Legea pentru combaterea ambroziei, pusă în aplicare în plin „sezon al buruienilor”

10 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Ambrozia este planta cu cel mai ridicat potențial alergen, care provoacă cele mai multe neplăceri în perioada de vara-toamnă, persoanelor sensibile la polen.

 

După ce, în prima parte a anului, un proiect legislativ având ca scop combaterea plantei cu cel mai ridicat potențial alergen a fost adoptat în Parlament, noua lege va începe să fie pusă în aplicare în perioada următoare. Primele măsuri vor fi luate, așadar, în plin „sezon al buruienilor”, așa cum este supranumită de medicii alergologi perioada din an în care ne aflăm. Zilele trecute au fost adoptate, în sfârșit, și normele de aplicare ale legii pentru combaterea ambroziei, astfel că aceasta este deja funcțională, iar pacienții cu alergii la polen pot spera că vor avea mai puține neplăceri din cauza acestei plante.

Protejarea pacienților a fost, de altfel, scopul principal urmărit de inițiatorii proiectului legislativ. Documentul îi obligă pe deținătorii de terenuri și administratorii de drumuri, căi ferate, cursuri de apă, lacuri, sisteme de irigații dar și responsabilii șantierelor pe care se desfășoară lucrări de construcții, să ia o serie de măsuri pentru a combate această buruiană și a preveni răspândirea ei. Astfel, aceștia sunt obligați să desfășoare periodic, între răsărirea plantei şi apariţia primelor inflorescenţe, mai precis până cel târziu la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice, iar aceste măsuri trebuie să fie menţinute până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii, adică până la finele lunii octombrie.

 

La acest moment al anului este prea târziu pentru măsuri de prevenire a apariției plantei, astfel că până la finele lunii viitoare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății trebuie să creeze pe site-urile proprii o pagină specială de prezentare a buruienii, iar până la finele anului trebuie să demareze o primă campanie de informare și să identifice terenurile infestate cu ambrozie. Campaniile de informare și conștientizare vor fi desfășurate anual, iar autorităților administrației locale le revine sarcina de a identifica anual terenurile infestate de pe raza unităților administrativ teritoriale, urmând a soma proprietarii sau deținătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii acestei buruieni. Normele de aplicare mai prevăd ca verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri infestate a dispoziţiilor din somație se realizează de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul, aceeași comisie fiind abilitată și să aplice sancțiunile ce se impun.

 

Aceștia vor fi în primă fază avertizați, iar în condițiile în care vor continua să ignore măsurile respective vor fi amendați cu sume cuprinse între 750 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu sume de la 5.000 de lei la 20.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Ambrozia crește din abundență în special în zona de Vest a tării, motiv pentru care aici, persoanele cu alergie la polen se confruntă cu cele mai mari probleme în perioada de vară-toamnă. O singura planta de ambrozie poate elibera pana la 8 miliarde de grăunțe de polen și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani, polenul de ambrozie putând provoca rinite alergice si astm bronșic. Persoanele alergice la ambrozie se confruntă, atunci când respiră polenul florilor acestei plante, cu strănut și senzație de mâncărime la nivelul nasului și al ochilor. Medicii spun ca la nivelul ochilor apare si roșeața, sau eritem conjunctival, lăcrimarea și umflarea pleoapelor. In cazul pacienților astmatici, polenul ambroziei poate declanșa tuse și chiar crize de astm.


Adaugati un comentariu


 

*