Eficientizarea urgentelor medicale, prioritatea lui Arafat

6 august 2013 | 0 comentarii |

Operationalizarea dispeceratelor integrate la nivelul intregii tari, reducerea timpului de asteptare, folosirea eficienta a servicului de telemedicina si completarea corecta si completa a documentelor medicale, principalele subiecte abordate de secretarul de stat, intr-o videoconferinta cu structurile din teritoriu.

 

arafat urgenteIn vederea regionalizarii si reorganizarii structurilor din subordinea Ministerului Sanatatii, precum si a apropiatei intrari in vigoare a Legii malpraxisului, Secretarul de stat Raed Arafat a convocat, ieri, o videoconferinta cu structurile aflate in subordinea Ministerului Sanatatii (MS) sau cu care acesta colaboreaza in gestionarea urgentelor medicale.

La videoconferinta au participat seful Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, col. Ioan Burlui, reprezentantul Inspectoratului General al Aviatiei din cadrul MAI, comandor Catalin Dache, directorul Directiei Apel Unic de Urgenta 112 din cadrul STS, Dan Popescu, precum si reprezentantii tuturor structurilor cu responsabilitati in gestionarea urgentelor la nivel de judet – Unitati de Primiri Urgente, Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta – SMURD, Ambulanta, informeaza Biroul de presa al MS.

In ceea ce priveste Unitatile de Primiri Urgente, printre subiectele abordate s-au numarat programul de lucru, astfel incat sa fie asigurat personalul medical necesar, tinand cont de specificul activitatii de urgenta, diferita de cea din sectii. Totodata, secretarul de stat a insistat pentru folosirea eficienta a serviciului de telemedicina, cat si pentru completarea corecta si completa a documentatiei medicale a pacientilor, esentiala inclusiv in rezolvarea eventualelor suspiciuni de malpraxis.

 

ambulanta SMURDReferitor la serviciile de Ambulanta si SMURD, a fost analizata  activitatea dispeceratelor integrate existente deja in 30 de judete si s-a luat in discutie extinderea acestora la nivelul intregii tari. „Functionarea dispeceratelor in regim integrat are ca rezultat o mai eficienta folosire a resurselor si o mai buna coordonare a serviciilor de urgenta, care sa fie in beneficiul pacientilor”, a precizat dr. Raed Arafat, mentionand ca pana in luna octombrie a acestui an urmeaza sa fie operationalizate inca cel putin cinci dispecerate integrate.

A fost abordata, de asemenea, situatia privind timpul de raspuns intre apelurile de urgenta si trimiterea echipajelor, precum si elaborarea unui plan de masuri in vederea reducerii timpului de asteptare pentru pacienti, aceasta fiind una dintre preocuparile Ministerului Sanatatii pe zona medicinei de urgenta si MAI, prin Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta.

S-a convenit ca pana la 30 august sa se realizeze prima etapa a unui studiu prin care se va stabili cel mai apropiat echipaj de interventie pentru fiecare localitate din zonele rurale, luand in considerare inclusiv echipaje din judetele limitrofe. In acest fel, daca cel mai apropiat echipaj de interventie se afla intr-un judet limitrof, acesta va putea fi dispecerizat fara a tine cont de limita administrativa a judetului. In vederea realizarii acestui studiu, in cursul acestei saptamani se vor stabili sapte grupuri de lucru cu reprezentanti ai ISU, conducerii medicale a SMURD si serviciului de Ambulanta.


Adaugati un comentariu


 

*