Consumul de alcool, responsabil pentru apariția a 60 de boli

21 septembrie 2018 | 0 comentarii |

Specialiștii susțin că alcoolul constituie unul dintre principalii factori de îmbolnăvire şi deces pe plan mondial, cel mai sigur mod de eliminare a riscurilor fiind evitarea totală a consumului.

 

Un studiu publicat recent în revista The Lancet și finanțat de fundația Bill & Melida Gates dă peste cap ceea ce știam până acum despre alcool, respectiv, că dacă este consumat ocazional și „cu măsură”, acesta este benefic pentru sănătate. Alcoolul este considerat, în același timp, aliment și substanță psihoactivă, de aceea este savurat de cei care apreciază gustul și aroma băuturii respective și de cei care beau la ocazii.

Între trecerea de la un consum inofensiv, în cantități moderate la unul excesiv este însă un pas foarte mic. Exercitadu-și funcția de aliment, un 1 g de alcool are o valoare calorică de 29 kJ, deținând astfel o puternică valoare nutritivă, fără să conțină substanțe necesare unei alimentații sănătoase, echilibrate. Acesta este și explicația că băutorul poate obține mai multă energie decât are nevoie. O particulariatate a alcoolului este aceea că nu este privit ca un drog ci ca parte integrantă din viață, cultură și economie, omițându-se pericolele ce vin odată cu abuzul. În cantități mici, alcoolul poate ajuta persoana care-l consumă să fie mai relaxată și mai puțin anzioasă, iar medicii cardiologi acceptă că un pahar cu vin de 3-4 ori pe săptămână ajută inima. În același timp însă, gastroenterologii spun că afectează ficatul, iar neurologii și psihiatrii, că încetinește funcționalitatea sistemului nervos central, blochează o parte din mesajele care ar trebui să ajungă la creier, alterând astfel percepțiile, emoțiile, mișcarea, vederea și auzul.

 

Studiul finanțat de fundația Bill & Melida Gates arată că, la nivel mondial, consumul de alcool a fost în 2016 al şaptelea factor de risc atât pentru decese, cât şi din punctul de vedere al incapacităţii generate de boală. La categoria de vârstă 15-49 de ani, consumul de alcool era, în 2016, principalul factor de risc la nivel global, cu o rată a mortalităţii de 3,8% în rândul femeilor şi de 12,2% în rândul bărbaţilor.

„Consumul de alcool reprezintă un factor principal de risc de îmbolnăvire pe plan global şi generează substanţial pierderea sănătăţii. Am descoperit că riscul mortalităţii şi producerii cancerului creşte proporţional cu intensificarea consumului de alcool, iar nivelul de consum care minimizează pierderea sănătăţii este zero. Aceste rezultate sugerează că politicile privind controlul asupra consumului de alcool trebuie revizuite la nivel global, fiind necesar să se concentreze pe eforturile de reducere a consumului de pentru toate categoriile de cetăţeni”, precizează autorii studiului în articolul publicat pe această temă.

În ceea ce-i privește pe români, bărbații din țara noastră sunt, potrivit unui internațional randomizat, în cadrul căruia au fost coroborate datele a 592 de studii anterioare la care au participat în total 28 de milioane de persoane, bărbații români cu vârsta cuprinsă între 45 și 59 de ani consumă aproximativ 8,2 băuturi alcoolice pe zi, fapt ce îi clasează pe primul loc în lume. Același studiu indică faptul că, anual 2,2% dintre femei şi 6,8% dintre bărbaţi îşi pierd viaţa din cauza unor boli care au legătură cu alcoolul. Un alt studiu, realizat la nivel național, arată că oltenii și moldovenii consumă cele mai mari cantități de alcool, iar la polul opus sunt bănățenii.

 

Conform rezultatelor obținute de cercetătorii studiului finanțat de fundația Bill & Melida Gates, consumul de alcool este asociat cu producerea a 60 de boli cronice şi acute.

În 2016, 32,5% din populaţia lumii consuma alcool, adică 2,4 miliarde de oameni1,5 miliarde de bărbaţi şi 0,9 miliarde de femei.

Cercetătorii arată că principalii factori care pot provoca decesul din cauza consumului de alcool sunt tuberculoza, accidentele rutiere şi autovătămarea. Totodată, consumul de alcool constituie unul din principalii factori de îmbolnăvire pe plan global şi este responsabil de aproape 10% din decesele produse în categoria de vârstă 15-49 de ani.

„În lipsa măsurilor, alcoolul generează efecte grave pentru sănătatea populaţiei. Opinia răspândită despre anumite efecte pozitive ale consumului de alcool trebuie revizuită, mai ales în contextul în care noile metode şi analize relevă legături de cauzalitate între consumul de alcool, mortalitate şi dizabilităţi. Rezultatele noastre arată că cel mai sigur nivel de consum de alcool este zero. Politicile care se concentrează pe reducerea consumului de alcool vor avea cea mai mare eficienţă în reducerea riscurilor de îmbolnăvire”, mai menționează autorii studiului.

În concluzie, ultimele studii realizate la nivel internațional converg spre aceeși concluzie: alcoolul este dăunător sănătății și vieții, chiar dacă este consumat în cantități moderate.

 


Categorii: Actual, Lifestyle, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*