Asociatia Romana a Producatorilor de Medicamente fara Prescriptie, la ceas de bilant

Intr-un an de la infiintare, numarul membrilor RASCI s-a dublat, odata cu afilierea a trei jucatori de pe piata farma, iar organizatia a pus bazele unei ample campanii educationale.

 

Razvan Bosinceanu – RASCI

In urma cu un an, in peisajul industriei farma din Romania aparea o noua asociatie, ale carei baze au fost puse de un grup de sapte companii farmaceutice active pe piata autohtona. Este vorba de Asociatia Romana a Producatorilor de Medicamente fara Prescriptie, Suplimente Alimentare si Dispozitive Medicale (RASCI), in care sunt reprezentati in prezent 14 producatori, importatori si distribuitori de medicamente fara prescriptie medicala, suplimente alimentare si dispozitive medicale pentru ingrijire personala, activi pe piata romaneasca. Membrii fondatori au fost, in urma cu un an, companiile Bayer, GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, Johnson & Johnson, Sanofi, Reckitt Benckiser, Pfizer, Prisum. S-au afiliat, pe parcurs, Fildas, Secom, Terapia si UniComs, iar din aceasta luna, numarul membrilor s-a dublat,odata cu acceptarea a trei noi companii, care au devenit membri cu drepturi depline.

Noii membri ai RASCI sunt companiile Antibiotice, Berlin-Chemie si Worwag Pharma. „Le uram celor trei companii bun venit in randul membrilor nostri si suntem convinsi ca vom avea o colaborare fructuoasa, care, pe termen lung, va avea un impact pozitiv asupra starii generale de sanatate a consumatorilor romani. Ne-am propus, inca de la infiintarea asociatiei, sa ne constituim ca o voce puternica, competenta si unitara a industriei pe care o reprezentam”, a declarat Razvan Bosinceanu, presedintele organizatiei profesionale, la aniversarea unui an de functionare a acesteia.

 

Presedintele RASCI a subliniat ca primirea in organizatie a celor trei membri marcheaza si implinirea unui an de activitate a asociatiei, care la acest moment reuneste 14 jucatori pe piata farma, dublu fata de numarul membrilor fondatori. Razvan Bosinceanu a declarat ca in acest timp s-a realizat o colaborare stransa cu autoritatile si institutiile abilitate din domeniu, dar si cu institutii si organizatii profesionale europene, in vederea actualizarii si imbunatatirii normelor existente, precum si in vederea alinierii cadrului legislativ national curent la bunele practici europene.

Totodata, RASCI a incheiat un protocol de colaborare cu Romanian Advertising Council, in sensul sprijinirii reciproce, pentru a veghea la indeplinirea normelor in vigoare de catre comunicarea comerciala a companiilor din industrie si a contribuit cu expertiza sa in cadrul celor mai relevante evenimente din piata. Mai mult, organizatia a pus bazele unei ample campanii educationale ce urmareste informarea corecta asupra categoriilor de produse reprezentate, rolul si efectele lor asupra organismului si diferentele clare dintre acestea, campanie ce va fi implementata pe termen lung, incepand cu a doua jumatate a acestui an.

Tot in cursul primului an de activitate, RASCI a devenit membru afiliat al Association of the European Self-Medication Industry, organizatie europeana non-profit care este vocea sectorului de ingrijire personala in Europa si care reuneste mai mult de 2.000 de companii si asociatii profesionale.

 

Segmentul de piata OTC din Romania, incluzand medicamentele fara prescriptie medicala, suplimentele alimentare si dispozitivele medicale pentru ingrijire personala, a inregistrat in primele trei luni ale anului 2017 o crestere de 22% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Cegedim. Cu o valoare de 780,3 de milioane de lei in perioada amintita, acest segment continua trendul ascendent din ultimii ani, in contextul cresterii totale a pietei farmaceutice din Romania.

Stabilitatea acestui segment se datoreaza in principal faptului ca produsele din categoria medicamentelor fara prescriptie medicala, suplimentelor alimentare si dispozitivelor medicale pentru ingrijire personala au pret liber, acesta nefiind reglementat de Ministerul Sanatatii, asa cum este cazul medicamentelor care se elibereaza pe baza de prescriptie medicala. De mentionat este si faptul ca tratamentul cu produse din categoriile enumerate nu pune presiune pe bugetul sistemului romanesc de sanatate”, subliniaza Razvan Bosinceanu, presedintele RASCI.

Conform aceluiasi studiu Cegedim, in perioada martie 2016-martie 2017, cea mai mare cota de piata a fost inregistrata de categoria Lifestyle OTC –    22,6%, in timp ce in primele trei luni ale anului 2017, medicamentele fara prescriptie medicala din categoria raceala, gripa si alergii au inregistrat o cota de piata de 27,4% in topul vanzarilor, ca urmare a sezonalitatii afectiunilor vizate.

RASCI, ca entitate reprezentativa pentru segmentul de medicamente fara prescriptie medicala, suplimente alimentare si dispozitive medicale pentru ingrijire personala, sustine administrarea responsabila si avizata prin informarea corecta si educarea consumatorilor din Romania.

 


Adaugati un comentariu


 

*