Noi recorduri de îmbolnăviri și decese din cauza COVID-19 la Buzău. La Spitalul Județean, măsuri disperate

18 octombrie 2021 | 0 comentarii |

Spitalele nu mai fac fațță afluenței masive de pacienți infectați, iar ambulanțele fac cozi interminabile la UPU, după un nou record al numărului de cazuri confirmate, iar pacienții non-COVID sunt triați în holul spitalului. 

 

Ca la război. Chiar mai rău, pentru că acolo, măcar vezi dușmanul, dar în lupta cu noul coronavirus, lupta se duce cu un dișman nevăzut și pentru care nu există încă un tratament, singura armă fiind prevenirea, prin vaccinare și prin respectarea măsurilor de prevenție. Sunt greu de descris în cuvinte condițiile în care sunt nevoiți să facă față valului fără precedent de pacienți COVID, medicii și asistenții medicali din spitale, iar pacienții au ajuns să moară în ambulanțe, în așteptarea eliberării unui pat în spital. S-a întâmplat la Craiova, dar se poate întâmpla oriunde.

În Spitalul Județean de Urgență Buzău, din cauza numărului mare de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 care ajung la spital, a fost nevoie de măsuri fără precedent, în încercarea de a face față situației create de avalanșa de pacienți COVID. Pentru a nu-i lăsa nici pe pacienții cu alte afecțiuni să aștepte cu orele, în ambulanțe, în curtea spitalului, în condițiile în care toate locurile de la UPU și din containere sunt ocupate cu pacienți care nu mai au loc în secțiile destinate celor cu Covid-19, iar la ATI nici nu poate fi vorba de vreun loc neocupat, conducerea unității sanitare a amenajat 6 paturi, chiar în holul de la intrarea principală în spital, în zona secretariatului și a biroului directorului. Aici a fost improvizată o zonă de triaj destinată pacienților non-Covid. „Era nevoie să găsim o soluție provizorie, pe de o parte pentru a proteja pacienții non-COVID să mai intre în contact cu cei infectați, iar pe de altă parte, pentru a nu-i mai lăsa să aștepte ore întregi în ambulanțe și, în același timp, pentru a da personalului medical de la UPU, posibilitatea să facă față situației”, a explicat purtătoprul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, menționând că în acest moment, conducerea unității medicale, împreună cu DSP, caută noi soluții pentru a face față valului de neoprit de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2.

 

Epuizarea medicilor și a asistenților medicali a ajuns la un nivel greu de imaginat. Toate paturile de la ATI sunt ocupate de pacienți în stare gravă, iar toate paturile, scaunele și mesele din secțiile COVID și din UPU sunt ocupate de pacienți în stare gravă. Iar urgențele continuă să vină…

Medicii, disperați, trag un semnal de alarmă și roagă populația să se vaccineze, aceasta fiind singura speranță pentru scăderea numărului de pacienți infectați și a deceselor înregistrate zilnic. România, chiar dacă în ultimele zile s-a înregistrat o creștere a numărului de persoane vaccinate, rămâne la coada Europei.

Din păcate, mulți dintre medici se tem că și în cazul în care se va potoli și va trece acest val 4 al pandemiei, care se dovedește mai agresiv decât și-au putut imagina, trebuie să ne pregătim și de valul 5, câtă vreme rata vaccinării în România contină să fie mult sub nivelul altor țări europene, care acum fac față mult mai ușor noului coronavirus.

În plus, medicii sunt revoltați  că pe rețelele de socializare circulă mesaje incredibile antivaccinare, iar mulți dintre cei vaccinați, în loc să continue să respecte normele sanitare, au un sentiment de siguranță și de relaxare, nu poartă corect masca sau nu o poartă deloc și nu se gândesc că ei în continuare pot lua și transmite virusul, unor copii, unor bătrâni sau unor persoane cu anumite boli care nu le permite vaccinarea…

 

Sursa: Gabriel Avramescu/Facebok

Sâmbătă seară, deputatul liberal Gabriel Avrămescu a scris pe pagina sa de Facebook, unde a postat imagini sugestive, că „aceasta este imaginea disperării. Se întâmplă acum, la Spitalul Județean din Buzău. Din cauza valului de persoane infectate cu Covid, triajul s-a mutat pe holuri. Locuri la terapie intensivă nu mai sunt demult. Dacă Spitalul Județean intră în colaps, județul nostru rămâne fără sistem de sănătate. Suntem în război cu un virus parșiv care ne poate ataca oricând mama, sora, fratele. Avem însă arme. Avem VACCINUL! E timpul să fim responsabili, să ne protejăm și să îi protejam pe cei dragi, să ne păzim familia și viața. Buzăul este încă sub media națională la rata de vaccinare. Putem schimba acest lucru, putem învinge împreună! Acum este momentul să lăsăm deoparte luptele politice, sa lăsăm deoparte tot ce ne dezbină și să privim către ceea ce ne unește! În fața suferinței și a morții suntem egali. Să punem pe primul loc sănătatea și viața!

