Cheta la biserica si pe la prieteni, pentru medicamentele bolnavilor de TBC

14 februarie 2014 | 1 comentariu |

Un asistent medical din Onesti a facut asta dupa ce fondurile alocate spitalului la care lucreaza, pentru asigurarea tratamentului pacientilor, fusesera cheltuite de conducerea institutiei pentru plata facturilor la utilitati.

 

asistentO intamplare cum numai in Romania se poate petrece, l-a avut in prim plan pe un asistent medical de la spitalul din Onesti, dedicat peste masura pacientilor pe care ii ingrijeste de 10 ani. Acesta a ajuns pana acolo incat a apelat la mila publica pentru a le putea asigura tratamentul pacientilor. Intamplarea scoate in evidenta doua aspecte tipic romanesti, diametral opuse: pe deoparte, indiferenta sistemului pentru soarta bolnavilor, iar de cealalta parte, altruismul extrem de care oamenii simpli, fara functii de mare responsabilitate in sistem, dau dovada atunci cand unii semeni au nevoie de ajutor.

Eroul povestii este Octavian Lupascu, un asistent medical de 47 de ani, caresi-a petrecut ultimii 10 lucrand in cadrul sectiei de Pneumoftiziologie a spitalului din Onesti. Atunci cand responsabilii spitalului la care lucreaza i-au trimis acasa pe pacientii cu tuberculoza care venisera sa isi ia tratamentul, comunicandu-le sec, ca la momentul respectiv nu sunt medicamente, asistentul medical a decis sa se implice personal pentru a le asigura tratamentul catorva dintre acestia, care nu dispuneau de mijloacele materiale pentru a-si procura singuri medicamentele.

 

bolnavi-TBCTot necazul bolnavilor s-a datorat unei erori a conducerii spitalului care, la finele anului trecut, a decis sa foloseasca in alt scop banii primiti pentru tratamentul obligatoriu al celor 170 de pacienti bolnavi de tuberculoza. Astfel, in loc sa achizitioneze medicamentele necesare ce ar fi trebuit distribuite bolnavilor la inceputul acestui an, Oana Mihaela Secara, directoarea spitalului din Onesti, a aprobat ca banii respectivi sa fie folositi pentru plata utilitatilor. Asa se face ca la inceputul anului, personalul medical nu a mai putut administra tratamentul bolnavilor cu TBC, in conditiile in care, pentru aceasta afectiune, schema de tratament nu poate fi intrerupta. Bolnavii au fost trimisi acasa fara medicamente, sfatuiti sa revina ulterior, in speranta ca stocul va fi refacut la un moment dat.

Pus in postura de a ridica din umeri atunci cand pacientii ii solicitau tratamentul, asistentul Octavian Lupascu nu a putut ramane indiferent in fata acestei situatii si a decis sa faca ceva pentru a ajuta macar o parte dintre cei 170 de pacienti, cei mai multi cu situatii materiale precare, nu degeaba tuberculoza fiind numita si „boala saraciei”.

 

P141010_18.080001Asa a ajuns asistentul medical sa faca o cheta publica pentru a repara greseala facuta de managementul institutiei  la care lucra,  greseala pe care cei vinovati au intarziat sa o indrepte. Primul loc in care a mers pentru a solicita sprijin financiar a fost o biserica din judetul Bacau, unde a gasit intelegere si bunavointa din partea preotului, reusind sa stranga astfel primii 500 de lei. A mai adaugat la acestia 20 de lei din propriul buzunar si astfel a strans suma necesara medicamentelor pentru opt bolnavi. Desi parea doar o picatura intr-un ocean, acest prim succes l-a ambitionat. Octavian Lupascu a continuat sa solicite ajutor financiar de la toti cunoscutii. „Am primit bani de la tot felul de prieteni si de cunoscuti. Un onestean, stabilit in Hamburg, care a venit acasa de Sarbatori, mi-a dat 200 de lei, altcineva din Spania mi-a trimis 113 euro. Si preotii de la noi, de la bisericile din Onesti, au donat 500 de lei. Am reusit, intr-un final, sa cumpar medicamente pentru mai multi bolnavi”, rememoreaza acesta filmul evenimentelor, spunand si ca a trebuit sa incheie contracte de sponsorizare cu fiecare dintre donatori, pentru a putea introduce in spital medicamentele cumparate de el.

Intr-un final, situatia s-a rezolvat, stocul de medicamente al spitalului fiind refacut, insa gestul facut de asistentul medical merita toata lauda si respectul.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Comentarii (1)

  1. Buzoianul spune:

    Acest om trebuie dat afara….
    El este o rusine pentru sistemul de sanatate construit de Nicolaescu si de toate partidele care au fost pana acum la guvernare.
    Si managerul trebuie dat afara (daca nu platea utilitatile i se oprea caldura, curentul sau apa la spital).
    Ambii sunt o rusine pentru Sistemul sanitar Romanesc care este foarte bine finantat !!!!

Adaugati un comentariu


 

*