Bolnavii de cancer, ignorați de ministrul Sănătății

13 iulie 2023 | 0 comentarii |

Ministrul Rafila este acuzat că ignoră bolnavii și „face ce dorește pe «moșia» numită Ministerul Nesănătății, abandonându-ne în stradă la 40 de grade pentru că interesul dumnealui este campania electorală, nu pacienții!” transmite FABC.

 

Câteva zeci de pacienți oncologici din toate colțurile țării (Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița, Cluj, Constanța, Iași, Satu Mare, Suceava etc.) au protestat joi dimineață, pe caniculă, în fața Ministerului Sănătății, împotriva neaplicării Planului Național de Combatere și Control al Cancerului (PNCC), adoptat în unanimitate de Parlament și promulgat acum 8 luni de președintele Klaus Iohannis, care „a avut termen LEGAL de implementare 01.07.2023”.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, i-a ignorat și a ales să participe, la Bistrița, la Conferinţa naţională Modele de bună practică în administrarea spitalelor. Rolul autorităţilor locale”.

O delegație a protestatarilor a fost primită de secretarul de stat Alexandru Rogobete, dar în loc de o explicație în legătură cu întârzierea aplicării legii, protestatarii au fost informați că normele de aplicare a PNCC ar putea fi gata în luna septembrie și că Ministerul Sănătății vrea să aducă legea într-un stadiu „implementabil”, fiind invitați să colaboreze cu Ministerul Sănătății la elaborarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor.

 

Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), care a inițiat protestul de joi, spune că Ministerul Sănătății vrea să „paseze” finanțarea Planului de Cancer la Ministerul Finanțelor și întreabă retoric „de ce mai avem un Minister al Sănătății?

La protestul din 13.07.2023, ne-am convins ca suntem omorâți, încet și sigur, de cei care ar fi trebuit să vegheze asupra siguranței noastre! Seniorii sunt omorâți în azilurile groazei, pensionarii mor de foame așteptând acea lege care să le confere o siguranță a zilei de mâine, pacienţii oncologici care au așteptat 22 de ani un Plan Național de Cancer, mor datorită faptului că această lege nu a fost implementată (Legea 293/2022, lege care până la 30.06.2023 nu are norme de implementare publicate în M.Of.)! Exemplele pot continua, dar cui îi pasă? Nu mai putem vorbi de moralitate, responsabilitate, empatie, compasiune, deoarece politicienii de la conducerea acestei țări se comportă ca niște vechili pe propria moșie! În sănătate avem legi promulgate fără norme de aplicare pentru că oamenii sunt în campanie electorală în loc să scrie norme, alți politicieni sunt ocupați cu afaceri oneroase și scapă demisionând din funcții, arestații scapă pe motiv că sunt persecutați politic, în ce țară trăim??? «DREPTATE! OCHII PLANȘI CER SĂ TE VADĂ», spunea în urmă cu un secol Panait Cerna în poemul «Zile de durere», și azi, noi, pacienţii cu cancer, cerem același lucru!”, a transmis președintele FABC. 

 

Instituția condusă de Alexandru Rafila nu numai că nu a aprobat încă normele de aplicare a PNCC, dar ministrul Sănătății a spus chiar că este necesară refacerea Planului de Cancer, ceea ce, așa cum subliniază reprezentanții pacienților, se traduce în timp și vieți pierdute pentru unii dintre ei. „Au murit oameni în acest răstimp. Parte din ei ar fi putut fi salvați dacă legea ar fi fost implementată!, susține Cezar Irimia. 

Acesta subliniază că, potrivit datelor CNAS, în Romania sunt aproximativ 850.000 de pacienți cu diferite forme de cancer cu boală în remisie, unii vindecați, alții monitorizați, și 180.000 în tratament în anul 2022.

În fiecare an, în România sunt diagnosticate peste 100.000 de noi cazuri de cancer din care peste jumătate pierd lupta cu boala, în fiecare zi murind aproximativ 153 de pacienți. Avem 20.000 de decese evitabile din patologia oncologică în fiecare an și cu peste 48% anual mai multe decese față de media europeană, fiind rușinea Europei!”, atrage atenția președintele FABC.

 

Mai mult, Cezar Irimia subliniază căaceste statistici rușinoase pentru România nu l-au impresionat pe Ministrul Rafila care, în continuare ne ignoră și face ce dorește pe «moșia» numită Ministerul Nesănătății, abandonându-ne în stradă la 40 de grade, pentru că interesul dumnealui este campania electorală nu pacienții! Oare Ministrul a uitat că suntem și noi votanți, oare a uitat că nimeni nu este mai presus decât legea, oare a uitat că noi cetățenii, suntem adevărata forță în această țară, oare au uitat politicienii istoria doar după 33 de ani? Suntem siderați și indignați de atitudinea cinică a unor politicieni care pretind că ne reprezintă și că decid în favoarea bunăstării și siguranței noastre! Ne-am săturat de minciuna politică, de promisiuni neonorate, de tergiversări, de scuze puerile, de imixtiunea politicului în sănătate și alte domenii care ar fi trebuit conduse de specialiști, nu de politruci!”, susține președintele FABC.

