Copiii și tinerii cu handidap grav din Centrul rezidențial nr. 8 din Buzău se vor muta în case de tip familial

30 noiembrie 2024 | 0 comentarii |

Fundația „Hope and Homes for Children” România și-a asumat construirea unei case de tip familial și a unei locuințe maxim protejate, pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Județean Buzău, prin DGASPC, în localitatea Sibiciu de Sus, din zona Pătârlagele. 

 

Casa de tip familial

Consiliul Județean Buzău a aprobat, în ședința de la sfârșitul lunii noiembrie, o modificare a Convenției de asociere a Consiliului Județean Buzău și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) cu Fundația „Hope and Homes for Children” (HCC) România, prin care s-a stabilit că DGASPC și HCC vor colabora în vederea construirii unei case de tip familial și a unei locuințe maxim protejate și a închiderii Centrului rezidențial pentru copii cu handidap grav nr. 8 din Buzău, corespunzătoare standardelor aplicabile în domeniul protecției copilului și al persoanelor adulte cu dizabilități, concomitent cu dezvoltarea reţelei de asistenţi maternali sau familii de plasament sau prin soluţii alternative, organizate după modele de îngrijire apropiate celor din familie, se arată în expunerea de motive a proiectului supus aprobării de președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romaşcanu.

 

Consiliul Județean Buzău și-a asumat găsirea soluțiilor necesare pentru îngrijirea copiilor cu vârste sub 18 ani, prin construirea unei case de tip familial, și a tinerilor de peste 18 ani, prin construirea unei locuințe maxim protejate. În acest scop a identificat un teren de 3.885 mp, în satul Sibiciu de Sus, din zona Pătârlagele, pe care îl va atribui cu titlu gratuit Fundației HCC și în care vor fi transferați 12 de copii și 10 adulți din actualul Centru.

La data semnării convenţiei de asociere, în Centrul rezidenţial pentru copilul cu handicap sever din cadrul Complexului nr. 8 Buzău „erau găzduiţi 40 de copii și tineri, din care 28 de copii cu handicap sever cu vârste între 10 şi 17 ani şi 12 tineri peste 18 ani. În prezent, în cadrul centrului rezidenţial sunt găzduiţi 36 de copii şi tineri, din care 17 copii cu handicap sever cu vârste între 10 şi 17 ani şi 19 tineri peste 18 ani, urmând ca, în anul 2025, alţi patru copii să împlinească vârsta majoratului”, se menționează în referatul DGASPC, care a stat la baza elaborării proiectului.

 

HHC – macheta casa protejata

Fundația „Hope and Homes for Children”, care și-a asumat construirea celor două imobile, a demarat deja procesul de elaborare a studiilor de fezabilitate și de întocmire a documentaţiei tehnico economice necesare, iar după finalizarea lucrărilor, care s-ar putea realiza în timp de 6 luni, și efectuarea recepției, cele două imobile, care vor avea destinația exclusivă de Case de tip familial și Locuință Maxim Protejată, vor fi donate DGASPC, care are obligația să nu schimbe destinația celor două construcții, cel ăuțin 10 ani. Potrivit Convenției, DGASPC și Consiliul Județean Buzău vor permite Fundației Hope and Homes for Children „monitorizarea directă și indirectă pe toată perioada de 10 ani, a respectării calității vieții copiilor / adulților beneficiari ai Casei de tip familial și locuinței maxim protejată precum și a bunei funcționări a acestora, conform Metodologiei de monitorizare a serviciilor” anexată proiectului.

 

HHC – macheta casa de tip familial

* Fundația Hope and Homes for Children se îngrijește de copiii și de tinerii abandonați și de cei în prag de abandon familial.

„Din 1998 în România, organizația desfășoară programe de reformă a sistemului de protecție a copilului prin prevenirea separării copilului de familie; închiderea instituțiilor de tip vechi și înlocuirea lor cu servicii de îngrijire alternativă; inserția socio-profesională a tinerilor proveniți din sistem; formarea profesională a specialiștilor din sistemul instituțional. Organizația este parte a Coaliției România Sustenabilă și se ocupă de reducerea disparităților, zero foamete, zero sărăcie.

„Toate celelalte teme ne privesc însă pe toți la nivel de societate. Invităm și alte ONG-uri și companii să se alăture deoarece cu toții avem responsabilitatea să construim un viitor durabil, replicabil”, spun reprezentanții HHC.

 


Adaugati un comentariu


 

*