Dr. Iuliana Ivona Nicolae, primul medic consultant în alăptare de la Maternitatea Buzău

8 august 2024 | 0 comentarii |

Tânăra doctoriță este medic specialist neonatolog și consultant în alăptare, iar în primăvara acestui an a preferat să dea Bucureștiul pe Buzău, alăturându-se echipei de medici de la Maternitatea Spitalului Județean Buzău.

 

Săptămâna Mondială a Alăptării, marcată anual în prima săptămână a lunii august, cu scopul conștientizării beneficiilor alăptării naturale a bebelușilor cel puțin în primele șase luni de viață, are anul acest ca temă World Alliance for Breastfeeding Action − Closing the gap: breastfeeding support for all(Șanse egale pentru alăptare: sprijin oferit tuturor), subliniază importanța alăptării ca modalitate esențială de a investi în sănătatea bebelușilor și a mamelor.

În România, maternitățile din întreaga țară și ONG-urile cu activități specifice au organizat, în această perioadă, diferite acțiuni și evenimente care să crească gradul de informare și conștientizare a importanței alăptării la sân.

Medicul neonatolog Iulia Ivona Nicolae, de la Maternitatea Buzău, care este și consultant în alăptare, a oferit informații prețioase despre importanța alăptării la sân a bebelușului, pe care le-a promovat prin Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

 

Venită la Buzău în luna aprilie a acestui an, tânăra doctoriță spune că a ales „Maternitatea Buzău deoarece este o maternitate foarte bine dotată, cu o echipă tânără care m-a primit cu brațele deschise și cu un personal foarte bine pregătit, în care există și sistemul rooming-in, care foarte bun pentru proaspetele mame, pentru că dânsele au oportunitatea de a petrece cât mai mult timp cu nou-născutul, de a-l alăpta din start și de a învăța și dezvolta această conexiune mamă-copil”.

Medicul buzoian subliniază că alăptarea la sân „este cel mai natural și mai simplu mod de a alimenta nou-născutul. Laptele matern este un aliment perfect, un aliment total pentru un nou-născut, care conține o compoziție perfectă de glucide, de proteine și lipide, care se modifică la fiecare secundă, în funcție de necesarul nou-născutului.  Unul dintre cele mai importante beneficii ale alăptării naturale este dezvoltarea sistemului imunitar, care ajută foarte mult la combaterea infecțiilor respiratorii, infecțiilor O.R.L., de a dezvolta sistemul digestiv si cardiovascular, o adaptare cognitivă a nou-născutului și a sugarului ulterior foarte bună. Studiile arată că nou-născutul alăptat la cerere are un IQ mai mare decât al unui nou-născut hrănit la biberon”, explică dr. Iulia Ivona Nicolae.

 

Medicul neonatolog amintește și beneficiile pe care le are alăptarea pentru mamă și spune că aceasta asigură „protecția mamei împotriva cancerului de sân și a cancerului ovarian, o protecție imunologică care o ajută pe mamă să treacă peste greutatea nașterii, să revină la un mod normal al vieții”.

Referitor la ajutorul pe care-l oferă mamelor medicul specialist în lactație, dr. Nicolae precizează că personalul medical al secției Neonatologie a Maternității Buzău este aici să le susținem de la început, să punem nou-născutul la sân. Noi încercăm cât mai des metoda «skin to skin» și atașarea la sân  din primele minute de viață ale nou-născutului. Mamele, la început, după naștere, trec printr-un carusel emoțional si noi suntem aici să le dăm toate informațiile necesare obținute într-un  mod științific și nu a le lăsa pe dânsele să citească din toate metodele și de ale ajuta să pună nou-născutul la sân, să facă o atașare corectă și să-și stimuleze lactația cât mai curând”, manționând că, în ultimii 30-40 de ani, formulele de lapte s-au dezvoltat foarte mult și crede că a fost studiat foarte mult laptele matern, pentru a se găsi o formulă de lapte care să fie cât mai apropiată de necesarul nou-născutului, dar nu-l poate înlocui.

 

Medicul Silvia Cemurtan, șefa secției de Neonatologie din cadrul Maternității Buzău, spune că noul medic s-a integrat perfect în echipă, dar încă există deficit de medici din secția Neonatologie și își exprimă speranța că alți medici tineri vor alege Buzăul, pentru că aici au condiții extraordinare de a profesa la cele mai înalte standarde.

Avem o colegă nouă, tânăr specialist neonatolog, cu competență în alăptare – este consultant. Având în vedere că maternitatea noastră dispune de sistem rooming-in, acest sistem ajută să le învățăm tehnica corectă de alimentație la sân, atât pe mămicile care au adus pe lume pe cale naturală nou-născuții, cât și pe mămicile care au născut prin operație de cezariană. Sunt învățate și gradul de sațietate al nou-născutului, după un supt corect la sân”, afirmă dr. Cemurtan, care invită și ați medici tineri să se alăture echipei, pentru că „există un deficit de medici neonatologi, iar noi suntem deschiși pentru noi colaborări cu tinerii specialiști”, care vor găsi la Buzău condiții similare clinicilor private.

 


Adaugati un comentariu


 

*