Peste 600.000 de români vor beneficia de „amnistie fiscală” pentru Sănătate

10 mai 2019 | 0 comentarii |

Un proiect de Ordonanță de Urgență prevede scutirea de la plată a contribuțiilor datorate pentru perioada iulie 2015 – decembrie 2017 pentru persoanele care au avut venituri sub nivelul salariului minim pe economie.

 

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere public un Proiect de Ordonanță care reglementează amnistia fiscală promisă încă de anult trecut anumitor categorii de contribuabili care vor fi scutiți de plata contribuţiilor fiscale la Sănătate datorate pentru perioada 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017.

Sub incidența acestui act normativ vor intra, potrivit MFP, 600.000 de contribuabili care, în această perioadă au avut venituri sub nivelul salariului minim pe economie, iar valoarea totală a „amnistiei” se ridică la 1,035 miliarde de lei.

Pentru venitul realizat în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, a fost identificat un număr de aproximativ 600.000 de contribuabili pentru care s-au generat sau urmează a se genera decizii de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, deşi aceştia au realizat venituri sub acest nivel. Valoarea totală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de aceste persoane pentru perioada precizată este de circa 1.035 milioane lei”, se precizează în documentul publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

 

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile emise şi comunicate sau aflate în curs de comunicare în anul 2019 şi care ar urma să fie încasată în cursul acestui an este de circa 1,972 miliarde de lei, din care aproximativ 1,035 miliarde de lei urmează a forma obiectul amnistiei.

De subliniat că în bugetul pentru anul 2019, nu a fost inclusă nici valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile emise şi comunicate sau care urmează a fi comunicate în anul 2019 şi nici valoarea CASS care urmează a forma obiectul amnistiei, context în care această măsură nu generează un impact bugetar negativ. Pe cale de consecinţă sunt respectate dispoziţiile art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010”, subliniază Ministerul Finanţelor.

În urma adoptării proiectului de ordonanţă, va fi anulată plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017.

 

De amnistie fiscală vor beneficia şi persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada fiscală iulie 2015 – decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe ţară, stabilită potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare sau a Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele fizice care au optat pentru plata CASS şi pentru care Fiscul a emis decizie de impunere nu vor beneficia de anularea plăţilor.

De la 1 ianuarie 2018 s-a trecut de la sistemul de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează de către contribuabil – persoană fizică prin declaraţia unică), iar contribuţia se datorează numai de către persoanele fizice care realizează venituri de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară.

Persoanele care realizează venituri sub acest nivel, precum şi persoanele care nu realizează venituri, pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru dobândirea calităţii de asigurat.

 

Prin actul normativ aflat în dezbatere publică a fost prelungit și termenul pentru plata anticipată a contribuţiilor la sănătate pentru cei care au primit decizii de impunere.

Decizia MFP este justificată prin faptul că „modificarea termenului de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a termenului de plată anticipată a acestei contribuţii, având în vedere volumul semnificativ de decizii de impunere pentru stabilirea contribuţiei aferente perioadei 2014 – 2017, care nu au fost comunicate contribuabililor până la data de 15 martie 2019”, pun contribuabilii  în imposibilitatea de a beneficia de acordarea bonificaţiei, independent de voinţa lor, în condiţiile în care OUG nr.89/2018 condiţionează acordarea bonificaţiei de plata contribuţiei până la 31 martie 2019.

Potrivit prevederilor proiectului de ordonanță, termenul de plată pentru sumele stabilite prin deciziile de impunere anuale emise şi comunicate de organul fiscal competent între data de 15 martie 2019, inclusiv, şi data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, inclusiv, pentru definitivarea contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pentru perioada 2014 – 2017, va fi de 120 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Pentru plata anticipată se va acorda o bonificație de 10%, dacă sumele datorate sunt plătite integral, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a OUG.

De aceleași prevederi vor beneficia și persoanele fizice care vor primi decizia de impunere după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

 


Adaugati un comentariu


 

*