Analizele pentru diagnosticarea alergiilor, decontate de CNAS

11 ianuarie 2021 | 0 comentarii |

Aceasta este una din prevederile Legii privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice, recent promulgată de președinte.

 

Pacienții cu alergii beneficiază de acum înainte de o serie de drepturi garantate prin lege, după ce o lege referitoare specifică a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba de Legea privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice, care instituie cadrul normativ pentru protecția, siguranța și tratamentul nediscriminatoriu al peroanelor cu afecțiuni alergice precum și celor care prezintă suspiciunea de a suferi de astfel de boli.

În această categorie intră persoanele cu astm bronşic, rinită alergică, alergie alimentară, rinoconjunctivita alergică, dermatită alergică și anafilaxie. Documentul legislativ nu se aplică însă persoanelor cu intoleranțe alimentare și cu boala celiacă.

Totodată, noua lege prevede înfiinţarea Registrului naţional pentru evidenţa persoanelor cu boli şi afecţiuni alergice, iar responsabilitatea de a introduce persoanele diagnosticate în acest registru le revine medicilor alergologi.

 

Una dintre cele mai importante prevederi ale legii este cea referitoare la decontarea analizelor pentru diagnosticarea alergiilor. Astfel, pacienții asigurați care sunt suspecți de boli sau afecțiuni alergice vor putea să își facă gratuit analizele care să confirme sau să infirme un astfel de diagnostic. Conform legii, analizele se efectuează la recomandarea medicului alergolog, iar costurile vor fi decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

De asemenea, persoanele sub 18 ani care prezintă risc de şoc anafilactic vor beneficia anual de o doză de adrenalină pentru autoinjectare, în baza documentului medical eliberat de medicul alergolog. Și în acest caz, dozele sunt oferite gratuit, iar costurile sunt suportate din fondul asigurărilor de sănătate.

Legea garantează accesul nediscriminatoriu al pacienților cu boli alergice în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau particular, inclusiv cele care funcţionează cu program prelungit şi care asigură sau nu servicii de masă.

Conform legii, unităţile de învăţământ preuniversitar au obligaţia ca, pentru copiii diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice şi pentru cei care sunt suspectaţi a fi diagnosticaţi cu boli şi afecţiuni alergice, dovedite prin adeverinţă medicală emisă de medicul alergolog, să asigure, după caz, toate mesele, conform programului la care este înscris copilul sau să ofere posibilitatea familiei, părinţilor, tutorelui ori reprezentantului legal de a aduce în respectivele unităţi de învățământ alimentele necesare hrănirii copiilor, în recipiente separate, servite individual.

 

Totodată, actul normativ garantează accesul fără discriminare  în unităţile spitaliceşti, de stat sau privat şi în unităţile de cazare, de stat sau private, care organizează tabere pentru copii, cu condiţia informării, în prealabil, cu privire la participarea copiilor diagnosticaţi cu boli sau afecţiuni alergice şi a celor care sunt suspectaţi a fi diagnosticaţi cu boli sau afecţiuni alergice.

Legea nu se aplică, însă, și persoanelor diagnosticate sau suspecte de intoleranţe alimentare sau boală celiacă.

În cursul anului 2018, o altă lege promovatăîn beneficiul persoanelor cu alergii a intrat în vigiare. Este vorba de Legea pentru combaterea ambroziei – plantă cu cel mai ridicat potențial alergen. Legea prevede sancțiuni pentru proprietarii de terenuri care nu iau măsuri pentru combaterea acestei plante, însă la aproape doi ani și jumătate de la intrarea în vigoare, efectele sale întârzie să se fac simțite, legea fiind ignorată în egală măsură și de proprietarii de terenuri, dar și de autoritățile locale care ar trebui să o pună în aplicare.

 


Adaugati un comentariu


 

*