250 de milioane de euro de la Banca Mondiala, pentru Sanatate

23 aprilie 2013 | 0 comentarii |

Consilierul personal al ministrului Nicolaescu, Victor Mora, si secretarul de stat Raed Arafat au recunoascut in cadrul unui eveniment medical ca sistemul sanitar se va imprumuta pentru a moderniza sau construi blocuri operatorii si a asigura necesarul de medicamente.

 

Victor Mora

Consilierul personal al ministrului Sanatatii, Victor Mora, impreuna cu secretarul de stat Raed Arafat, au anuntat la sfarsitul saptamanii trecute ca poarta tratative cu organismele financiare internationale in vederea obtinerii unei finantari de 250 de milioane de euro.

Victor Mora a prezentat participantilor la Conferinta Nationala de Management Medical Modern, manageri de spitale publice si private, preocuparile pe care le are ministerul in acest moment pentru ca reforma in sistem sa se poata face in acest an. Pentru ca acest deziderat sa fie posibil in conditiile in care sistemul sanitar romanesc este la un pas de colaps financiar, Mora a spus ca sunt in curs de finalizare documentele prin care Banca Mondiala acorda Romaniei o finantare de 250 de milioane de euro pentru sistemul sanitar. Banii vor di folositi pentru modernizarea si construirea de noi blocuri operatorii, sectii ATI si patru Centre de Arsi.

 

Achizitiile centralizate au constituit uin alt subiect de mare interes, fata de care Victor Mora a aratat in acest fel se vor reduce cheltuielile din bani publici, stiut fiind faptul ca in trecut achizitiile in sistemul sanitar au fost o sursa de coruptie si risipa. „Un alt argument in sustinerea achizitiilor centralizate este controlul consumului. Se va observa consumul pe fiecare tip de material, pe fiecare medicament care se afla in achizitii centralizate. Acest lucru va duce la sesizarea imediata a consumurilor exagerate si la monitorizarea unitatilor sanitare cu consumuri nejustificate”, a mai spus Mora, mentionand ca decizia centralizarii licitatiilor a fost discutata inclusiv cu organismele financiare internationale.

Totodata, oficialul MS le-a prezentat particpantilor la eveniment,  viziunea echipei ministeriale a institutiei fata de: cardul de sanatate, dosarul electronic al pacientului, coplata si pachetul de servicii medicale de baza. Managerii de spitale s-au aratat, insa reticenti fata de eficienta acestor masuri.

Principiul reorganizarii sistemului sanitar presupune, in opinia MS, mai putini bani pentru birocratie, mai multi bani pentru pacienti. Reorganizarea sistemului va aduce o economie de 50 de milioane de euro, bani care pot fi folositi pentru cumpararea de medicamente sau pentru programele nationale.


Adaugati un comentariu


 

*