Sindicaliștii din Sănătate au ajuns la un „armistițiu” cu Guvernul

12 iulie 2023 | 0 comentarii |

După negocierile liderilor „Solidaritatea Sanitară” cu Guvernul s-a convenit că angajaţii din sistemul public de sănătate vor primi salariile prevăzute în lege şi astfel va fi rezolvată marea lor nemulţumire, dar negocierile vor continua până la soluționarea revendicărilor.

 

Un nou miting de protest al angajaților din sistemul sanitar a avut loc miercuri, între orele 11.00 și 14.00, în fața sediului Guvernului. În ciuda caniculei și a disconfortului termic accentuat, mii de medici, asistenți medicali, infirmiere, brancardieri și alți angajați din sistemul public de sănătate și-au cerut din nou, în stradă, drepturile salariale și condiții de muncă mai bune și au cerut modificarea Ordonanței 63/2023, aprobată pe data de 30 iunie, ce reglementează acordarea sporurilor salariale.

Cu pancarte în mâini și făcând zgomot cu vuvuzele, protestatarii au strigat în fața Guvernului că „Sănătatea nu cedează, astăzi din nou protestează”, subliniind că revendicările lor „vizează în special drepturi fundamentale, prevăzute în actuala lege a salarizării, de care angajații sunt lipsiți în mod abuziv”, iar faptul că „angajaţii din învăţământ sau poliţiştii au primit majorări salariale” a stârnit nemulţumiri şi mai mari. Din cauza caniculei, unii protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timpul manifestării, iar într-un final, guvernanții s-au așezat la masa negocierilor cu sindicaliştii.

 

Adrian Zoican

Am fost eroi, vom deveni legende”, a spus medicul buzoian Adrian Zoican, șeful UPU Buzău, de la tribuna din Piața Victoriei, unde reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” de la nivel național și din județe au vorbit despre nemulțumirile care au scos oamenii în stradă și revendicările transmise Guvernului.

Medicul buzoian a subliniat că nemulțumiți de salarii, de condițiile de muncă și de numărul total insuficient de personal cu care funcționează la ora actuală sistemul sanitar public sunt medicii, asistenții medicali, infirmierele, îngrijitoarele, brancardierii și personalul TESA, dar din această cauză, și „interesul pacientului este afectat. Pentru că, dacă avem condiții mai bune de lucru, atunci și actul medical se va putea desfășura în condiții normale. Cum e să lucrezi fără medic de gardă? Să spună asistenții cum e! Ce înseamnă continuitatea într-un spital? Să spună infirmierele, brancardierii…”, a mai spus dr. Adrian Zoican, în aclamațiile protestatarilor.

 

În urma discuțiilor avute cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și alți reprezentanți ai Guvernului, în prezența premierului Marcel Ciolacu, liderii sindicali au obținut promisiunea că angajaţii din sistemul public de sănătate vor primi salariile prevăzute în lege şi astfel va fi rezolvată marea lor nemulţumire.

S-a ajuns la o înţelegere privind modul de acordare a unor drepturi salariale şi a unor măsuri de reformă a activităţii personalului din sănătate”, a anunțat ministrul Rafila, menționând că Ordonanţa 63/2023 urmează să fie modificată, astfel încât să permită plata integrală a indemnizaţiilor şi sporurilor prevăzute în legea 153 din 2017 şi completări referitoare la modalitatea de acordare a drepturilor salariale.

Prin așezarea drepturile aferente salariului de bază și drepturilor aferente sporurilor și indemnizațiilor pe categorii, nu se va înregistra un impact bugetar suplimentar, iar actul normativ ar urma să intre în vigoare de la 1 august.

 

Alexandru Rafila, Viorel Rotila

Ministrul Alexandru Rafila, împreună cu liderul „Solidaritatea Sanitară”, Viorel Rotilă, au  explicat, într-o conferință de presă, că acordul convenit constă în:

* realizarea de modificări şi completări a OUG 63/2023, care să permită plata integrală indemnizaţiilor şi sporurilor prevăzută în Legea 153/2017, precum completări referitoare la modalitatea de acordarea drepturilor salariale;

* identificarea soluţiilor de acordare integrală a drepturilor salariale pentru toate categoriile de personal care îşi desfăşoară activitatea în ture;

* finalizarea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector Sănătatea, prin soluţionarea propunerilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, referitoare la recunoaşterea stimulului de tură ca timp de lucru sub forma pauzei de masă de 30 de minute, care să fie inclus în timpul de lucru, alături de alte propuneri;

* recunoaşterea posibilităţii de păstrare a dreptului de concediu de odihnă neefectuat şi a orelor nerecuperate şi neplătite;

* recunoaşterea ca stagiu de cotizare suplimentară a timpului de lucru desfăşurat în gărzi şi împlinirea anticipată a stagiului maxim de cotizare;

* identificarea unei soluţii privind excluderea indemnizaţiei de hrană din limita de 30% pentru fiecare ordonator de credite aferente sportului acordat.

