Cercetătorii dau peste cap percepțiile tradiționale despre adolescență

2 februarie 2018 | 0 comentarii |

Autorii unui studiu recent susțin că adolescența se întinde și după vârsta de 20 de ani, pragul după care o persoană este considerată matură, conform percepțiilor actuale.

 

Un grup de cercetători australieni vin cu o nouă teorie referitoare la perioada în care o persoană este considerată ca fiind la vârsta adolescenței. Ei susțin că schimbările survenite în epoca actuală au făcut ca pragul dintre adolescență și maturitate să fie extins cu câțiva ani. Astfel, conform concluziilor unui studiu recent efectuat de cercetătorii care susțin această teorie, în zilele noastre, adolescenţa începe la vârsta de 10 ani şi se termină la 24 de ani.

Principalele argumente invocate în susținerea acestei teorii sunt durata cursurilor scolare și universitare, care s-a prelungit, precum și momentul căsătoriei şi cel al naşterii primului copil, care survin ceva mai târziu în viața tinerilor, care nu se mai grabesc să își întemeieze o familie în jurul vârstei de 20 de ani, așa cum se întâmpla cu ani în urmă.

Cercetătorii consideră că este vorba de un proces evolutiv, argumentând că debutul pubertății are loc de regulă, la 14 ani, dar odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a alimentaţiei în numeroase ţări dezvoltate, vârsta tinde să scadă spre zece ani. Ca argument pentru prelungirea adolescenţei, cercetătorii scot în evidenţă și caracteristicile creierului, care continuă să evolueze şi după vârsta de 20 de ani, invocând și faptul că un număr mare de tineri nu au încă măsele de minte înainte de 25 de ani.

 

Recunoaşterea faptului că tinerii rămân adolescenţi chiar şi după 19 ani, duce la concluzia că aceştia au nevoie de sprijin mai mult timp.

„Cu toate că numeroase drepturi juridice încep la 18 ani, responsabilităţile vieţii de adult sosesc în general mai târziu”, a declarat Susan Sawyer, directoarea centrului pentru sănătatea adolescenţilor de la Royal Children’s Hospital din Melbourne, autoarea principală a studiului. Aceasta susține că „a-i închide” pe adolescenţi între două vârste poate părea arbitrar, dar corespunde mai bine realităţii decât definiţia pe care o aveam până în prezent.

De aceeaşi părere este şi profesorul Russell Viner, preşedintele ales al Colegiului Regal de pediatrie şi pentru sănătatea copiilor, care reaminteşte că, în Marea Britanie, vârsta medie pentru a devenit independent este acum în jur de 25 de ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.

Pe de altă parte, Jan Macvarish, sociolog la Universitatea Kent, avertizează asupra revizuirii definiţiei adolescenţei, admițând că  tinerii ştiu mai bine să se pregătească pentru aşteptările societăţii decât înainte, fiind totodată de parere că noua teorie îi infantilizează prea mult pe viitorii adulţi.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*