Achiziția de vaccin gripal pentru sezonul viitor începe în luna martie

19 februarie 2020 | 0 comentarii |

Între timp, Ministerul Sănătății a demarat procedurile pentru achiziția unei noi tranșe pentru acest sezon, care va sosi în aproximativ trei săptămâni.

 

Ministrul Sănătății, Victor Costache a anunțat că anul acesta se va înregistra o premieră în ceea ce privește achiziția de vaccin gripal, în sensul că procedurile pentru viitorul sezon vor fi demarate încă din luna martie. În acest fel, spune ministrul, stocul de vaccin pentru viitorul sezon va fi asigurat din timp și nu vor mai exista sincope în privința aprovizionării și distribuției dozelor în teritoriu.

Această decizie a fost luată ținând cont de greșelile făcute în anii anteriori. Victor Costache recunoaște că au existat probleme cu distribuția și în acest sezon, deși campania de imunizare poate fi catalogată un succes, în comparație cu cele din anii anteriori. În contextul în care românii solicită în continuare vaccinarea, ministerul a demarat procedurile de achiziție a unei noi tranșe de doze de vaccin gripal, care vor fi administrate în acest sezon, după ce și cele 35.000 de doze achiziționate suplimentar au fost distribuite în totalitate la cabinetele medicilor de familie.

Dozele vor fi disponibile în două-trei săptămâni și vor fi dristribuite medicilor de familie, astfel că românii din grupele de risc se vor putea vaccina și în luna martie, deși se apropie finalul sezonului gripal. Până acum au fost distribuite în teritoriu circa 1,6 milioane de doze de vaccin gripal, cu mult peste numărul dozelor din sezoanele anterioare, iar acestea au fost administrate aproape în totalitate.

 

Victor Costache consideră campania de imunizare din acest sezon „un succes” și dorește ca și campania din sezonul 2020-2021 să aibă „cel puțin aceleași rezultate”, iar gradul de imunizare să crească pentru toate bolile prevenibile prin vaccinare. În plus, ministrul consideră că „informarea corectă și susținută a populației asupra beneficiilor vaccinării a crescut gradul de încredere”, iar cel mai bun exemplu este succesul pe care l-a înregistrat campania de vaccinare anti-HPV, împotriva cancerului de col uterin, reluată în acest an și în cadrul căreia s-a valorificat deja primul lot de vaccinuri achiziționat și urmează noi achiziții.

Afirmațiile ministrului sunt confirmate și de cele mai recente statistici referitoare la gripă, comunicate de Institutul Național de Sănătate Publică. Numărul deceselor datorate gripei în acest sezon a ajuns la 40, în timp ce anul trecut, în aceeași perioadă, 144 români fuseseră răpuși de gripă. Ultimele nouă decese au fost consemnate la începutul acestei săptămâni, fiind vorba de șapte femei cu vârste de 81, 65, 67, 41, 79, 64 și 43 de ani și doi bărbați de 62, respectiv 51 de ani. În toate cazurile este vorba de infecții cu virusul gripal de tip A, iar cele patru persoane sufereau și de alte afecțiuni cronice care s-au acutizat pe fondul îmbolnăvirii de gripă. Opt dintre pacienți nu fuseseră vaccinați, în timp ce femeia de 65 de ani fusese imunizată antigripal.

Până la data de 16 februarie au fost vaccinate antigripal 1.508.349 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

 

Victor Costache

În altă ordine de idei, ministrul a mai precizat că în România nu există nici un pacient infectat cu coronavirusul provenit din China, iar capacitatea de diagnosticare la nivel național a fost extinsă și în centrele de la Iaşi, Constanţa, Cluj şi Timişoara.

În România nu avem niciun pacient cu coronavirus, vorbesc despre această tulpină 2019. De la sfârşitul lui decembrie, Ministerul Sănătăţii și Ministerul Afacerilor Interne colaborează foarte bine şi cu celelalte ministere pentru a preîntâmpina apariţia acestei infecţii pe teritoriul României şi, de asemenea, pentru a pregăti capacitatea de reacţie la nivel naţional în eventualitatea apariţiei primelor cazuri pe teritoriul României. Pe lângă extinderea capacităţii de diagnostic la clinici din Iaşi, Constanţa, Cluj-Napoca şi Timişoara, în urma colaborării cu omologii din alte state europene au fost implementate şi alte măsuri de prevenţie. Astfel, dacă la început s-a practicat izolarea voluntară la domiciliu a celor care veneau din zona de risc, acum cei care vin din zona de maxim risc sunt în carantină în imobile bine identificate, sunt urmăriţi şi li se face testarea după un protocol strict”, a mai declarat ministrul Sănătății.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*