Creștere alarmantă a incidenței fumatului în rândul copiilor

1 iulie 2019 | 0 comentarii |

În acest context, organizațiile care alcătuiesc Inițiativa 2035 – Prima generație fără tutun cer înăsprirea legislației în domeniul reglementării produselor din tutun, astfel ca acestea să nu mai ajungă la copii și adolescenți.

 

În această perioadă se află în dezbaterea Senatului un proiect legislativ propus de cele 350 de organizații care au format coaliția Inițiativa 2035 – Prima generație fără tutun, ce are ca scop a scop reducerea accesului copiilor și adolescenților la produsele din tutun și la ţigarete electronice, precum şi îmbunătăţirea protecţiei lor faţă de fumatul pasiv şi faţă de expunerea la campaniile de publicitate. Propunerea vizează modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun, semnatarii cerând redefinirea fumatului, astfel încât să fie incluse și țigările electronice și cele pe bază de tutun încălzit, extinderea interdicţiei fumatului şi în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate, precum și interzicerea în spațiile închise a oricărei forme de publicitate și promovare pentru produsele din tutun şi în ceea ce priveşte utilizarea produselor din tutun, nicotină sau ţigări electronice.

Aceste solicitări au la bază o statistică alarmantă a ultimilor ani, care indică o creștere a incidenței fumatului în rândul copiilor și adolescenților, venită după o perioadă în care acest viciu părea că are mai puțini adepți din rândul acestor categorii de vârstă. Astfel, la ora actuală, 14,6% dintre copiii şcolarizaţi, cu vârsta între 13 şi 15, ani fumează tutun, afirmând că au fumat în ultimele 30 de zile, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici.

 

De asemenea, ultimele analize indică faptul că 8,2% dintre copiii şcolarizaţi cu vârste între 13 și 15 ani au folosit în ultimele 30 de zile ţigări electronice. Un raport al Ministerului Sănătății și al Organizației Mondiale a Sănătății arată că tentația pentru produsele din tutun apare în rândul copiilor români de la vârste din ce în ce mai fragede, 28% dintre cei care încearcă prima țigară având sub 10 ani. Aceleași raport mai relevă că 4% dintre băieţi şi 1% dintre fetele de 11 ani au fumat cel puţin o dată pe săptămână, iar 3,1%  au folosit în ultimele 30 de zile dispozitive electronice de încălzit tutun, aşa-numitele IQOS, despre care există suspiciuni rezonabile că ar putea produce dependenţă tabagică şi riscuri similare pentru sănătatea consumatorilor, ca ţigările clasice.

S-a mai stabilit și că unul din 5 copii a fost expus publicităţii produselor IQOS, ştiind în ce constau acestea, iar expunerea va creşte semnificativ, având în vedere lipsa restricţiilor în expunerea şi publicitatea acestor produse.

 

Reprezentanții coaliției Inițiativa 2035 Prima generație fără tutun mai spun că datorită restricțiilor impuse în ultimii ani în ceea ce privește fumatul în spații publice închise și publicitatea la produsele din tutun incidența fumatului în rândul copiilor a scăzut de la 18,3% în 2004 la 11,2%  în anul 2013, însă între 2014 și 2017 aceasta a crescut la 14,6%, ca urmare a diversificării modalităţilor de consum al tutunului şi a promovării acestora în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Cerinţa respectării necondiţionate şi cu prioritate a dreptului copiilor de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi, implicit, a dreptului lor la viaţă, nu permite limitări. De aceea, în vederea prevenirii şi combaterii consumului de tutun şi a celor similare în rândul copiilor – un obiectiv acceptat în mod universal într-o societatea civilizată a cărei etică fundamentală o reprezintă preocuparea pentru respectarea drepturilor copilului – restricţiile legale privind expunerea şi publicitatea produselor din tutun şi a ţigaretelor electronice şi interzicerea completă a consumului în circumstanţele în care sănătatea copiilor poate fi afectată se justifică pe deplin şi sunt în concordanţă cu întreaga legislaţie românească” se arată într-un comunicat al inițiatorilor proiectului legislativ.


Adaugati un comentariu


 

*