Raed Arafat, vizită surpriză la Spitalul Județean de Urgență Buzău

19 iulie 2023 | 0 comentarii |

Secretarul de stat în Ministrerul Afacerilor Interne nu a intrat în spital, dar a vrut să vadă noua Unitate de Primiri Urgențe care se construiește la Buzău și a apreciat că ceasta va fi una dintre cele mai mari și mai moderne astfel de unități din țară. 

 

După ce a participat, la Galați, la lansarea la apă a celei de-a doua navă multirol, capabilă să desfășoare activități specifice operațiunilor de intervenție în cazul situațiilor de urgență pe mare, inclusiv stingerea incendiilor, secretarul de stat în Ministerul Afecerilor Inferne (MAI) Raed Arafat s-a oprit și la Buzău, în drumul său spre Capitală. În această după-amiază, în jurul orei 16.30, dr. Arafat și-a făcut apariția, neanunțat, la Spitalul Județean de Urgență Buzău (SJU), unde a vrut să viziteze Noua Unitate de Primire Urgențe (UPU) care se construiește în curtea din fața unității medicale.

Proiectul „Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgente a Spitalului Județean de Urgență Buzău” a fost demarat anul trecut și se realizează prin Programul Operaţional Regional, valoarea totală  a investiției fiind de aproape 30 de milioane de lei, din care o mare parte reprezintă contribuția Consiliului Județean Buzău.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a fost încântat să vadă că lucrările la noua unitate sunt avansate și a fost informat că, până la finalul acestui an, este preconizată mutarea actualei Unități de Primire Urgențe în noua construcție.

 

În timpul celor aproximativ 20 de minte cât a stat la SJU Buzău, secretarul de stat Raed Arafat a vizitat, însoțit de managerul unității medicale, Claudiu Damian, și de medicul șef al UPU-SMURD Buzău, Adrian Zoican, șantierul noii secții și s-a declarat plăcut impresionat.

„O surpriză placută prin vizita inopinată a Secretarului de Stat Dr. Raed Arafat, care a vizitat lucrările la noua secție UPU-SMURD și care ne a dat sugestii și sfaturi importante pentru activitatea în noua secție. Mulțumim!!!”, a scris pe pagina sa de socializare, managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.

La rândul său, dr. Adrian Zoican, spune că a fost „o întâlnire constructivă, cu sugestii pentru dotarea și funcționarea noii secții, urmând ca toate aceste propuneri să fie discutate, în detaliu, într-o vizită ulterioară”.

 

Între recomandările șefului DSU se numără mărirea suprafeței sălii de resuscitare și mutarea triajului, aspecte pe care conducerea SJU Buzău le va discutata cu arhitectul care a proiectat noua clădire și cu constructorul, astfel încât să poată fi îndeplinite și aceste cerințe.

Dr. Raed Arafat s-a oprit la Buzău pentru o activitate programată la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu”, iar vizita la UPU-SMURD Buzău nu era în programul său, dar aflând despre noua investiție, a vrut să vadă în ce stadiu este.

După vizitarea noii secții UPU-SMURD Buzău, șeful DSU a apreciat că, la finalul lucrărilor, aceasta va fi una dintre cele mai mari și mai moderne astfel de unități din țară, construite după normativele și standardele actuale.

 

Sursă foto: Adrian Zoican

 


Adaugati un comentariu


 

*