Iuliu Hațieganu, nume de referință al școlii medicale românești

Primul profesor de clinică medicală și primul decan al Facultății de Medicină Cluj, fondatorul școlii clujene de medicină internă, Iuliu Hațieganu spunea că „medicina este știință și conștiință încălzită de iubirea de oameni”. Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj poartă astăzi numele său.

 

În urmă cu 137 de ani, în satul clujean Darja, în familia preotului greco-catolic Ioan Hațieganu, se năștea Iuliu Hațieganu (14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959), cel al cărui nume îl poartă astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) și Parcul Sportiv Universitar UBB din Cluj Napoca. Este un bun prilej să ne amintim de personalitatea sa și să omagiem unul dintre corifeii medicinei românești.

Iuliu Hațieganu a absolvit gimnaziul superior greco-catolic din Blaj, unde a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu, după care urmat cursurile Facultății de Medicină a Universității din Cluj. În 1910 și-a încheiat studiile cu un strălucit doctorat și a devenit asistent al profesorului Zsigmond Puryesz.

S-a făcut cunoscut încă din 1914 în literatura de specialitate, printr-un studiu asupra galactozuriei alimentare, publicat în „Jurnalul Medical” din Budapesta. Ulterior va prezida și primul Congres al Medicilor, unde prietenul său, medicul militar Iuliu Moldovan, numit de Consiliul Dirigent în funcția de secretar cu problemele sănătății publice, va prezenta un raport asupra stării sănătății populației din Transilvania, subliniind necesitatea reluării activității la Facultatea de Medicină din Cluj.

A fost unul din delegații tineretului universitar la Adunarea Națională de la Alba Iulia și a susținut în fața Consiliul Dirigent al Transilvaniei înființarea Universității din Cluj.

 

Tot în 1914 a fost propus pentru titlul științific de docent, care însă, în contextul precipitării evenimentelor istorice, nu i-a mai fost acordat.

În timpul primului război mondial a condus secția de medicină internă a Spitalului Militar din Cluj. La 1 Decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și a fost consilier tehnic medical al Consiliului Dirigent (1918-1919).

În anul 1919 a făcut un stagiu la Facultățile de Medicină din București și Iași și la clinica prof. Ion Nanu Muscel. În același an, Consiliul Dirigent l-a numit membru al Comisiunii Universitare pentru alegerea profesorilor și conferențiarilor și pentru organizarea Facultății de medicină din Cluj. În același an, la 34 de ani, a ținut prima prelegere universitară în limba româna din Ardeal, „Problema icterului cataral“, prin care a pus bazele învățământului superior medical clujean.

În toamnă, a fost numit profesor universitar de clinică medicală și ales ca primul decan al noii Facultăți de Medicină din Cluj. În anul 1922 a efectuat o vizită de studii în Franța, la Paris, iar în anul 1927 în Franța și Elveția. Alături de Ioan Goia, Iuliu Hațieganu s-a înconjurat de specialiști excepționali ca Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Victor Babeș, Constantin Levaditi sau Emil Racoviță, formând astfel un colectiv profesional de elită, atât la catedre cât și în clinici.

În urma Dictatului de la Viena, clinicile clujene s-au mutat la Sibiu.

 

Director al Clinicii Medicale I (1919-1948) şi al Clinicii Medicale III (1953-1959), Iuliu Hațieganu a fost profesor universitar şi decan al Facultăţii de Medicină din Cluj (1919-1920), prodecan, (1935-1937), rector al Universităţii din Cluj (1930-1932, 1940-1944). În anul 1932 a introdus învăţământul de policlinică medicală, iar în anul 1934, medicina sportivă.

Fondator al şcolii clujene de medicină internă, s-a preocupat de patologia ficatului și a sistemului digestiv, introducând noi mijloace diagnostice pentru cercetarea funcției hepatice, a duodenului și a pancreasului. A făcut o clasificarea originală a bolilor rinichilor, a realizat studii asupra encefalitei epidemice, asupra endocarditei lente, hepatitei septice lente, trombozei auriculare progresive, meningitei acute benigne.

Între anii 1923-1924 a fost Președinte al Congresului Clinicilor și al celui de-al doilea Congres Național de Ftiziologie organizat la Cluj (1933). În anul 1939 a fost numit director al Școlii Normale Superioare din Cluj.

A fost preşedinte al Astrei biopolitice şi medicale (1917), şeful despărţământului Cluj al ASTREI (1930) și a înființat Organizația Șoimii Carpaților.

La 8 decembrie 1948, profesorul Iuliu Hațieganu a fost înlăturat, de clasa politică venită la putere, din Clinica Medicală I și din învățământ, dar în 1953 a fost reîncadrat, pentru că, așa cum sublinia profesorul Ștefan Blăjan, care a lucrat cu Hațieganu „au existat colaboratori și studenți care l-au considerat un geniu”.

 

Medic emerit (1952), Iuliu Hațieganu a fost membru titular al Academiei Române (1955), membru al Societății Medicale a Spitalelor din Paris, al Societății Internaționale de Gastroenterologie, al Societății de Studii Științifice asupra Tuberculozei.

