Echipa multidisciplinară – cheia succesului în diagnosticul, tratamentul și educarea pacientului

16 ianuarie 2018 | 0 comentarii |

Peste 600 de medici, farmaciști și asistenți medicali sunt așteptați la  Conferința multidisciplinară organizată de Fundația Internațională „Ana Aslan”, în București, în perioada 25-26 ianuarie, cu sprijinul Health Media Services.

 

Seria Conferințelor Med Academy debutează, în acest an, cu subiecte de natură multidisciplinară „ca răspuns la provocările cotidiene cu care se confruntă personalul medical în practica de zi cu zi”, transmit organizatorii evenimentului. Subliniind faptul că echipa medicală multidisciplinară este cea care deține cheia succesului în diagnosticul, tratamentul și educația pacientului, aceste conferințe vor pune accentul pe interactivitate, dezbateri în plen și prezentări de cazuri clinice, reunind KOL din diverse arii de specialitate, workshop-uri și cursuri de comunicare.

Evenimentele au loc în zilele de 25-26 ianuarie, în București, se adresează medicilor (de familie sau din alte specialități), medicilor rezidenți și studenților, farmaciștilor și asistenților medicali.

Prof.univ.dr. Luiza Spiru, președinte Fundația „Ana Aslan”, este coordonator științific al evenimentului, iar pe parcursul celor două zile vor fi prezentate cazuri clinice și vor avea loc prezentări științifice de actualitate „oferind astfel fiecărui participant oportunitatea de a-și completa cunoștintele, de a efectua schimb de experiență și de a interacționa cu colegii din alte specialități medicale”, susțin organizatorii.

 

Dr. Luiza Spiru

Cei aproximativ 600 de participanți care sunt așteptați la evenimentul din 25-26 ianuarie pot opta pentru cursul pre-conferință, pentru conferință sau pentru ambele manifestări științifice, pentru fiecare dintre acestea fiind acordate credite EMC, EFC și OAMGMAMR.

Nume de prestigiu ale medicinei românești și-au confirmat prezența în calitate de lectori. Printre aceștia se numără prof. univ. dr. Luiza Spiru -președinte Comitet Științific, conf. univ. dr. Diana Păun -Consilier de Stat, Administrația Prezidențială, profesorii universitari doctori Elvira Brătilă, Nicolae Hâncu, Florin Mihălțan, Sorin Aramă, Ana Capisizu, conferențiarii universitari doctori Carmen Bușneag, Monica Desiree Dragomir, Liliana Gîrneață, Elena Copaciu, șef lucr. dr. Călin Daşcău, medicii Victor Gabriel Clătici, Doina Iovănescu, Andreea Popescu, Cătălin Apostolescu, Viorica Vidu, dr. psih. Roxana-Anca Măcrin și Virgiliu Cimpoeru, Trainer, PMP, drd.

 

Temele acceptate de organizatori pentru a fi prezentate în cadrul manifestării științifice se referă la „Diagnosticul și tratamentul pacienților în secolul XXI”, „Importanța comunicării în relația medic-pacient”,  „Elemente noi privind riscul cardiovascular în HTA”, „Managementul bolilor cronice”, „Infecțiile HPV și implicațiile lor în bolile cronice”,  „Abordarea corectă a prevenției bolilor infecțioase”, „Progrese in diagnosticul şi tratamentul bolilor genetice şi de metabolism”, „Noi abordări în infertilitate”, „Fertilitatea și medicina reproductivă”, „Colaborarea interdisciplinară între asistența primară și cea secundară în gestionarea pe termen lung a cancerului de sân”, „Alergiile şi intoleranţele alimentare”, „Managementul personalizat al diabetului zaharat”, „Schimbările ecosistemului și provocările lor la adresa sănătății oculare”, „Tehnologii şi tehnici moderne de diagnosticare şi tratament în chirurgie”, „Actualități în dermatovenerologie”, „Actualitati în diagnosticul afecțiunilor rinologice”.

 

Evenimentul va debuta cu un curs pre-conferință – „Managementul de caz în tratarea pacientului vârstnic”-, care va avea loc în ziua de 25 ianuarie, între orele 10.00-13.00 și este coordonat de prof.univ.dr. Luiza Spiru și susținut de șef lucr. dr. Ioana Ioancio – Geriatrie-Gerontologie, dr. Ana Maria Doscan – Geriatrie /Gerontologie, Medicină Internă și dr. Maria Diaconescu – Medicină internă, Geriatrie /Gerontologie.

Primele sesiuni științifice ale Conferinței au loc în aceeași zi, cu începere de la ora 16.00, iar între 18.30-19.00 vor avea loc discuții interactive și se vor stabili concluziile la temele abordate.

A doua zi a conferinței este dedicată mai multor sesiuni științifice ce se vor desfășura în intervalul orar 13.00-18.30 și tot o jumătate de oră a fost alocată dezbaterilor și concluziilor.

Înscrierile se pot face online, pe pagina evenimentului, unde cei interesați vor găsi detalii și despre taxele și condițiile de participare. Conferința este creditată EMC, EFC și OAMGMAMR.

Concluziile, rezumatele și prezentările vor fi publicate ulterior pe site-ul www.healthmedic.ro


Adaugati un comentariu


 

*