Fumatul și consumul zilnic de alcool grăbesc îmbătrânirea creierului

7 februarie 2020 | 0 comentarii |

Un studiu efectuat în Statele Unite a relevat că cei care dau curs acestor vicii în fiecare zi prezintă creiere cu un aspect mai îmbătrânit decât persoanele de aceeași vârstă care fumează și consumă alcool mai rar, sau deloc.

 

O echipă de cercetători condusă de dr. Arthur W. Toga, de la Facultatea de Medicină Keck a Universităţii California de Sud a analizat o bază de date on-line cu informaţii despre 500.000 de persoane şi istoricul medical al acestora, realizată în cadrul unui proiect denumit UK Biobank, în scopul de a stabili în ce mod consumul zilnic de alcool și tutun afectează procesul de îmbătrânire a creierului. Totodată, cu ajutorul tehnologiilor de învăţare automată şi al imagisticii prin rezonanță magnetică (IRM) a fost calculată vârsta relativă a creierelor unui număr de 17.308 persoane, cu vârste cuprinse între 45 şi 81 de ani.

Prin scanarea creierului cu ajutorul IRM, s-a  descoperit astfel că cei care fumau sau consumau alcool în majoritatea zilelor, sau în fiecare zi, aveau creiere cu aspect îmbătrânit, în comparaţie cu persoanele care fumau sau consumau alcool mai rar sau deloc.

Fiecare an în plus de fumat zilnic, definit prin fumatul unui pachet de ţigări pe zi, a fost asociat cu o vârstă relativă a creierului mai mare cu 0,03 ani, iar fiecare gram suplimentar de alcool consumat pe zi pe parcursul unui an întreg a fost asociat cu o vârstă relativă a creierului mai mare cu 0,02 ani.

 

Totodată, concluziile cercetării au demonstrat că vârsta creierului persoanelor care consumă alcool cu moderaţie este imposibil de deosebit de a celor care nu beau alcool.

Comentând aceste concluzii, Derek Hill, profesor de imagistică medicală la University College London, care nu a fost implicat studiu, a declarat că cercetarea nu răspunde în totalitate la întrebarea dacă fumatul în mod obişnuit şi consumul de alcool dăunează creierului. „Studiul sugerează că fumatul şi consumul de alcool ar putea să nu facă bine creierului, deoarece o vârstă relativă a creierului mai mare este asociată cu un creier care funcţionează mai puţin bine. Poate că rezultatul mai interesant este faptul că persoanele care beau de trei sau patru ori pe săptămână au o vârstă a creierului care nu poate fi deosebită de cea a celor care se abţin, în timp ce persoanele care beau zilnic au o vârstă relativă a creierului mai mare. Aşadar, acest lucru ar putea oferi o dovadă în plus că un consum moderat de alcool este perfect sănătos, dar un consum zilnic implică riscuri pentru sănătate”, a precizat acesta.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*