DSVSA Buzău a demarat controalele premergătoare Sărbătorilor Pascale

23 martie 2025 | 0 comentarii |

Sunt vizate în special condițiile de sacrificare a mieilor și comercializarea cărnii de miel și a produselor specifice Paștelui, în ferme, abatoare, piețe și magazine de profil. 

 

Direcția Sanitare Veterinarăși pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău anunță că, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale va efectua controale tematice specifice, pentru a asigura comerțul cu alimente sigure și a preveni apariția de toxiinfecții alimentare, prin respectarea condițiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate piețele agro-alimentare, abatoarele și centrele de sacrificare cu activitate temporară, unitățile de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală și nonanimală, precum și în unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică, pizzerii, cantine, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, etc).

În perioada 19.03.2025 – 19.04.2025 va fi asigurată permanența la nivelul DSVSA și CSVSAO teritoriale. La sediul acestora vor fi afișate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care se pot sesiza nereguli în domeniul siguranței alimentelor.

 

În zonele cu restricție din cauza confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA), DSVSA va decide, după caz, extinderea măsurilor de impunere a restricțiilor de mișcare și pentru miei și alte specii de animale și a produselor obținute de la acestea.

„În toate piețele agroalimentare și în alte locuri special amenajate în care va fi valorificată carnea și celelalte produse de origine animală, de sezon, va fi asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar și programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică”, precizează DSVSA.

Pentru eficientizarea acestor acțiuni, medicii veterinari vor solicita, în baza tematicilor de control comune și ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorități competente județene sau locale (Primării, Consilii Județene, Instituții ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc), în vederea organizării unor acțiuni comune de inspecție și control, în limita competențelor stabilite prin legislația în vigoare și în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorități.

 

Sacrificarea mieilor se realizează în unități de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine și în spații amenajate și autorizate temporar, organizate în condițiile legii în care se asigură supravegherea sanitară veterinară, în zone în care nu au fost impuse restricții din motive de sănătate a animalelor.

Carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spațiile amenajate temporar se obține numai la cererea directă a consumatorilor și numai după efectuarea examenului ante și post mortem, iar marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale referitoare la marcarea și certificarea sanitară veterinară a cărnii proaspete și marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman”, precizează DSVSA.

Tot în acestă perioadă se verifică ouăle, laptele și produsele lactate, peștele și produsele de pescuit, precum și produse alimentare tradiționale – cozonaci, prăjituri, produse de panificație, legume de sezon, etc.

 

În luna februarie, inspectorii sanitari veterinari au retras de la comercializare peste 130 de kilograme de brânză de oaie și au aplicat 7 amenzi contravenționale și 29 de avertismente, în urma verificării a 478 de operatori economici din județ, pe întreg lanțul de la producție la comercializare, transmite Direcția Sanitare Veterinarăși pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău.

Controalele au vizat respectarea condițiile generale de igienă, a cerințelor de trasabilitate, implementării și respectării programelor de autocontrol, verificarea modului de etichetare a produselor alimentare, și stabilirea profilului de risc al operatorilor economici din domeniul alimentar, dar și soluționarea a două alerte alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă și a trei notificări de neconformități primite prin Sistemul de Asistență și Cooperare Administrativă.

 

În urma controalelor efectuate au fost fost retrase 133,3 kilograme de telemea de oaie de la comercializare”, pentru deficențe de etichetare, telemeaua de oaie avînd în compoziție și lapte de vacă, deși era vândută ca brânză de oaie, se arată într-un comunicat al DSVSA Buzău.

Între neconformitățile constatate s-au aflat: deficiențe structurale, desfășurarea altor activități decât cele aprobate sanitar-veterinar, lipsa verificării stării de sănătate, lipsa monitorizării temperaturii din spațiile frigorifice, deficiențe de etichetare, depozitare și manipulare a produselor alimentare.

„Urmare a acestor neconformități au fost aplicate 7 amenzi contravenționale în valoare totală de 68.600 de lei și 29 avertismente”, a transmis DSVSA Buzău.

Totodată, au fost prelevate 151 probe de produse alimentare pentru determinarea conformității acestora cu prevederile legale.


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*