Consultatii dermatologice direct pe plaja, pentru prevenirea cancerului de piele

Examinarile vor fi gratuite si vor fi efectuate de medici specialisti, in statiunile Eforie Nord, Neptun si Jupiter.

 

Plaja-Bulgaria-sau-plaja-RomaniaO prezenta insolita pe plajele litoralului romanesc o vor constitui, in aceasta vara, echipele de medici dermatologi care le vor oferi turistilor consultatii gratuite si sfaturi utile despre cum sa se protejeze de razele soarelui pentru a se expune cat mai putin riscului cancerului de piele. Nu doar turistii de pe plaje vor putea beneficia de astfel de consultatii gratuite, ci si elevii unor licee din Bucuresti si din alte cinci judete, fiind vorba de o campanie nationala pe care medicii dermatologi au demarat-o pentru depistarea melanomului si prevenirea cancerului de piele.

Campania este organizata de Societatea Romana de Dermatologie, in partenariat cu Academia Europeana de Dermatologie si Venerologie si a fost demarata chiar astazi, primii beneficiari fiind elevii de liceu. Astfel, in perioada 2-15 iunie, dermatologii vor oferi consultatii gratuite in in cate trei licee din Bucuresti, Iasi, Cluj, Targu Mures, Oradea si Craiova, pentru ca apoi sa se mute pe litoral.

In perioadele 25-27 iulie, 22-24 august si 29-31 august in intervalul orar 8.00-17.30, echipele medicale se vor afla pe plajele din Eforie Nord, Neptun si Jupiter, unde vor acorda, de asemenea, consultatii gratuite turistilor veniti sa se bronzeze la soare.

 

cancer de pieleNu intamplator, dermatologii au demarat campania in aceasta perioada, activitatea desfasurandu-se pe intreaga durata a sezonului estival si de concedii, cand oamenii nu tin cont de riscuri si se expun perioade indelungate la soare, fara a-si lua macar masurile minime de protectie. In plus, potrivit secretarului general al Societatii Romane de Dermatologie, Alin Nicolescu, prevalenta cancerelor de piele este in crestere, acesta fiind si unul dintre motivele principale care au dus la demararea campaniei. „Campania isi propune depistarea precoce a leziunilor cu potential malign sau a tumorilor maligne in stadiul incipient. In continuare, sustinem necesitatea educarii populatiei in legatura cu aceasta problema, incercand sa subliniem o data in plus importanta masurilor profilactice, posibilitatile de depistare precoce a leziunilor si modalitatilor terapeutice existente in Romania si la nivel mondial”, a declarat acesta, precizand ca 12  medici vor actiona pe litoral, cate patru in fiecare statiune, iar pe langa consultatiile gratuite si sfaturile de specialitate, acestia vor distribui si mostre de creme protectoare.

 

Dr. Alexandru Tataru

Dr. Alexandru Tataru

La randul sau, medicul Alexandru Tataru, presedintele Societatii Romane de Dermatologie spune ca scopul campaniei este mai ales acela de a sensibiliza populatia la problema cancerului de piele si de a atrage atentia asupra riscului expunerii indelungate si la ore nepotrivite, la razele solare. „Trebuie avut grija la expunerea la soare si este necesara reducerea numarului de sedinte de bronzat. O persoana se poate expune fara riscuri, la soare, intre ora 9.00 si 9.30 si intre 17.00 si 17.30. Expunerea intre aceste ore este suficienta pentru organism. In plus, controlul medical si cel dermatologic trebuie facut in fiecare an. Cancerul de piele poate fi depistat precoce, intrucat se afla la suprafata si se poate observa. Este necesara si auto-examinarea, ca si consultul dermatologic in cazul aparitiei unor leziuni suspecte. Leziunile suspecte sunt acele tumori ale pielii nou aparute sau tumori vechi care cresc repede in dimensiuni, care isi schimba culoarea sau care sangereazs spontan”, sunt recomandarile facute de medicul specialist.

Anul trecut, in cadrul unei actiuni similare, au fost examinate gratuit circa 3.000 de persoane, dintre care patru au fost diagnosticate cu melanom, 406 cu nev atipic, 96 au fost diagnosticate cu cheratoza actinica, 15 cu carcinom bazocelular,  una cu carcinom cu celule scuamoase, iar 345 au fost diagnosticate cu alte boli de piele.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*