Apel de proiecte al Comisiei Europene pentru bune practici unitare în domeniul sănătății mintale

13 iulie 2023 | 0 comentarii |

Cele mai bune și promițătoare practici propuse de actorii guvernamentali și neguvernamentali din statele membre vor fi selectate și vor fi puse în aplicare în întreaga Uniune Europeană, cu finanțarea asigurată prin  programul EU4Health.

 

Comisia Europeană a lansat un apel prin care invită actorii guvernamentali și neguvernamentali sunt invitați să prezinte propuneri de bune practici privind promovarea, prevenirea, depistarea precoce și intervenția în domeniul sănătății mintale, prin intermediul Portalului UE, până pe data de 29 septembrie, ora 0.00, Central European Time. După această dată, Comisia va organiza evaluarea propunerile primite iar autorii celor mai bine clasate propuenri vor fi invitați să le prezinte reprezentanților statelor membre ale UE, în cadrul unei eveniment ulterior.

Pentru a sprijini statele membre ale UE în abordarea provocărilor legate de sănătatea mintală, prin această cerere de propuneri, Comisia, în colaborare cu statele membre, va sprijini punerea în aplicare a celor mai bune practici care abordează principalele aspecte comportamentale, sociale, de mediu și comerciale legate de sănătatea mintală în cadrul inițiativei „Healthier Together”, ca răspuns la noua comunicare privind sănătatea mintală și va sprijini elaborarea de orientări privind depistarea și intervenția timpurie, precum și  depistarea grupurilor vulnerabile în contexte cheie, inclusiv în contexte umanitare, dorindu-se să se ajungă la o punere în aplicare comună/mai largă în întreaga UE, finanțată în cadrul  programul EU4Health.

 

Prin cele mai bune și promițătoare practici, Comisia vizează ca politicile de sănătatea mintală să fie în coordonare și coerență cu măsurile între domenii precum sănătatea, educația, digitalizarea, migrația, justiția, serviciile sociale,  mediu, climă etc.

De asemenea, abordarea sănătății mintale și a bunăstării psihologice a copiilor și tinerilor, inclusiv impactul factorilor determinanți pentru sănătate și a mediului digital în expansiune săse realizeze prin politici școlare în ansamblul școlii, bazate pe cunoștințe despre problemele de sănătate mintală.

Totodată, este necesară îmbunătățirea sănătății mintale și a bunăstării psihosociale a grupurilor vulnerabile, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, a persoanele în vârstă, pacienților și supraviețuitorilor de cancer, migranți și refugiați, minorități etnice, persoanele din mediile socio-economice inferioare, persoanele LGBTIQ+ și persoanele cu boli cronice și co/multimorbidități.

Noile practici vor aborda legăturile dintre sănătatea mintală, inegalitățile și alți factori determinanți; abordarea legăturilor dintre sănătatea mintală, sănătatea fizică și alte probleme suplimentare de  bariere cu care se confruntă grupurile vulnerabile.

 

Sprijinirea dezvoltării și punerii în aplicare a inițiativelor de prevenire, inclusiv împotriva depresiei, anxietății și sinuciderii, precum și prevenirea și atenuarea singurătății și a izolării sociale (în cadrul și între politici); dezvoltarea de strategii de detectare, recunoaștere și intervenție timpurie în diferite contexte (acasă, la școală, în instituții etc.) – inclusiv cu sprijinul unor politici inovatoare (ex. instrumente alimentate de Inteligența Artificială); depășirea stigmatizării și combaterea discriminării în ceea ce privește sănătatea mintală, permițând grupurilor cu dificultăți de sănătate mintală să își dezvolte capacitatea de acțiune și de exprimare; prevenirea și reducerea problemelor de sănătate mintală prin încorporarea unui stil de viață verde în toate mediile de viață (medii urbane, spitale etc.) sunt alte obiective care trebuie vizate.

Prescrierea socială (o gamă de servicii neclinice pentru îmbunătățirea sănătății și a sănătății mintale în special, cum ar fi sportul și activitatea fizică, arta și cultura, natura, și spații verzi); îmbunătățirea calității și a accesibilității (timpii de așteptare, distanța de deplasare și accesibilitate) a îngrijirii sănătății mintale, inclusiv prin soluții digitale, cum ar fi telemedicina; furnizarea de formare multidisciplinară, inclusiv recalificarea și perfecționarea profesioniștilor din domeniul sănătății și din alte domenii (de exemplu, profesori, asistenți sociali); promovarea sănătății mintale la nivel mondial se regăsesc, de asemenea printre obiectivele Comisiei.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*