Din confesiunile unui parlamentar român
Am fost director la o mare întreprindere socialistă. Cafeaua de dimineaţă era pregătită de o secretară sexy, mergeam la serviciu cu o limuzină neagră.
Odată am fost întrebat dacă fabrica nu contribuie cu 100 mii de lei pentru înmormântarea unui tovarăş din Comitetul Central. Am spus că cu atâţia bani aş înmormânta întregul Comitet…
Din acel moment, am devenit director la o intreprindere mai mică. Cafeaua zilnică era pregatită de o secretară mai în vârstă, la serviciu mergeam cu furgoneta fabricii.
Odată, am fost apostrofat că nu am fost la ultima şedinţă de partid. Am răspuns că, dacă ştiam ca e ultima, m-aş fi dus sigur.
Din acel moment, am lucrat ca maistru. La serviciu mergeam cu maşina proprie şi-mi făceam singur cafeaua de dimineaţă.
În atelier aveam pe perete poza lui Ceușescu şi a Lolobrigidei. Odată, mi-au spus că de ce nu dau jos poza ei de pe perete. Am luat poza lui.
Din acel moment, am lucrat zilier la săpat şanţuri. Mergeam la lucru cu bicicleta şi duceam cafeaua de acasă, în termos.
Odată, în timp ce săpam şanţul, au venit şi mi-au spus să-mi ascund bicicleta, deoarece va trece pe acolo o delegaţie de la Comitetul Central.
Am răspuns să nu-şi facă probleme, deoarece bicicleta este închisă cu un lacăt. Din acel moment, am rămas fără lucru. O vreme, am fost şomer.
Apoi, s-a schimbat orânduirea. M-am reabilitat, am intrat în politică, am intrat în partid. Cafeaua îmi este servită de o secretară sexy, la serviciu merg cu un Audi cu şofer personal.
În rest, îmi ţin gura şi, din când în când, ridic mâna să votez pentru creşterea nivelului meu de trai, călătorii în locuri exotice pentru mine şi colegii mei şi tăierea salariilor oamenilor care trudesc să ne fie bine nouă, celor care facem politică.
