Aproape 17,4 milioane de lei alocați Sănătății, din bugetul propriu al județului Buzău

Proiectul de buget a fost lansat azi în dezbatere publică, urmând a fi adoptat în cadrul ședinței ordinare din luna aprilie al Consiliului Județean.

 

Astăzi a fost publicat, pe site-ul Consiliului Județean Buzău, proiectul privind bugetul propriu al județului pe anul 2019, documentul aflându-se până pe 14 aprilie în dezbatere publică. Până la această dată, buzoienii pot consulta proiectul și pot depune în acest sens sugestii și propuneri la compartimentul de relații publice al Consiliului Județean Buzău sau le pot trimite prin e-mail la adresa cjbuzau@cjbuzau.ro. Ulterior, în ședința ordinară de luna viitoare a Consiliului Județean, documentul va fi supus aprobării consilierilor, iar abia de la momentul respectiv, Buzăul va avea, în sfârșit, buget pe anul în curs.

Suma totală alocată județului este de 243.341.000 de lei, Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean, precizând că vor fi operate și rectificări, în opinia sa, prima rectificare urmând să aibă loc spre sfârșitul lunii august.

Din această sumă, 17.399.000 sunt alocați sectorului Sănătate, cea mai mare parte din această sumă  – 8.090.000 de lei – mergând către capitolul „Cheltuieli de capital”. Totodată, pentru cheltuielile cu personalul medical din învățământ special, în proiectul de buget lansat azi în dezbatere publică este prevăzută o sumă de 2.308.000 de lei.

 

De o sumă mai generoasă va beneficia sectorul Asistenței Sociale, căreia i s-au alocat 91.055.000 de lei. Cea mai mare parte merge către DGASPC Buzău, mai precis, 87.275.000 de lei, care vor ajunge în bugetul instituției pentru a fi folosiți pentru cheltuieli de personal, plata de bunuri și servicii, precum și alte cheltuieli.

Suma de 250.000 de lei va fi alocată și anul acesta pentru acordarea de finanțări nerambursabile unor asociații și fundații ce desfășoară programe în sfera asistenței sociale, iar 100.000 de lei vor fi folosiți pentru acordarea de ajutoare sociale de urgență pentru situații sociale și cazuri medicale deosebite.

Președintele Consiliului Județean a declarat azi că, celor peste 243 de milioane de lei prevăzuți în proiectul de buget pe anul 2019, li se vor adăuga banii rezultați din excedentul bugetar pe anul precedent, așa că suma totală va depăși 300 de milioane de lei.

 

Tot azi, a avut loc o ședință extraordinară ca Consiliului Județean, având ca pe ordinea de zi trei proiecte de hotărâre privind repartizarea către primăriile din județ a unor sume provenite din plata TVA și a impozitului pe venit, precum și a unor sume puse la dispoziție pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală și a cheltuielilor de funcționare. A fost necesară organizarea unei ședințe extraordinare în acest sens, în contextul în care proiectul bugetului propriu al județului este deja finalizat, iar primăriile trebuie să își realizeze cât mai curând bugetele proprii.

Din sumele defalcate din plata impozitului pe venit, primăriile din județ au primit astfel 48.648.000 de lei, în timp ce din suma defalcată din plata TVA au fost repartizate peste 355 de milioane de lei.

De asemenea, pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală, la dispoziția Consiliului Județean au fost puși de la bugetul central aproape 28,5 milioane de lei.

Municipiile Buzău și Râmnicu Sărat au primit astfel câte 1,3 milioane de lei, în timp ce orașele Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele au primit câte 400.000 de lei. Restul sumei a mers către bugetele comunelor, fiecare primărie primind câte 300.000 de lei, cu excepția comunei Brăești, care a primit 442.000 de lei.

 

Despre bugetele de care vor putea beneficia unitățile administrativ-teritoriale din județ s-a discutat și la întâlnirea de lucru pe care autoritatea județeană a avut-o săptămâna trecută cu primarii din județ, în prezența secretarului de stat Tiberiu Mavrodin, a deputatului Marcel Ciolacu și a prefectului Carmen Ichim, în cadrul căreia s-a aprobat hotărârea de constituire a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ce va permite înființarea rețelelor de gaze la nivelul județului Buzău.

Primarii din Județul Buzău au fost consultați, cu această ocazie, cu privire la repartizarea sumelor pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, procedură ce trebuia îndeplinită în urma aprobării bugetului pe anul 2019, iar secretarul de stat a subliniat că OUG 114, deși a generat numeroase critici, deschide oportunități de accesare a Fondului de Dezvoltare și Investitii, prin care UAT-urile pot finanța lucrările de infrastructură.

Ultimul punct pe ordinea de zi a ședinței de azi s-a referit la repartizarea, în bugetul județului, a sumei de 16.068.000 de lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene în 2019, suma respectivă fiind defalcată din plata TVA. Totodată s-au aprobat proiecțiile bugetelor pentru perioada 2020-2022.

 


Adaugati un comentariu


 

*