Fost manager de spital, trimis în judecată pentru atribuirea unui contract „cu dedicație”

18 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

În același dosar este trimis în judecată și fostul șef al Serviciului de Achizții din cadrul spitalului, precum și administratorul unei firme care a beneficiat fraudulos de atribuirea unei lucrări de reabilitate.

 

În urmă cu șase ani, conducerea de atunci a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a decis demararea unui proiect de reabilitare și modernizare a Secției de Pediatrie din cadrul unității medicale. La prima vedere, inițiativa părea lăudabilă, doar că proiectul nu a fost finalizat nici până astăzi.

Între timp, managerul de atunci al spitalului și șeful Serviciului de Achiziții au ajuns protagoniști într-un dosar penal de abuz în serviciu, fiind recent trimiși în judecată. Dosarul a fost instrumentat de procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), care susțin că fostul manager, Ioan Lazăr, și fostul șef al Serviciului de Achiziții, Oana Dana Murariu, ar fi atribuit contractul „cu dedicație” către o asociere de firme din care făcea parte și societatea administrată de un afacerist care a fost la rândul lui trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.

 

Ioan Lazar

În rechizitoriul de trimitere în judecată, procurorii DNA susțin că fostul manager ar fi dispus întocmirea documentației premergătoare de avizare a lucrărilor de intervenție și organizarea procedurii de achiziție publică prin procedura cererii de oferte, după ce omul de afaceri i-ar fi pus la dispoziție lista de dotări medicale și nemedicale și prețurile acestora.

S-ar fi urmărit, pe de o parte, estimarea unei valori nejustificate a achiziției și, pe de altă parte, participarea la procedură a unui singur ofertant. În același context, managerul și șeful de achiziții ar fi întocmit și avizat nota justificativă prin care a fost stabilită valoarea estimată a contractului de achiziție publică la suma de 11.858.855 lei fără TVA, cunoscând că estimarea supraevaluată a dotărilor medicale și nemedicale a fost realizată de omul de afaceri, susțin procuroii anticorupție. De asemenea, cei doi ar fi întocmit documentația de atribuire a contractului și răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în privința specificațiilor tehnice în cursul procedurii, tot cu ajutorul omului de afaceri, pentru a restricționa accesul altor operatori economici la procedură.

 

SJU Piatra Neamt

În rechizitoriu se mai arată că, deși lucrările din cadrul proiectului nu au fost finalizate nici până în prezent, echipamentele ce au făcut obiectul contractului încheiat de Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț cu asocierea respectivă au fost achitate și livrate în perioada decembrie 2015 – decembrie 2017. Unul dintre echipamente, un aparat Roentgen care nici măcar nu corespundea cu cel ofertat, livrat la data de 21 decembrie 2015, a stat un an în holul principal al spitalului și încă un an în clădirea centralei termice, ulterior fiind făcute demersuri pentru utilizarea acestuia în cadrul altei secții, începând cu luna decembrie 2018. Prejudiciul cauzat spitalului este estimat la 2.531.421 de lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru asocierea respectivă.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților, precizând totodată că fostul manager și șeful de achiziții de la acea vreme au mai fost trimiși în judecată, pentru comiterea altor fapte similare.

 


Adaugati un comentariu


 

*