 

În aceste condiții, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer anunță că va continua protestele și va acționa în instanță Ministerul Sănătății pentru nerespectarea legii – neintrarea în vigoare a unei legi adoptate de Parlament și promulgate de șeful statului.

Nu ne vom lăsa până nu vom vedea că DREPTATEA își întoarce fața și către noi, prin hotărârea instanței de judecată, prin sprijinul ambasadelor UE din România, ale UK și SUA, a Comisarului UE pentru Sănătate și Siguranța Alimentară Stella Kyriakides, a Comisiei Europene și a Parlamentului European! Ne vom adresa, daca va fi nevoie, și Curții Europene a Drepturilor Omului cu argumentele genocidului din România!”, afirmă Cezar Irimia, care subliniază că „nu putem să așteptăm sfârșitul nostru cu mâinile încrucișate. Dacă tot murim, să murim demni și cu satisfacția responsabilității civice realizată!”, a concluzionat el.

 

Rafila la Bistrita (foto: bistriteanul.ro)

Joi și vineri, ministrul Alexandru Rafila și-a anunțat participarea la conferinţa naţională „Modele de bună practică în administrarea spitalelor. Rolul autorităţilor locale”, organizată la Bistrița, de Ministerul Sănătății în colaborare cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa, UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi cu sprijinul Biroului OMS România şi al Societăţii Române de Microbiologie.

Conferinţa se adresează managerilor, directorilor medicali şi directorilor de îngrijiri de spitale, iar printre temele abordate se numără controlul şi prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale, atragerea şi păstrarea resursei umane în domeniul sănătăţii, comunicarea între pacienţi şi profesioniştii din sănătate, alimentaţia pacienţilor spitalizaţi, bune practici în îngrijirea pacienţilor vârstnici şi finanţarea spitalelor publice.

În deschiderea lucrărilor, ministrul Sănătăţii a spus că modul în care este administrat spitalul din Bistriţa şi investiţiile făcute în sănătate de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în ultimii ani reprezintă un model de bună practică, iar autorităţile locale trebuie să înveţe să fie responsabile pentru sănătatea comunităţilor pe care le reprezintă.

 

Planul Național de Combatere a Cancerului a fost lansat pe 19 ianuarie 2022, în cadrul unei ceremonii organizată la Palatul Cotroceni, iar pe 3 noiembrie 2022, legea prin care a fost asumat de Parlament a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. În decembrie, la nivelul MS a fost constituit un grup de lucru care ar fi urmat să elaboreze normele de aplicare, care să fie gata înaintea datei de 1 iulie 2023, când Planul de Combatere a Cancerului urma să fie aplicat.

La sfârșitul lunii aprilie 2023, însă, Alexandru Rafila anunța că la Ministerul Sănătății se lucrează la o nouă formă a PNCC, pe motiv că „are mici disfuncționalități”, iar pe 31 mai, anunța lansarea unui nou plan anticancer.

Bolnavii de cancer l-au avertizat că vor ieși în stradă și vor acționa în judecată Ministerul Sănătății și pe ministrul Rafila „pentru nerespectarea legii”. Reacții dure a avut în tot acest timp și Patriciu Achimaș Cadariu, medic oncolog și deputat PSD, inițiator și coordonator al elaborării PNCC la care a început să lucreze încă din 2016, când a fost ministru al Sănătății, în Guvernul tehnocrat. „O condamnare la suferință și la moarte pentru pacienți!”, spunea Achimaș Cadariu despre amânarea intrării în vigoare a Planului de Cancer, iar la rotativa guvernamentală chiar a anunțat că nu va vota noul cabinet cu Rafila la Ministerul Sănătății, dar Marcel Ciolacu l-a asigurat că PNCC se va aplica.

 

Promulgare PNCC

Pe 6 iunie, de Ziua Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, președintele Klaus Iohannis lansa un apel la unitate şi solidaritate în lupta împotriva cancerului, pentru a aduce o „schimbare reală în viaţa oamenilor afectaţi de această boală devastatoare”, subliniind că „lupta împotriva acestei boli nu poate fi amânată!”.

Pe 30 iunie, cu o zi înaintea datei când ar fi trebuit să intre în vigoare Legea privind Planul Național de Combatere a Cancerului, Alexandru Rafila a prezentat, într-o conferință de presă, normele de aplicare pentru PNCC, despre care a spus că „vor intra în vigoare de la 1 iulie”, menționînd însă că vor exista și unele modificări ale legii.

Pacienții susțin însă că anunțul ministrului a fost „o mare păcăleală”, normele anunțate de acesta nefiind decât „un document word fără nicio valoare juridică”. Cezar Irimia, președintele celei mai mari asociații a pacienților oncologici din România, l-a acuzat pe Rafila că încearcă „să inducă în eroare populația” și l-a avertizat că pacienții vor da în judecată Ministerul Sănătății dacă normele de aplicare pentru PNCC nu vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern, așa cum prevede legea.

Cum normele anunțate nu au fost aprobate, bolnavii de cancer au protestat în stradă. „Gândiți-vă ce bătaie de joc a făcut față de pacienți. Nu are pic de compasiune!”, subliniază Cezar Irimia, care spune că, la nevoie, pacienții se vor adresa inclusiv Curții Europene a Drepturilor Omului.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*