Focar de hepatită cu virus A în comuna Brăești, la debutul anului școlar
În urma anchetei epidemiologice realizată de Diecția de Sănătate Publică Buzău, autoritățile au decis ca cei peste 300 de elevi din comună să învețe online, până la stingerea focarului și eliminarea riscului răspândirii infecției.
Anul școlar a debutat online pentru sute de elevi din comuna buzoiană Brăeşti, după depistarea mai multor cazuri de infectare cu virus hepatitic tip A, și internarea mai multor copii cu „boala mâinilor murdare”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău, Adriana Bunilă, la ora actuală, în secția de Boli infecțioase a unității medicale „se află internați trei copii și un adult cu hepatită A. Sunt forme medii de boală, care necesită monitorizare și supraveghere medicală. Direcția de Sănătate Publică Buzău desfășoară, în comună, o anchetă epidemiologică, care este în curs la acest moment”.
În urma anchetelor epidemiologice desfășurate în focar, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Buzău a dispus deja măsuri de izolare, de dezinfecție și de vaccinare a persoanelor care au intrat în contact cu pacienții infectați.
„Avem până acum 12 cazuri, pe o plajă de vârstă de la 2 la 45 de ani, în trei sate. În satul Ivăneţu sunt mai multe cazuri, în aceeaşi familie. Nu s-a putut dovedi o legătură între cazuri, cu excepţia celor care au evoluat în aceeaşi familie. Se monitorizează în continuare situaţia”, a declarat dr. Carmen Scîntei, epidemiologul șef al DSP Buzău.
În acest context, Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis ca lecţiile copiilor să se desfăşoare în sistem online, până la stingerea focarului.
„Vineri am aflat că 10 copii din comuna Brăeşti sunt internaţi cu hepatită A. Având în vedere începere noului an şcolar, pentru limitarea răspândirii infecției, am decis, împreună cu conducerea şcolii şi consiliul de administraţie, ca în săptămâna aceasta, până depistăm cauza şi focarul, elevii să înveţe online. Sunt 310 elevi în toată unitatea de învăţământ”, a declarat inspectorul general al ISJ, Daniela Palcău.
Nu s-a stabilit încă sursa îmbolnăvirilor, dar ținând cont că boala se transmite de regulă prin intermediul mâinilor murdare, medicii epidemiologi consideră că este posibil ca aceasta să fie cauza, mai ales că mulți dintre cei care s-au îmbolnăvit trăiesc în condiții precare. „A fost și o masă la biserică, unde au primit pachete, dar nu pare să fie aceasta cauza, pentru că nu toţi cei care au participat s-au îmbolnăvit. Nici problema hidrică nu pare a fi cauza, pentru că nu are caracterul unei epidemii hidrice. Este o epidemie de contact, un episod epidemic de contact, prin igienă deficitară a mâinii, în primul rând care contaminează şi obiectele şi alimentele”, a afirmat dr. Carmen Scîntei.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău a distribuit medicului din comună 25 de doze de vaccin împotriva hepatitei A, cu posibilitatea suplimentării, în caz de nevoie.
„Am vaccinat deja 13 contacţi receptivi, iar medicul de acolo mai are vaccin distribuit de noi, pentru alte eventuale situaţii care apar. Populaţia a fost înştiinţată să ia legătura cu medicul, imediat ce prezintă o modificare a stării generale. Școlile nu au fost deschise, funcționează online, în urma deciziei IȘJ”, a menționat medicul Carmen Scîntei.
„Am sensibilizat factorii decizionali vizavi de salubrizarea zonei, în mod special în satul Ivăneţu, facem supraveghere activă prin asistenţii comunitari, asistentul social şi medicul din zonă. Colegii mei verifică astăzi salubrizarea mediului, dacă primăria s-a implicat, dacă a verificat sursele de apă”, a mai spus epidemiologul șef al DSP Buzău.
Situația este monitorizată și la nivelul Prefecturii Buzău, care are „focarul în observație” și ține legătura cu autoritățile locale, cu medicii și cu DSP Buzău, potrivit prefectului județului, Liliana Sbîrnea.
Hepatita A este o infecție înalt contagioasă, autolimitantă (simptomele dispar pe masură ce sistemul imun va elimina virusul din organism). Boala se transmite de obicei prin ingerarea virusului hepatitei A (VHA) de pe obiecte, alimente sau din băuturi contaminate, ori prin contact cu o persoană infectată. Orice persoană care nu a fost vaccinată sau nu a fost expusă anterior la virusul hepatitei A se poate infecta, dar riscul este mai mare în cazul celor care intră în contact direct cu o persoana infectată, călătoresc în țări unde hepatita A este frecventă, consumă droguri sau au contact sexual neprotejat cu o persoană infectată, al persoanelor cu tulburari de coagulare și al celor care lucrează cu primate.
Simptomele comune ale hepatitei A includ: oboseală extremă, pierderea apetitului, dureri musculare, greață și vărsături, febră, durere sau disconfort abdominal în zona ficatului, dureri articulare, urină închisă la culoare, icter.
Cea mai bună metodă de prevenție a hepatitei A este vaccinarea, dar și igiena mâinilor, spălarea fructelor și legumelor, consumul apei din surse sigure, evitarea consumului de pește crud sau care insuficient gătită.
Spre deosebire de alte tipuri de hepatite virale, hepatita A nu provoacă leziuni hepatice pe termen lung și nu se cronicizează. În cazuri rare, poate conduce la pierderea bruscă a funcției hepatice, în special la adulții mai în vârstă sau la persoanele cu afecțiuni hepatice cronice. Unii pacienți cu insuficiență hepatică acută pot avea nevoie de transplant de ficat.