Secție de terapie intensivă pentru nou-născuți, înființată printr-un program transfrontalier
Acesta va funcționa la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Satu Mare, în parteneriat cu un spital din Ucraina.

Adian Marc
La jumătatea acestei săptămâni a fost lansat, oficial, un program de cooperare transfrontalieră între România, Ungaria, Ucraina şi Slovacia, în cadrul căruia, în cadrul SJU Satu Mare va fi înființată o secție de terapie intensivă pentru nou-născuți, în parteneriat cu Spitalul Regional pentru Copii din Mukachevo, Ucraina.
Lansarea proiectului a fost anunțată într-o conferință de presă susținută de reprezentanții unităților medicale implicate, la SJU Satu Mare. Cu acest prilej, managerul sătmărean Adrian Marc a precizat că va fi achiziționată, din fonduri europene, aparatură medicală pentru cele două spitale și vor avea loc mai multe schimburi de experiență între medicii români și ucrainieni, care vor participa la sesiuni de instruire pentru a învăța cum se utilizează aparatura nou achiziționată.
Astfel, la Satu Mare vor fi cumpărate cinci kit-uri de ventilaţie pentru terapia intensivă a adultului şi nou născutului. „Noi sperăm ca prin aceste echipamente să reuşim să creştem calitatea actului medical. Aceste echipamente sunt tot timpul necesare, apar noi configurări tehnologice, noi parametri în îngrijirea bolnavilor, care, dacă nu sunt asistaţi tehnic de echipamente şi dispozitive corespunzătoare, scad în eficienţă”, a declarat managerul SJU.
Acesta a mai explicat că un kit de ventilaţie se compune din ventilator, monitor, injectomat, infuzomat, pat de reanimare special pentru pacienţii aflaţi în stare critică, echipament medical specific pentru secţia de neonatologie, incubatoare şi dispozitive în anexă pentru nou-născuţi, respectiv echipamente pentru asistenţa în regim de urgenţă a copiilor pentru camera de gardă din Tăşnad, care este punctul de urgenţă al localităţii.
„Acest demers trebuie început cu updatarea structurii medicale a spitalului, care va avea un segment specializat pe terapia intensivă a nou-născuţilor. Terapia intensivă a nou-născuţilor este un segment foarte sensibil şi, practic, este o specializare distinctă în cadrul specialităţii terapie intensivă. Acest lucru se va realiza în comun între secţia de Terapie Intensivă și secţia de Neonatologie, pentru că anumite servicii medicale pe partea de terapie intensivă se desfăşoară deja în secţia de Neonatologie, vorbim de născuţii prematuri, care sunt asistaţi în acele incubatoare speciale”, a mai declarat managerul spitalului din Satu Mare.

SJU Satu Mare
În prezent, nou-născuții în stare gravă care ajung la SJU Satu Mare sunt transferați la Oradea, iar acest lucru nu se va mai întâmpla după ce noua secție de terapie intensivă va fi dată în folosință.
„Pentru cazurile dificile, mai grave suntem arondaţi Spitalului Clinic de Urgenţă Oradea, acolo merg cu maşină de transport, cu incubator pe ambulanţă. Ne străduim foarte mult ca, prin ridicarea acestui nivel de terapie intensivă la nou-născuţi, să creştem puţin şi acreditarea spitalului, pentru că este una dintre condiţiile de acreditare pe o treaptă superioară. Eu sper ca specialiştii care vor lucra în acest proiect vor deprinde şi vor perfecţiona acele tehnici de îngrijire pentru nou născuţi, noi le vom oferi tot suportul necesar, inclusiv cel pe infrastructură medicală”, a mai precizat Adrian Marc.
Valoarea totală a proiectului este de 1,1 milioane de euro, din care 90% reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Din această sumă, spitalului din Satu Mare îi revin 495.000 de euro, pentru care trebuie să asigure o cofinanţare de 82.500 de euro.