Candidații pentru posturile din SJU Buzău s-au „remarcat” prin absenteism și lipsă de pregătire

26 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Jumătate dintre cei care s-au înscris pentru cel mai „vânat” post de referent au dat bir cu fugiții înainte de prima probă a examenului, iar cei care s-au prezentat la concurs s-au dovedit total nepregătiți.

 

Concurența mare pentru posturile de referent și consilier juridic, pe care Spitalul Județean de Urgență le-a scos recent la concurs, s-a dovedit a fi un balon de săpun, care s-a spart odată cu susținerea primei probe, cea scrisă. Dintre cele cinci posturi de personal nemedical puse la bătaie de unitatea medicală, cel mai mare interes l-a suscitat postul de referent de specialitate debutant în cadrul Serviciului Aprovizionare și Transport. Concurența se anunța a fi una acerbă, la finalul perioadei se selecție a dosarelor figurând înscriși 16 candidați, care ar fi urmat să se lupte pentru a ocupa această funcție.

Se pare, însă, că mulți s-au înscris la concurs în speranța că ar fi vorba doar de o simplă formalitate, omițând total partea de pregătire pentru susținerea examenului. Concurența mare i-a speriat pe mulți dintre candidați, care au realizat probabil ca nu au nicio șansă într-o luptă de 16 pe loc, așa că la proba scrisă, care a avut loc în urmă cu câteva zile, din cei 16 candidați înscriși pe listă, la examen nu s-au prezentat decât 8, cealaltă jumătate preferând să dea bir cu fugiții.

Din păcate, nici cei 8 candidați care au ales să se prezinte la examen nu s-au dovedit a fi pregătiți, marea lor majoritate nereușind să promoveze proba scrisă.

 

Unul dintre candidați a reușit chiar „performanța” de a fi notat doar cu un singur punct din maximul de 100, în timp ce un alt coleg de-la său a obținut două puncte, iar un altul cinci. Ceilalți doi candidați care au „picat” au fost notați cu 33,33, respectiv 37,67 de puncte, fașa că admiși au rămas doar doi. Nici aceștia nu au dat dovadă de o foarte bună pregătire, fiind notați cu 54, respectiv 59 de puncte, dar au reușit să treacă de baremul minim, așa că astăzi au intrat la proba de interviu.

Concurență a fost și pe postul de consilier juridic debutant  în cadrul Serviciului de Management al Calității Serviciilor Medicale, post pentru care s-au înscris nouă candidați. O treime dinte aceștia, mai exact trei candidați, au preferat să nu se prezinte la proba scrisă, iar majoritatea celor care s-au prezentat n-au reușit decât să se facă de râs.

 

Astfel, dintre cei șase candidați care au susținut proba scrisă, doar doi au fost declarați admiși, obținând 50,20 respectiv 79,66 de puncte. Ceilalți 4 candidați nu au reușit nici măcar să obțină, însumat, jumătate din baremul minim, fiind notați cu 2,06, 4,16, 5,00 și 8,93 de puncte.

În cadrul aceluiași serviciu, a mai fost scos la concurs un post de referent de specialitate debutant, post pe care concurența a fost mai redusă, de doar trei candidați pe loc. Toți cei trei pretendenți s-au prezentat la proba scrisă, însă doar unul dinte ei s-a calificat pentru interviu, fiind notat cu 78 de puncte, în timp ce contracandidații săi nu au reușit să atingă baremul minim, obținând 17,66, respectiv 7,83 de puncte.

Mult mai simplu au stat lucrurile pentru postul de muncitor necalificat la Serviciul Administrativ al spitalului, post pentru care s-a înscris un singur candidat, care, în urma probei scrise, a fost notat cu 60 de puncte și a fost admis pentru interviu, având șanse mari să obțină postul.

În ceea ce privește postul de referent de specialitate gradul III la Biroul de Achiziții, acesta va rămâne neocupat, întrucât din cei doi candidați înscriși, unul nu s-a prezentat la prima probă a concursului, iar celălalt nu a reușit să obțină decât 11 puncte, fiind respins pentru că nu a întrunit baremul minim de 50 de puncte.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*