La Maternitatea Buzău, un băiețel și trei fetițe au „sorcovit” Anul Nou

2 ianuarie 2023 | 0 comentarii |

Baiețelul s-a născut la miezul nopții, iar după el, cele trei fetițe au fost darul Sfântului Vasile pentru familiile care așteptau cu nerăbdare să le ofere dragostea lor. 

 

Cele șapte minuni aduse în dar de Moș Crăciun unor familii, la Maternitatea Buzău, au ajuns acasă, împreună cu mămicile lor, pentru a petrece Anul Nou în familie. Medicii, asistentele medicale și moașele maternității buzoiene nu au avut pic de răgaz de Revelion, când patru pui de om au decis să vină pe lume, aducând bucurie cu scâncetele lor, pentru că toți au fost frumoși și sănătoși.

Primul bebeluș care a salutat Anul Nou a fost un băiețel care s-a născut spontan, la ora 23.55, aducând bucurie familiei care abia-l aștepta. În greutate de 3.100 de grame, micuțul s-a dovedit a fi un băiețel vioi și sănătos, iar mămica lui consideră că este „cel mai frumos dar” pe care-l putea primi la cumpăna dintre ani.

După el, trei fetițe la fel de sănătoase și vioaie au venit cu „sorcova, vesela”, ca un dar prețios adus de Sfântul Vasile celor trei familii care sunt sigure că prințesele lor, care s-au născut spontan și au avut greutăți între 2.840 de grame și 3.720 de grame, le vor umple viața de bucurie.

 

Chiar după naștere, mamele celor patru bebeluși năzdrăvani s-au topit de emoție când și-au strâns pentru întâia oară puii în brațe și spun că au avut parte de cel mai minunat început de an din viața lor.

Tradiția spune că bebelușii născuți de Anul Nou vor fi sănătoși și norocoși și vor fi feriți de rele toată viața. Credința populară spune că pruncii care se nasc în prima zi a anului sunt binecuvântați, aduc bucurie și prosperitate familiei şi vor avea un destin luminos.

În anumite comunităţi şi culturi, a fi primul născut al Noului An înseamnă o viaţă plină de cadouri şi succes. Se crede că bebeluşii născuți de Anul Nou vor avea mai mult noroc decât cei din jurul lor, iar familiile lor vor avea parte de un an încărcat de succes.

Se mai spune că micuţii născuţi de Anul Nou nu vor fi afectaţi de niciun element malefic şi vor fi feriţi de înec, iar la maturitate vor fi extrem de fertili…

 


Adaugati un comentariu


 

*