Fondurile medicinei din ambulatoriu vor creste cu 50% in 2013

10 ianuarie 2013 | 0 comentarii |

Eugen Nicolaescu a semnat, astazi, cu reprezentantii asociatiilor de pacienti cronici, primul protocol din cel de-al doilea mandat de ministru al Sanatatii, prin care s-a angajat sa aduca „la o stare de normalitate sistemul sanitar romanesc”.

 

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a avut astazi o intalnire cu reprezentantii Asociatiilor de Pacienti Cronici din Romania (APCR), in cadrul careia a prezentat cateva directii pe care le urmareste in mandatul 2013-2016, care au ca scop aducerea sistemului sanitar romanesc la o stare de normalitate. Tot cu acest  prilej, el a semnat primul protocol din cel de-al doilea mandat de ministru pe care si l-a asumat, transmite Biroul de presa al Ministerului Sanatatii (MS).  

Sunteti printre primele persoane cu care am venit in contact de la preluarea mandatului. Eu cred ca rostul Ministerului Sanatatii este acela de a pune pacientul in centrul atentiei si de a elabora politici de sanatate pentru acesta. Urmarim aceleasi teluri, chiar daca autoritatile nu au intotdeauna capacitatea financiara, in mare parte, de a duce la indeplinire toate obiectivele. Protocolul pe care l-am semnat astazi demonstreaza modul in care vom lucra, transparent si in dialog continuu, a declarat Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, la intalnirea cu asociatiile de pacienti cronici. 

Potrivit protocolului semnat cu APCR, ministrul Sanatatii are in vedere ca in urmatorii ani, ministrul pe care il conduce sa puna accent pe elaborarea unor programe de sanatate de preventie realiste, care sa produca si efecte in timp.

Daca vom reusi sa facem programe care sa se incadreze in cei 3 E- economicitate, eficienta si eficacitate cred ca ne vom atinge scopul, a aratat ministrul liberal, in cadrul intalnirii de astazi.

 

Mai multi bani pentru ambulatoriu

 

Ministrul Nicolaescu a dat asigurari ca de anul acesta se va pune accent pe medicina de familie si de ambulatoriu, astfel ca grija pentru preventie se va reflacta si in bugetul pentru 2013. „Spitalele ne mananca banii in continuare, uneori degeaba, alteori prin internari fictive. N-am reusit sa ii trimitem pe pacienti la medicul specialist in ambulatoriu, acolo unde se pot rezolva foarte multe cazuri fara sa se ajunga la spital. Am crescut de aceea bugetul CNAS cu 50%, pe medicina de ambulatoriu, astfel incat prin parghii economice si cu metodologii medicale care vor fi regasite in Co-Ca sa putem sa impunem un asemenea sistem, sa ii putem obliga pe medici sa faca ceea ce trebuie”, a precizat Eugen Nicolaescu.

Ministrul Sanatatii sustine ca vor creste, deasemenea, fondurile pentru programul de screening de cancer de col uterin, in care femeile cu varsta cuprinsa intre 25-65 ani beneficiaza, gratuit, de un test Babes-Papanicolau.

Am discutat cu fundatii si asociatii ca, in 2013, acest program sa il gandim ca un program-pilot pentru regiunea Bucuresti, urmand ca, dupa evaluarea rezultatelor, sa il extindem in 3 ani la toata populatia eligibila”, a spus ministrul Sanatatii, in cadrul intalnirii de astazi cu reprezentantii APCR. 

Tot impreuna cu societatea civila se va incerca, in perioada imediat urmatoare, punerea la punct a unui mecanism de reluare a campaniei de comunicare pentru vaccinarea HPV. Nicolaescu a inteles, se pare, ceea ce medicii sustin de mai multi ani, anume ca screeningul si vaccinarea reprezinta solutiile pentru ca Romania sa nu mai ocupe primul loc din Europa la mortalitatea prin cancerul de col uterin. 

 

Se reia Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei

 

In primul sau mandat de ministru, Nicolaescu s-a facut remarcat, in mod deosebit, prin Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei, program in urrma caruia multe vieti au fost salvate prin descoperirea la timp a unor boli grave, care in faz avansata devin incurabile. Au existat si critici la adesa acestui program, dar medicii considera ca a fost „cea mai eficienta decizie luata de un ministru al Sanatatii dupa 1990”. Ca orice „parinte” care tine la „copilul sau”, Nicolaescu a declarat astazi ca tot in partea de preventie, se va relua, sub o alta forma, programul de evaluare a starii de sanatate. 

Oamenii cu care m-am intalnit in campanie mi-au solicitat reluarea acestui program. In perioada urmatoare, colegii mei vor face publice si datele programului derulat in 2007”, a spus ministrul Eugen Nicolaescu. 

In ceea ce priveste programele de sanatate, ministrul a precizat ca in perioada urmatoare, in subordinea Ministerului Sanatatii, se va organiza Agentia Nationala de Programe de Sanatate, acolo unde vor exista manageri pentru fiecare program in parte.

 

 Se va elabora pachetul de baza de servicii de sanatate

 

Nicolaescu le-a vorbit pacientilor cronici si despre un alt obiectiv important pe care il are in vedere in actualul mandat, si anume reechilibrarea sistemului sanitar. Considera ca asta se poate realiza prin regandirea sistemului de finantare pentru medicina de familie, medicina de ambulatoriu si spitale. In acest an, medicina de ambulatoriu va beneficia de cresterea fondurilor cu 50%.

De asemenea, unul dintre cele mai importante proiecte ale ministrului este acela de definire a pachetului de baza de servicii, fara de care in continuare va exista o lipsa de control in sistemul de sanatate. In opinia lui, contribuabilul are dreptul sa cunoasca de ce servicii beneficiaza din contributia pe care o plateste. 

Daca vom face pachetul de baza, vom creste rapid si asigurarile de sanatate complementare sau suplimentare”, a aratat Eugen Nicolaescu.

Ministrul Sanatatii le-a marturisit pacientilor ca are un plan de actiuni si masuri, un calendar pe termen scurt, mediu si lung si ca politica publica de sanatate este preocuparea fundamentala din acest mandat.

De asemenea, ministrul i-a asigurat pe reprezentantii APCR ca Ministerul Sanatatii va continua sa sprijine Compania UNIFARM SA, distribuitorul autorizat de stat pentru aprovizionarea cu medicamente la care pacientii au acces cu dificultate.

APCR reprezinta interesele a peste 3,5 milioane de peroane aflate in suferinta, bolnavi cu afectiuni cronice precum diabet, hepatita, hemofilie, cancer, boli autoimune.


Adaugati un comentariu


 

*