Ministrul Rafila a menționat că „acestea sunt doar câteva elemente ale actului normativ care ar urma să rezolve revendicările protestatrilor, iar săptămâna viitoare va fi organizată o nouă întrevedere, pentru a fi puse în practică propunerile acestora, asupra cărora s-a convenit în cadrul întâlnirii de astăzi.

Am avut o discuţie tehnică, împreună căutăm să corectăm anumite prevederi care limitează acordarea sporurilor prevăzute în Ordonanţa 63 din 2023. Și cred că a fost o discuție bună, a fost deschisă, sinceră”, a spus Rafila.

Ministrul Sănătății a recunoscut însă că „nu s-au rezolvat (revendicările – n.r.) în sensul elaborării unui document, act normativ. Ele trebuie să urmeze o procedură normală, care să permită modificarea legislaţiei şi punerea în aplicare a celor convenite. Astăzi, am discutat un parcurs care va avea loc în săptămânile următoare”, a mai spus Rafila, ale căror afirmații au fost confirmate și detaliate de liderul Federației „Solidaritatea Sanitară”, Viorel Rotilă.

 

Președintele Federației Solidaritatea Sanitară a menționat că „anterior am declanșat o negociere care a durat șase luni cu Ministerul Sănătății și s-a dovedit deosebit de eficientă. Adică, ce am putut rezolva la nivel de Ministerul Sănătății, am rezolvat, în special pe zona contractului colectiv de muncă și pe zona proiectului noii legi a salarizării, mai avem câteva aspecte de definitivat. La acest moment s-a deschis o discuție din punct de vedere tehnic pentru a rezolva câteva aspecte strict tehnice ce țin de crearea posibilității de a acorda drepturile prevăzute în Ordonanța 63, la care să se adauge – am vrea noi – cel puțin o categorie de drepturi. Suplimentar s-a deschis un traseu de negociere care, sperăm, am convenit să se încheie cu un acord comun încheiat cu Guvernul României, pe o serie întreagă de alte drepturi și chiar pe o serie de aspecte ce țin de o reformă a activității personalului din sănătate. Le puteți găsi așa cum sunt enumerate în revendicări”, a completat Viorel Rotilă, subliniind că pentru drepturile negociate în cadrul întâlnirii de astăzi nu există „un impact bugetar suplimentar”, urmând ca pentru alte categorii de drepturi, „care ar putea duce în viitor la creșteri de drepturi salariale”, dacă se va ajunge la un acord, să se anunțe „impactul bugetar, în momentul în care finalizăm calculele”.

 

Pe lângă plata corectă a gărzilor suplimentare, sindicaliștii au făcut un prim pas și către recunoașterea vechimii suplimentare în muncă. Liderul sindical a spus că s-a convenit „să deschidem un traseu de lucru pentru a conduce la posibilitatea recunoașterii, să-i spunem, vechimii suplimentare obținută prin lucrul suplimentar, în special de medicii care efectuează gărzi suplimentare. Explicat simplu, acești oameni muncesc mai mult decât echivalentul unei norme. Pe calculele pe care le avem, utilizând bazele de date publice, în condițiile în care timpul maxim de lucru al unui cetățean din România este de 45 de ani, calculând în cazul unui medic care face gărzi în interesul public, înțelegem acest lucru, ajungem la 67 de ani de lucru. Da. Și noi vrem să construim o soluție pentru cei care doresc, o soluție care se numește, domnule, a îndeplinit anticipat stagiul maxim de cotizare. Cât cotizează”…

Adică, în loc să lucreze 8 ore, lucrează, făcând garda, lucrează mai mult și asta să fie recunoscută ca și vechime”, a completat ministrul Alexandru Rafila, pe care sindicaliștii îl avertizează că dacă Guvernul nu-și va ține promisiunile, protestele vor continua.

 


Adaugati un comentariu


 

*