Cercetatorii au risipit misterul bolii care l-a chinuit pe Goya

Din 1828, anul mortii celebrului pictor spaniol, si pana in zilele noastre, diagnosticul bolii care l-a macinat jumatate din viata a ramas necunoscut.

 

Francisco Goya - autoportret

Francisco Goya – autoportret

Celebrul pictor spaniol Francisco Goya a suferit de o boala misterioasa, pe cand avea 46 de ani, in urma careia si-a pierdut auzul. Simptomele s-au estompat pe parcurs, dar boala a continuat sa il macine pana la sfarsitul vietii.

La jumatatea carierei sale, in 1793, pictorul s-a imbolnavit grav, ramanand la pat timp de mai multe luni, manifestand diferite simptome, intre care dureri de cap, ameteli, halucinatii, probleme cu vederea si acufene sau „tiuit in urechi”. Desi simptomele s-au estompat pe parcurs, pictorul si-a pierdut auzul pe care nu si l-a mai recapatat pana la sfarsitul vietii, la varsta de 82 de ani.

Boala lui Goya a ramas fara un diagnostic clar, desi unii experti au emis diverse ipoteze, printre care meningita bacteriana, sifilis sau o posibila intoxicatie cu plumb rezultata in urma lucrului cu vopsele. Misterul pare sa fi fost dezlegat de o echipa de experti americani de la Scoala de Medicina a Universitatii din Maryland, care au ajuns la concluzia ca artistul plastic ar fi avut o boala autoimuna denumita sindromul Susac, o maladie rara, in care sistemul imunitar al pacientului ataca vasele de sange din creier, retina si urechea interna. Printre simptome se numara dureri puternice de cap, dificultati de concentrare, probleme psihiatrice si pierderea vederii, echilibrului si auzului.

 

laborator analizeMedicul Ronna Hertzano, chirurg si expert ORL in cadrul  Scolii de Medicina a Universitatii din Maryland spune ca diagnosticarea bolii de care a suferit Goya a fost o provocare pentru ca, in cazul sau, nu au existat insemnari scrise de la medicii care l-au examinat. Cu toate acestea, Goya s-a confruntat cu o serie de simptome care ofera indicii clare cu privire la natura diagnosticului, desi sifilisul, meningita bacteriana sau intoxicatia cu plumb ar fi putut explica simptomele suferite de celebrul artist. In secolul XVIII, insa, pacientii cu astfel de afectiuni nu-si reveneau asa cum a facut-o pictorul si sufereau aproape intotdeauna complicatii grave, speranta de viata fiind mult mai redusa decat perioada in care pictorul a supravietuit de la instalarea bolii.

Specialistii mai spun ca, in cazul in care  Goya ar fi trait in zilele noastre, ar fi putut primi tratament pentru aceasta boala, insa chiar si asa ar fi existat riscul sa-si piarda auzul.

 

Goya - portret de Vicente López y Portaña

Goya – portret de Vicente López y Portaña

Fracisco Goya a murit la 16 aprilie 1828, in Franta, la Bordeaux, dupa ani intregi de suferinta, in care s-a confruntat cu chinuri fizice si sufletesti, dupa o existenta agitata, in care gloria coabitase cu frustrarea si cu chinul provocat de surzenia care-l afectase la mijlocul vietii. Dupa moartea sotiei sale, pictorul se mutase intr-o casa de langa Madrid, pe care o va alinta, cinic, Casa Surdului.

Din pricina surzeniei, Goya a coborat in cosmarurile cele mai negre ale inchipuirii si a pictat nascocirile cele mai sumbre ivite din vis si din contactul cu o realitate vazuta cu ochii nebuniei. Constata, pe propria-i piele, ca somnul ratiunii naste monstri, constatare cu care avea sa fie asociat in eternitate.

Departe de Europa dezlantuita in conflicte si razboaie, Goya nu mai aude sunetele lumii reale si se inchide in culorile si formele lumii sale imaginare, populata de monstri si fapturi infricosatoare, de nuante intunecate. Acolo avea sa picteze in continuare portrete si miniaturi, insa in batranetea lui agitata, artistul, care cu ani in urma bucurase spaniolii si Curtea Regala cu tablourile lui linistite, avea sa zugraveasca forme tenebroase, chipuri chinuite si cosmaruri, intr-o cromatica incerta. Realitatea cruda, deprimanta, dramatica si-a facut loc in arta lui. Marturie stau inca multimea de gravuri si picturi precum „Doi batrani mancand supa” sau „Saturn devorandu-si copiii”

 


Adaugati un comentariu


 

*