Primul deces la Buzău, datorat intoxicației cu ciuperci

Victima, o femeie de 55 de ani din Pătârlagele, a fost victima consumului de ciuperci culese din pădure. 

 

Dr. Carmen Scantei

Din păcate, Buzăul se adaugă listei județelor în care ciupercile otrăvitoare au făcut victime în ultima perioadă. Direcția de Sănătate Publică a anunțat, în această după-amiază, că s-a consemnat primul deces cauzat de intoxicația cu ciuperci.

Medicul Carmen Scântei, coordonatorul Compartimentului Epidemiologie din cadrul DSP Buzău, a prezentat cazul, lansând totodată un avertisment cu privire la riscurile consumului de ciuperci cumpărate de pe marginea drumului sau culese direct din pădure.

Victima este o femeie de 55 de ani, din Pătârlagele, care a ajuns la spitalul din Nehoiu în seara zilei de 17 iulie, prezentând boală diareică acută, cu deshidratare. Aceasta le-a spus medicilor că pregătise mâncase din ciuperci culese din pădure și a mâncat din ea. I-a fost administrat tratamentul specific și a rămas internată pe timpul nopții, perioadă în care starea sa de sănătate s-a ameliorat. În dimineața zilei următoare a fost externată, cu recomandarea de a reveni la spital sau de a merge la secția de Boli Infecțioase de la Buzău, în cazul în care simptomele vor reapărea.

 

Acasa, starea femeii s-a agravat, iar câteva ore mai târziu a revenit la spitalul din Nehoiu în aceeași zi, în jurul orei 17.00. Dr. Scântei a explicat că, la revenirea în spital, pacienta prezenta toate simptomele unui șoc endotoxinic, provocat, cel mai probabil, de consumul unei ciuperci otrăvitoare.  După ce i-au administrat un tratament de stabilizare, medicii de la Nehoiu au trimis-o la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Ajunsă aici, în cursul serii de 18 iulie, femeia nu a acceptat decât un examen clinic și un EKG făcut la Urgențe, refuzând alte investigații și tratament. „În ciuda recomandărilor medicilor, a refuzat internarea, iar la ora 22.00 a plecat de la spital, după ce a dat o declarație pe proprie răspundere că nu dorește să rămână internată”, a mai spus dr. Carmen Scântei. Medicul a menționat că, zilele acestea, reprezentanții DSP au fost anunțați că femeia a decedat într-un spital din București, dar din moment ce aceasta a refuzat internarea și orice alte investigații, cazul său nu a mai fost ținut sub observație, astfel că nu sunt cunoscute, oficial, împrejurările în care aceasta a ajuns la București.

 

DSP Buzău a publicat o serie de recomandări pentru evitarea unor alte tragedii, dr. Scântei precizând că trebuie evitat consumul ciupercilor culese direct din natură. Medicul a atras atenția că metodele populare de identificare a ciupercilor comestibile nu sunt, de cele mai multe ori, eficiente, în cele multe cazuri, un verdict sigur putând fi dat doar după examinarea sporilor la microscop.

„Gravitatea intoxicaţiilor cu ciuperci este dată în special de insuficienţa hepatică fulminantă şi insuficienţa renală care duc frecvent la deces. Prezentarea de urgenţă la medic este obligatorie în cazul apariţiei simptomelor menţionate, ţinându-se cont că apariţia simptomelor la interval mai mare de 6 ore de la consum are prognostic grav, iar tulburările digestive frecvent prezente, au consecinţe mai importante la copilul mic şi vârstnic”, a mai precizat dr. Carmen Scântei.

 

Principalele recomandări ale DSP Buzău, legate de consumul de ciuperci, sunt următoarele:

– consumul ciupercilor de cultură, provenite din unităţi autorizate sau însoţite de certificate de calitate, evitând cumpărarea lor de la comercianţii ambulanţi, culegătorii amatori, persoane străine de la marginea drumurilor;

– evitarea culesului / consumului ciupercilor din flora spontană (păduri, păşuni); – neimplicarea copiilor în procesul de culegere a ciupercilor;

– supravegherea copiilor mici pentru a se evita riscul intoxicării accidentale. Intoxicaţia cu ciuperci la copii include forme de gravitate variabilă și cu evoluție imprevizibilă;

– ciupercile otrăvitoare nu-şi pierd toxicitatea prin preparare! Toxinele ciupercilor sunt foarte rezistente la prelucrarea termică şi nu se distrug;

– este absolut greşit să considerăm că ciupercile care sunt mâncate de insecte, sunt comestibile. Pentru insecte toxina poate fi inofensivă datorită metabolismului diferit de cel al omului;

-evitarea conservării ciupercilor provenite din flora spontană sau surse neautorizate, în condiţii casnice;

– în cazul apariției oricăror semne clinice după consumul de ciuperci, este necesară prezentarea imediată la Unităţile de Primiri Urgenţe din spitale sau apelarea Serviciului de Ambulanţă.

 


Adaugati un comentariu


 

*