Bugetul trimestrial pentru achiziția de medicamente rămâne neschimbat

Se modifică însă pachetul de servicii medicale de bază, despre care pacienții se tem că va fi restrâns, dar ministrul Sănătății spune că va fi diversificat posibil va conține mai multe servicii decontate. 

 

Printre documentele aprobate în ultima ședință de guvern s-a numărat și o ordonanță de urgență referitoare la bugetul trimestrial alocat pentru achiziția de medicamente, utilizate în special în cadrul programelor naționale de sănătate. Față de ultimul trimestru al anului trecut, acest buget a rămas nemodificat, fiind alocate trimestrial și anul acesta 1.595 de milioane de lei pentru achiziția de medicamente.

Referitor la această ordonanță ministrul sănătății, Sorina Pintea a precizat că nu se impunea modificarea acestui buget, dat fiind faptul că, în ultimul trimestru al anului trecut, acesta a fost actualizat cu valoarea inflației, o astfel de actualizare fiind făcută pentru prima dată din 2012.  S-a decis atunci ca suma alocată trimestrial din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, pentru achiziția de medicamente necesare pacienților cuprinși în programele naționale de sănătate să fie cea de 1.595 de milioane de lei, valoare care, conform ordonanței de urgență adoptate la jumătatea acestei săptămâni va fi menținută și pentru anul în curs.

Sorina Pintea a mai explicat că acest buget face parte din formula te calcul trimestrial al taxei clawback, și „de aceea era neapărat necesar să avem o ordonanţă de urgenţă, astfel încât această taxă pe trimestrul I să poată fi calculată”.

 

Aceasta a adăugat că în ultimul trimestru din 2019 se va opera o nouă actualizare cu rata inflației, iar atunci, bugetul trimestrial alocat achiziției de medicamente va fi din nou majorat.

Suma actuală va permite achiziționarea mai multor medicamente pentru pacienții incluși în programele naționale de sănătate, după cum mai susțin reprezentanții Guvernului.

Bugetul a permis echilibrarea, într-un fel, a taxei de clawback, dar asta nu exclude faptul că avem acel grup de lucru care lucrează pentru a putea lua măsuri şi în domeniul taxei de clawback. Prin urmare, şi anul acesta pacienţii noştri vor putea beneficia de medicamente prin programele naţionale de sănătate. Avem în vedere introducerea de molecule noi. Anul trecut am introdus 37 de molecule pentru pacienţii bolnavi de cancer, pentru pacienţii cu boli rare. Anul acesta vom face acelaşi lucru şi avem speranţa că mulţi pacienţi vor putea beneficia de medicamente inovative, de tratamente noi”, a mai precizat ministrul Sănătății.

 

Referindu-se și la unele afirmații puse în seama sa, conform cărora se are în vedere diminuarea pachetului de servicii medicale de bază, ministrul a precizat că este vorba, de fapt, de modificarea acestui pachet, iar acest lucru presupune o diversificare și o creștere, nicidecum o diminuare a serviciilor de care pot beneficia asigurații.

„Am spus că se va modifica pachetul de bază, dar nu am spus că va scădea; modificarea poate însemna şi diversificare, poate însemna şi creştere. Pachetul de bază rămâne la fel sau poate fi modificat în sensul în care vom introduce servicii diversificate sau creşte numărul de servicii decontate. Aceste propuneri de modificări la pachetul de bază le fac comisiile de specialitate ale ministerului, nu ministrul Sănătăţii. Comisia de specialitate Anestezie Terapie Intensivă propune introducerea serviciilor de kinetoterapie în terapie intensivă, iar asta înseamnă să modificăm statul de funcţii al spitalelor, să angajăm kinetoterapeuţi în ATI, astfel încât să încercăm să tratăm şi pacienţii care stau imobilizaţi în terapie intensivă, deci, este un serviciu nou. La partea de recuperare, tot propunerile comisiilor de specialitate; un pacient ars are nevoie de o recuperare mai lungă, statul român decontează în acest moment o perioadă limitată. Vom extinde această perioadă, diferenţiind recuperarea – recuperare neurologică, ortopedică – definind foarte clar. Poate cel care are nevoie de recuperare neurologică are nevoie de 20 de zile, cei de recuperare ortopedică, de şapte zile. Deci, în sensul acesta am spus – vom modifica structura pachetului de bază, dar în nici un caz nu o vom diminua”, a explicat ministrul.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*