Cancerele de stomac si esofag, depistabile cu ajutorul unui test de respiratie

4 februarie 2017 | 0 comentarii |

Cercetarile recente au relevat ca respectivul test are o acuratete de 85 la suta in depistarea celor doua afectiuni de natura oncologica.

 

cancer prostataCele mai multe dintre afectiunile oncologice sunt diagnosticate tarziu, iar din aceasta cauza, multe dintre cazurile care s-ar putea trata cu succes ajung in faze avansate, cand sansele de supravietuire a pacientilor sunt mici sau chiar nule.

Peste opt milioane de oameni din intreaga lume isi pierd viata din cauza cancerului, in fiecare an. Pe langa impactul teribil din punct de vedere al sanatatii, consecintele afectiunilor oncologice se rasfrang si la nivel economico-social, avand in vedere ca aproximativ jumatate din decesele asociate cancerului apare prematur: la segmentul de varsta 30-69 de ani, adica, in mare parte, in randul persoanelor active profesional.

Progresele inregistrate in domeniul oncologiei in ultimii ani ofera, insa, multe sperante pacientilor cu cancer, atat din punct de vedere al prognosticului, cat si al calitatii vietii. Diagnosticul molecular, testarile genetice, imunoterapia, terapiile tintite, individualizate, pe baza profilului genetic al tumorii, sunt noile „arme” in lupta impotriva cancerului, care pot face diferenta intre viata si moarte.

 

endoscopieAtat cancerul de esofag cat si cel de stomac se numara printre cele mai agresive forme de cancer si, din cauza diagnosticarii tarzii, pacientii au sanse mici de supravietuire. Pentru a contribui la depistarea precoce a celor doua forme de cancer, o echipa de oameni de stiinta britanici a realizat un test de respiratie care a demonstrat o acuratete de 85 la suta in identificareaacestor boli, care afecteaza in jur de 16.000 de barbati si femei in fiecare an.

Oamenii de stiinta spera ca noul test de respiratie va contribui la identificarea timpurie a acestor probleme grave de sanatate, fapt ce ar spori eficacitatea tratamentelor si salvarea vietilor.

In plus, se spera ca acesta sa ii ajute pe medici sa evite anumite investigatii neplacute, precum endoscopia, ce presupune inserarea pe gat, pana in stomac, a unui endoscop flexibil. In acest moment, singurul mod in care poate fi diagnosticat cancerul esofagian si cel gastric este prin endoscopie, iar aceasta metoda este scumpa, invaziva si prezinta unele riscuri de complicatii.

 

spirometrieTestul de respiratie poate fi folosit ca examinare non-invaziva, in prima faza, pentru reducerea numarului inutil de endoscopii. Noul test masoara parametrii a cinci substante din fiecare respiratie, iar acestea ofera indicii vitale si pot releva daca cineva are cancer sau o leziune gastrica mai putin grava.

Pentru realizarea noului studiu, au fost colectate date legate de respiratie de la 335 de pacienti de la trei spitale din Londra, 163 fiind diagnosticati cu cancer esofagian sau de stomac, iar 172 neavand astfel de probleme de sanatate. Cele cinci substante ale caror niveluri au fost masurate in fiecare respiratie au fost acizii butiric, pentanoic si hexanoic, alaturi de butanal si decanal.

In urmatorii trei ani, cercetatorii intentioneaza sa desfasoare teste de mai mare amploare pe pacienti care nu au fost diagnosticati cu cancer. De asemenea, echipa de oameni de stiinta lucreaza la teste de respiratie si pentru depistarea a altor tipuri de cancer, cum ar fi cel de vezica urinara sau de pancreas.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*