Astăzi a revenit cu un nou mesaj prin care spune că „pandemia Covid19, care ar fi trebuit să trezească spiritul de solidaritate și unitate, a creat mai degrabă o prăpastie între cei care cred și cei care nu cred în răspândirea virusului, sau în vaccinare ca antidot al pandemiei, sau în faptul că spitalele sunt pline și sistemul de sănătate e în colaps din cauza zecilor de mii de cazuri de infectări” și subliniază că „umanitatea nu trebuie să dispară din mintea și sufletul nostru”.

 

Astăzi, pentru a doua oară de la debutul pandemiei, numărul de cazuri noi de Covid-19, transmise de DSP Buzău, confirmate în decurs de 24 de ore la nivelul județului, a depășit pragul de 300, dar de această dată a fost depășit cu mult recordul negativ anterior. În cursul zilei de ieri au fost depistate 365 de cazuri noi de infectare, la care se adaugă 3 cazuri de reinfectare. Din nou vorbim de o rată de pozitivare foarte ridicată, ținând seama de faptul că în raportul trimis în această dimineață de către Direcția de Sănătate Publică se arată că în zilele de sâmbătă și duminică au fost făcute 892 de teste și mai mult de jumătate au ieșit pozitive. 368 de cazuri au fost confirmate ieri, la care se adaugă și 142 de cazuri confirmate sâmbătă. Vorbim deci de 500 de cazuri pozitive după efectuarea a 892 de teste, ceea ce înseamnă în continuare o rată foarte mare de pozitivare. Cel mai tânăr dintre pacienții confirmați ieri are doar 4 luni, iar cel mai vârstnic, 93 de ani.

Aceste date îngrijorătoare sunt însoțite de o listă lungă cu noi decese înregistrate în ultimele zile, în rândul pacienților cu Covid-19. Nu mai puțin de 9 buzoieni au pierdut lupta cu noul coronavirus, în această listă fiind vorba de pacienți cu vârste cuprinse între 48 și 82 de ani. În cazul pacientei de 48 de ani, singura comorbiditate consemnată este sindromul Down, o afecțiune genetică din naștere, care conferă un anumit grad de dizabilitate, dar care nu pune în pericol viața pacientului. Pe lista persoanelor decedate figurează și un buzoian de 51 de ani care nu suferea de nicio altă boală, dar care a ajuns la ATI în 27 septembrie ca urmarea infectării cu SARS-Cov-2, iar pe 16 octombrie a decedat.

 

În week-end, peste 200 de polițiști și jandarmi împreună cu reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control au efectuat peste 20 de acțiuni pentru a verifica în ce măsură se respectă normele de siguranță sanitară aplicabile în condițiile în care incidența se menține la cote ridicate. Cu ocazia acestor controale, administratorul unei unități comerciale din Buzău a fost amendat cu 2.000 de lei, pentru că magazinul continua să fie deschis și după ora 22.00. Totodată, la Zilișteanca s-a constatat că printre clienții unui bar se numărau și patru persoane nevaccinate, în condițiile în care accesul acestora nu era permis, pe fondul incidenței ridicate din localitate. Și în acest caz, administratorul unități ia fost amendat cu 2.000 de lei.

Polițiștii reamintesc că în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5 la mie se interzice circulația persoanelor nevaccinate în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 20.00-05.00, cu excepția deplasărilor în interes profesional și situațiilor deosebite. Totodată, magazinele și restaurantele se închid la ora 22.00, iar accesul în baruri, săli de jocuri și la diferite evenimente publice sau private este permis doar celor vaccinați.

 

La rândul său, subprefectul Marieta Boloș care îndeplinește în prezent și atribuțiile de prefect, spune că se constată o creștere a interesului pentru vaccinare în rândul buzoienilor, atât pe fondul numărului din ce în ce mai mare de infectări, cât și datorită posibilității efectuării dozei a treia de către cei care s-au vaccinat cu schema completă în urmă cu cel puțin șase luni.

Din acest motiv, centrul de vaccinare dirve-thru din parcarea complexului Kaufland din zona Bariera Ploiești a fost luat cu asalt în ultimele zile, iar personalul face față cu greu numărului mare de solicitări. Marieta Boloș face astfel un apel către buzoienii care doresc să se vaccineze că se adreseze și celorlalte centre comunitare din municipiu și de pe raza județului, pentru a reduce aglomerația și timpul mare de așteptare.

 


Adaugati un comentariu


 

*