Medicii SJU Buzău, asaltați de pacienți cu afecțiuni respiratorii, la început de an

3 ianuarie 2023 | 0 comentarii |

Sute de buzoieni s-au prezentat la Urgențe, în noaptea dintre ani și în prima zi a anului 2023, cu afecțiuni respiratorii sau ca urmare a unor traumatisme cu care s-au ales din cauza petardeor sau în urma unor agresiuni.

 

Schimbarea bruscă a temperaturilor și vremea neașteptat de caldă din timpul zilei, dar foarte rece în timpul nopții au favorizat creșterea accentuată a numărului de viroze, care se dovedește a fi cel mai agresiv din ultimul deceniu. Spitalele s-au umplut cu pacienți diagnosticați cu afecțiuni respiratorii și gripă, iar medicii din unitățile de primire urgențe și camerele de gardă abia mai fac față solicitărilor.

Doar într-o săptămână, la nivel național s-au înregistrat peste 140.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS (infecții acute ale căilor respiratorii superioare) şi pneumonii, față de 38.322 de cazuri câte erau anul trecut în aceeași perioadă. Variația în plus față de media calculată de 64.049 de cazuri a 5 sezoane prepandemice (2015-2019) a fost de 119,7%, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

 

Și la Buzău, în aceste zile, când oamenii nu au putut merge la medicii de familie sau la cei din ambulatoriul de specialitate, aceștia fiind liberi, pacienții au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență, care a avut un număr record de prezentări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, numărul buzoienilor care au avut nevoie de îngrijiri medicale la cumpăna dintre ani a fost de 115 adulți și 88 de copii, iar pe 1 ianuarie, numărul pacienților care s-au prezentat la Urgențe a crescut la 247 de prezentări, din care 145 de adulți și 102 copii.

Este vorba despre pacienți cu insuficiențe respiratorii, victime ale unor agresiuni sau pacienți care s-au ales cu traumatisme în urma folosirii materialelor pirotehnice, dar și pcienți cu diverse patologii digestive, ca urmare a abuzurilor alimentare sau a alcoolului consumat de sărbători”, a explicat Adriana Bunilă.

Doi adulți, unul din Buzău și altul din Merei, dar și doi copii din Buzău, ambii în vârstă de 11 ani, au ajuns la Urgențe după ce au fost răniți de materiale pirotehnice. Unul dintre copii a fost lovit la ochi, iar celălalt la picior, în tmp ce adulții au suferit traumatisme la mâini, petardele explodând înainte de a le arunca. Unul dintre adulți a fost internat la Chirugie Plastică, cu un traumatism la deget, iar celelalte treii victine ale „distracției” cu petarde au plecat acasă după ce au primit îngrijri medicale în UPU.

 

Medicii vorbesc despre o triplare a internărilor în rândul copiilor, dar și o creștere semnificativă a numărului de adulți afectați. Sala de așteptare a UPU pediatrie este plină. Unul lângă altul, copiii bolnavi așteaptă să fie consultați. Mulți dintre pacienți se plâng de faptul că tusea persistă chiar și câteva săptămâni după ce au fost bolnavi. Specialiștii atrag atenția că o persoană poate face viroză ori gripă chiar și de mai multe ori în același sezon. Iar acest lucru se poate întâmpla mai ales în cazul persoanelor nevaccinate.

De aceea, medicii pediatri avertizează părinții să solicite ajutorul medicilor de familie la primele semne de febră și tuse, iar dacă după 3-4 zile febra celor mici nu dispare, să se prezinte la medicul specialist, pentru ca boala să nu se agraveze. Mai trist este că deși suntem la un pas de epidemie de gripă, antiviralele, antitermicele și antiinflamatoarele lipsesc din farmacii. Ministrul Sănătății susține însă că situația este sub control și că în farmacii există „patru milioane de tablete la nivel național de oseltamivir, un antitermic, antiinflamtor sau antiviral, poate să solicite una dintre variantele pe care le dăm spre informare”, a declarat ministrul Alexandru Rafila. Ministerul Sănătății a publicat și o listă de medicamente care înlocuiesc tratamentele specifice indisponibile pe piață: Ibuprofen (cu variantele sale comerciale), Paracetamul (sub diferite denumiri) și Oseltamivirum (formele comerciale existente).

 

Astăzi, toată lumea a revenit la lucru, iar medicii de familie și specialiștii pediatri, interniști, pneumologi și infecționiști din Ambulatoriul de Specialitate au fost deja luați cu asalt, au fost nevoiți să vadă un număr dublu de bolnavi față de cel decontat de Casa de Sănătate și se așteaptă ca în următoarele zile să crească numărul celor care au nevoie de consultații și tratament.

Ministrul Rafila nu exclude însă ca actualul val de viroze respiratorii să ducă la limitarea accesului în spitale pentru aparținători și utilizarea echipamentelor de protecție pentru limitarea transmiterii virusurilor și chiar la declararea epidemiei de gripă, după analizarea datelor care vin din țară, la începutul săptămânii viitoare, în contextul în care ne aflăm în a treia săptămână consecutiv de creștere a numărului de îmbolnăviri.Dacă procentul celor care sunt confirmate de laborator depăşeşte 10%, procentul din testele care se fac, pe de o parte şi, pe de altă parte, există o creştere săptămânală de 20%, săptămâni consecutive, atunci putem să discutăm de o epidemie de gripă”, a declarat ministrul Rafila.

Între timp, medicii recomandă să se consume multe fructe, legume și supă de pui, dar să nu lipsească nici tratamentul adecvat, în caz de febră sau tuse. Dacă un copil are gripă, se recomandă tratament antiviral întregii familii, pentru că este necesară acea „profilaxie a contacților”, recomandă medicii infecționiști.

România aşteaptă avizul Comisiei Europene pentru a suspenda exportul de antivirale timp de șase luni.

 


Adaugati un comentariu


 

*