A fost distins cu Coroana României, ca Ofițer de Instrucțiune și cu Legiunea de Onoare a Franței.

Între lucrările publicate se disting Despre encefalita epidemică (1920); Infecția tuberculoasă și profilaxia ei socială (1926); Sifilisul visceral medical (1926); Stenoză mitrală cu sindromul trombozei progresive auriculare (1927); Tratat elementar de semiologie şi patologie medicală (în colab. cu prof. Ioan Goia) (1934, 1936, 1937 – în 4 ediții); Actualitîți de patologie medicală (1948); Valoarea științifică a observației în clinica medicală (1957); Permanentul și tranzitoriul în medicină (1958); Clinică şi patologie medicală, 2 vol. (1955, 1958).

La comemorarea a 135 de ani de când Iuliu Hațieganu „s-a ivit în lumină”, prof. Otilia Bălaș subinia că „Iuliu Hațieganu a răspândit lumină și a lăsat lumină peste tot pe unde a trecut”. În monografia „Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Marin Florea subiliază că Iuiu Hațieganu „a redat viața și speranța, a ușurat durerile, iar dacă nu era posibil mai mult, a redat bolnavilor liniștea, împăcarea cu sine și cu semenii, pacea sufletului”.

 

Iuliu Hațieganu a fost și un mare susținător al creării de parcuri sportive și locuri dedicate recreării, conform principiului „minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Din fonduri proprii, colectă publică și bani de la ASTRA, a înființat între 1930-1932, la Cluj, un parc destinat mișcării sportive a tinerilor. Parcul sportiv universitar „Iuliu Hațieganu”, aflat pe malul Someșului are cu o suprafață de 25 ha și a fost dedicat memoriei unicului său copil, mort la numai 8 ani. Pe lângă numeroasele terenuri pe care se putea practica orice sport, el a gândit parcul şi ca o „şcoală de exerciţii spirituale” – dovadă e existenţa bisericuţei şi a unei biblioteci.

Doctorul Haţieganu considera că e de preferat ca nu 22 de oameni să joace şi 22.000 să fie spectatori, ci 22.000 să facă sport şi 22 să asiste. Încântat de modul în care s-a materializat ideea sa, medicul îi mărturisea prietenului Florin Marin că: „Am reuşit să construiesc cel mai frumos şi mai armonios parc sportiv din sud-estul Europei”. Spusele sale au fost întărite de premiul obţinut la Jocurile Olimpice din 1936, din Berlin.

De altfel, cand a fost numit ministru al Sănătății, în Guvernul Iorga, și-a dat demisia după ce i-a fost respinsă propunerea de înființare a unui portofoliu al Educației Fizice. În prezent, parcul poartă numele întemeietorului său.

 

Pe site-ul oficial al UMF Cluj se menționează că Iuliu Hațieganu a fost primul decan şi organizator al Facultăţii românești de Medicină (Facultatea maghiară de Medicină a fost fondată chiar de la începutul existenţei Universităţii „Ferencz Jozsef” din Cluj, în 1872). Ulterior, Iuliu Hațieganu a fost „Magnificus Rector” al Universităţii. La inițiativa sa au fost create noi discipline, precum: semiologia medicală, radiologia, stomatologia şi istoria medicinii, care au fost premiere în învăţământul medical românesc. Prestigiul Facultăţii a fost asigurat încă de la început de remarcabilii profesori români Victor Babeş, Constantin Levaditi, Ştefan Gh. Nicolau şi Nicolae Minovici, ca şi de celebrii profesori francezi Jules Guiart, René Jeannel etc. Alături de aceștia, din prima generaţie de profesori ai Facultăţii au făcut parte reputații profesori Iuliu Moldovan, Victor Papilian, Titu Vasiliu, Ioan Drăgoiu, Dimitie Negru, Iacob Iacobovici, Constantin Ureche, Ion Minea, Cristea Grigoriu, Dumitru Michail, Coriolan Tătaru, Titu Gane, Ion Predescu-Rion ş. a., iar Gheorghe Bilaşcu a fondat la Cluj prima disciplină de stomatologie din România. În cadrul Facultăţii de Medicină din Cluj a existat în perioada 1919-1934 şi o importantă secţie de farmacie, al cărei fondator şi conducător a fost Gheorghe Pamfil.

Istoria învăţământului clujean de medicină şi farmacie a înregistrat o cotitură în 1948, prin desprinderea de Universitatea din Cluj şi întemeierea Institutului Medico-Farmaceutic (I.M.F. Cluj), care a avut la început cinci facultăţi: medicina generală, pediatria, stomatologia, farmacia şi igiena (care a existat numai un deceniu).

Începând din 1990, vechea denumire de I.M.F. Cluj a fost schimbată în Universitate de Medicină şi Farmacie, iar numele simbol al lui Iuliu Haţieganu a fost pus pe frontispiciu, în 1992.

 

Surse: UMF „Iuliu Hațieganu; Biblioteca Județeană Cluj; Episcopia greco-catolică; Wikipedia.org; darjacluj.wordpress.com