Medicii din Ambulator, din nou la ușa CNAS

13 iunie 2024 | 0 comentarii |

Zeci de medici din ambulatoriile de specialitate au protestat, joi, în faţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și au cerut dublarea bugetului şi creşterea valorii punctului pe servicii.

 

Medicii specialiști din ambulatoriile de specialitate, membri ai Asociației Profesionale al Medicilor din Ambulator (APMA), au ieșit din nou în stradă. Ei sunt nemulțumiți, între altele, de subfinanțarea acestui sector medical și de lipsa de claritate a autorităților în ceea ce privește decontările CNAS pentru serviciile medicale oferite de pacienților în ambulatoriu, în contextul apropierii datei-limită de 1 iulie, când, potrivit medicilor, acestea ar rămâne cu mult sub nivelul costurilor reale.

Se apropie 1 iulie, când expiră actele adiţionale şi ar trebui semnate contractele noi. Bugetul alocat ambulatoriului este mult prea mic, iar menţinerea la 4,5 lei a punctului nu înseamnă o victorie, ci o înfrângere, pentru că, în termeni reali, finanţarea scade. Ideal ar trebui o dublare. Practic, dacă ne gândim la ce se poate, este nevoie de la 1 iulie de o majorare cu 50% şi de la 1 ianuarie – dublare”, a precizat președintele APMA, dr. Cosmin Alexandrescu.

 

Medicii spun că subfinanţarea accelerată a finanţării în termeni reali a ambulatoriului de specialitate este „evidentă prin evaluarea creşterii valorii punctului de servicii pe ultimii ani, astfel că la nivelului anului 2021, după regularizare, acesta a fost de 4,31 lei, iar acum 4,5 lei, creşterea fiind de doar 4,4%. În condiţiile în care inflaţia cumulată este de 24,27%, fiscalitatea a crescut cu 250-300% şi salariul mediu brut (referinţă pentru salariile angajaţilor noştri) a crescut de la 5.535 lei în 2021, la 7.567 lei în ianuarie 2024 şi este în creştere începând cu 1 iulie şi toate cheltuielile de ţin de funcţionarea cabinetelor au crescut exponenţial, valoarea punctului pe servicii a crescut doar cu 4,4%”, a explicat dr. Cosmin Alexandrescu, evidențiind caracterul spontan al protestului şi a precizat că toţi cei prezenţi sunt membri APMA, dar au participat la protest în nume propriu, ca „persoane individuale”.

 

Protestatarii au înaintat și un memoriu, conducerii CNAS, în care sunt enumerate problemele cu care se confruntă și amenință că dacă autoritățile „nu găsesc finanțare, există riscul ca, de la 1 iulie, să se oprească furnizarea de servicii medicale în prespital”, pentru că ei sunt deciși să nu semneze noile contracte.

În plus, protestatarii atrag atenția asupra deficitului de specialiști și avertizează că subfinanţarea sistemului de sănătate va duce la „un nou mare exod” al medicilor.

Din datele CNAS, la necesarul estimat de 21.000 de norme în ambulatoriul de specialitate există un deficit de medici de 47%, dublat de creşterea vârstei medii a medicilor (de aproximativ 55 de ani) şi a cifrelor alarmante ce privesc fenomenul de burnout la medici (evaluate recent de CMR). În aceste condiţii constatăm lipsa unei strategii bugetare cu privire la finanţarea acestui segment prespitalicesc, cu aruncarea în integralitate a constrângerilor financiare asupra operatorilor privaţi care asigură asistenţa medicală de specialitate pe baza unor contracte cu CNAS”, mai spun medicii.

 

APMA solicită dublarea bugetului alocat ambulatoriului de specialitate, creşterea valorii punctului pe servicii şi în medicina de specialitate – astfel încât să existe o valoare unitară a acestuia în medicina prespitalicească, o „negociere corectă şi reală între CNAS şi furnizorii de servicii medicale pe baza egalităţii partenerilor contractuali în vederea îmbunătăţirii calităţii actului medical şi a accesului pacienţilor la serviciile medicale din Ambulatoriul de specialitate”.

Totodată, medicii ce o „reaşezarea şi renegocierea condiţiilor de furnizare a serviciilor medicale într-un nou contract cadru, având în vedere modificările propuse de CMR, în urma consultărilor în cadrul grupurilor de lucru ce au vizat toate specialităţile medicale şi unde propunerile au venit la colegii noştri implicaţi în mod direct în practica medicală”.

 

La începutul anului, medicii de familie și cei din ambulatoriile de specialitate au protestat în repetate rânduri, contestând propunerea de modificare a contractului cadru, de a reduce tarifele. În urma negocierilor, punctajele au rămas la fel ca în anul precedent, până la 1 iulie.

La sfârşitul lunii aprilie, Ministerul Sănătăţii anunţa că a stat de vorbă cu reprezentanții APMA și sprijină dezvoltarea continuă a serviciilor medicale din ambulatoriile de specialitate şi că este necesar să fie găsite resurse financiare la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru creşterea valorii punctului de servicii medicale în ambulatoriu.

La jumătatea lunii mai, dr. Valeria Herdea, președintele CNAS, anunța că se vor menține valorile punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate, până la sfârșitul anului și se declara „convinsă că putem găsi soluții”.

 

La finalul lunii mai, când medicii au protestat în fața Guvernului, premierul Marcel Ciolacu spunea că va lua în discuție revendicările lor, dar atrăgea atenția că niciodată în România nu au existat investiţii în sistemul de sănătate şi în infrastructură de aproape 4 miliarde de euro șinu a existat o dezvoltare atât de uniformă a sistemului de sănătate din România niciodată în cei 30 şi ceva de ani de la Revoluţie”.

Referitor la această afirmație, președintele APMA susține că „dacă autorităţile vorbesc despre ambulatoriu de spital şi de investiţii în ambulatoriile de spital, acelea reprezintă sub 20% din activitatea de ambulatoriu, dar dacă vorbesc despre pacienţii care fac investigaţii, consulturi cu bilet de trimitere, se referă la cei care vin la noi, medicii cu cabinete medicale individuale, cu practică individuală, identic cu medicii de familie. Noi suntem afectaţi”, a arătat dr. Cosmin Alexandrescu.

 


Adaugati un comentariu


 

*