Educația pentru sănătate, viață și familie, între preocupările Bibliotecii Județene „V. Voiculescu”

29 august 2021 | 0 comentarii |

Luni, 30 august, în Corpul B al instituției de cultură buzoiene se organizează un eveniment pe această temă, dedicat tinerilor, în parteneriat cu Asociația RESPECȚI (REțea de Sprijin PEntru Copii și Tineri în Situații de Risc)”.

 

Cultura, educația și sănătatea constituie cheia în care Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău vrea să deschidă adolescenților și tinerilor din școlile buzoiene orizontul și să-i ajute să afle ce înseamnă să trăiască sănătos, cum să-și facă un viitor frumos și să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a se ajuta pe ei, familia și societatea.

Tocmai de aceea, între preocupările conducerii instituției de cultură ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, se numără și organizarea unor acțiuni de educație pentru sănătate care, potrivit Luminiței Vlad, șef Birou Corpul B al Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău, au acopul de a „conștientiza, o dată în plus, că de sănătatea fizică și psihică a oricărei persoane și în special a tinerilor, depinde viitorul lor și al societății. Iar aceste deziderate nu se pot atinge decât prin cultură, educație și informație corectă, fie din cărți și reviste de specialitate, fie în urma unor discuții directe și deschise cu persoane avizate. În actualul context socio-cultural și epidemiologic invadat de speculații și informații neverificate, de păreri și sfaturi care nu au la bază nicio argumentare științifică, am considerat că este de datoria noastră să venim în sprijinul tinerilor, alături de școală și familie. Biblioteca noastră consideră important ca ei să aibă acces la informații și sfaturi competente despre sănătate, de aceea am organizat, luni, 30 august, începând cu ora 14.00, la Corpul B (Cartierul Poștă), un eveniment pe această temă, în parteneriat cu Asociația RESPECȚI (REțea de Sprijin PEntru Copii și Tineri în Situații de Risc)”.

 

Luminita Vlad

În cadrul evenimentului denumit sugestiv „Școală pentru Viață și Familie”,  elevii buzoieni din zona Cartierului Poștă și nu numai ei, vor avea prilejul să afle, de la Daniela Bratu, asistent medical cu experiență, informații despre sănătatea fizică, sănătatea emoțională, prevenție și protecție împotriva oricărui comportament violent, metode și tehnici de autocunoaștere și dezvoltare personală pentru copii și adolescenți etc.

Bibliotecara Luminița Vlad subliniază că „Educația pentru Sănătate este un subiect de mare actualitate, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus și de aceea, în pragul debutului unui nou an școlar este bine ca tinerii să știe mai multe depre cum să se protejeze și ce reguli de igienă sunt neapărat necesare și mai ales cum trebuie aplicate, să pună ântrebări și să afle răspunsuri de la persoane autorizate. Vrem să-i ajutăm totodată să conștientizeze că cititul este esențial pentru dezvoltarea lor intelectuală, socială și profesională, dar și pentru menținerea sănătății creierului și evitarea unor boli degenerative. Vom continua să organizăm astfel de evenimente, la care intenționăm să invităm și medici, dar psihologi, pentru că da, este nevoie ca tinerii noștri să aibă o minte sănătoasă și un corp sănătos”.

 

Cu același prilej, reprezentanții Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” vor organiza o expoziție cu cărți care tratează teme medicale și vor susține o prezentare Power Point cu tema „Lectura și sănătatea intelectuală”.

Secretele vârstei, reguli de igienă și de prim-ajutor, informații despre boli, tratamente și viață sănătoasă, despre alimentație corectă, despre stress, despre bullying și efectele nocive ale unor comportamente sau substanțe periculoase asupra sănătății fizice și psihice, dar și despre sănătatea intelectuală pot fi aflate cu ajutorul cărților și al oamenilor care iubesc copiii. Vrem să profităm de acest eveniment și pentru a scoate în evidență cărțile de medicină din colecțiile bibliotecii noastre, extrem utile atât celor care studiază la școlile postliceale sanitare cât și celor care vor dori să urmeze studii medicale superioare, dar și celor care vor să știe cum să-și gestioneze mai bine viața și starea de sănătate”, punctează Luminița Vlad, subliniind că și în acest fel speră să atragă mai mulți copii, adolescenți și tineri către bibliotecă, unde „dezvoltarea personală și socială, dar și sănătatea fizică și emoțională pot fi asigurate prin lectură, consiliere, îndrumare, programe de dezvoltare, parteneriate cu școala și societatea civilă”.

 


Adaugati un comentariu


 

*