Gala Zetta a premiat „Excelența medicală și Implicarea umană” în chirurgia românească

17 decembrie 2023 | 0 comentarii |

Extrem de emoționat a fost momentul în care dr. Dragoș Zamfirescu a premiat-o pe dr. Sidonia Susanu, care a urcat pe scenă alături de Alexia Tatu, adolescenta căreia anul trecut i-a replantat brațele, amputate într-un accident de circulație, care a venit să-și susțină medicul care a salvat-o.

 

Un eveniment de gală a avut loc, recent, la București, cu prilejul marcării a șase ani de excelență în activitatea medicală din România a Asociației Zetta, care anul acesta a primit Premiul Special pentru Inovație, pentru pentru proiectul Intervenţii chirurgicale pro-bono pentru o şansă la viaţă normală și și Premiul al III-lea la categoria Proiecte realizate cu implicarea voluntarilor, cu proiectul sau „Voluntari pentru vieți mai bune”, la Gala Societății Civile.

Peste 450 de medici, susținători și pacienți și-au reafirmat, cu această ocazie, angajamentul comun de a realiza în continuare operații complexe pro bono, iar cu acest prilej au fost premiați zeci de chirurgi care s-au remarcat prin excelență medicală și implicare umană în salvarea de vieți și schimbarea unor destine.

Dr. Dragoș Zamfirescu a accentuat misiunea unică a Asociației Zetta. Ne dedicăm unei singure misiuni, dar una deosebită – asigurăm accesul la servicii medicale de calitate pentru cei mai puțin norocoși. Momentul decernării Premiilor pentru Excelență Medicală și Implicare Umană este unul plin de emoție și speranță, încurajându-i pe tinerii medici să aspire la standarde înalte în sistemul medical românesc”, a spus dr. Zamfirescu.

 

Peste 700 de operații pro bono

 

Reuniunea a evidențiat, totodată, devotamentul Asociației Zetta față de îmbunătățirea accesului la îngrijiri medicale de înaltă calitate, prin colaborarea unor minți strălucite și inimi dedicate din domeniul medical.

„Activitățile noastre sunt dedicate oamenilor și pentru oameni, așa cum sugerează și sloganul fondator al Asociației Zetta. În șase ani, am susținut 704 intervenții chirurgicale, demonstrând că medicii conduși de compasiune și bunăvoință ating un nivel superior de satisfacție profesională. Suntem recunoscători partenerilor și sponsorilor noștri pentru susținerea continuă a misiunii noastre de a ajuta oamenii mai puțin norocoși să aibă acces la servicii medicale de calitate. Asociația Zetta a reușit, în ultimii șase ani, să ofere oportunități acolo unde nu existau decât limite și obstacole. Învățăm permanent ca BINELE se dă mai departe și vedem zi de zi, în activitatea noastră, cum asta poate schimba viața unui om. Nu e pentru nimeni o fericire să aibă o problemă de sănătate. Stă doar în puterea noastră să ajutăm! VĂ MULȚUMIM!, a transmis Andreea Constantin Vîlcioiu, reprezentatnt Asociația Zetta.

 

Recunoașterea excelenței

 

În cadrul Galei Zetta, un moment deosebit a fost acordarea Trofeelor pentru excelență medicală și implicare umană. Aceste premii recunosc și celebrează contribuțiile excepționale ale profesioniștilor din domeniul sănătății, subliniind angajamentul și dedicarea lor în îngrijirea pacienților și în avansarea medicinei.

La eveniment a fost prezentă și senatoarea Nicoleta Pauliuc, care a contribuit la stabilirea Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de Cancer și la elaborarea Planului Național de Cancer. Ea a mărturisit, când a înmânat premiul echipe Centrului de Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, că „atunci când eu însămi am primit diagnosticul de cancer, niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte că voi fi vreodată în ipostaza de a decerna un premiu de Excelenţă medicală și implicare umană unor medici chirurgi extraordinari. Cei care au primit acest premiu au toată admirația și recunoștința mea”, a spus Pauliuc.

 

Premianții

 

Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic – Spitalul Fundeni:

Prof. dr. Irinel Popescu, șef Centrul pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic

• Prof. dr. Vlad Brașoveanu – medic primar Chirurge generală, șef secție, specializat în transplant

• Dr. Victor Zota, coordonator regional București, Agenția Națională de Transplant

• Dr. Doina Hrehoreț, medic primar Chirurgie generală, specializat în transplant

• Dr. Ruxandra Daniela Fota, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă

• Dr. Guenadiy Vatachki, medic Specialist Chirurgie Generală, specializat în transplant

 

Secția Clinică de Chirurgie Generală, Spitalul Grigore Alexandrescu:

Conf. dr. Laura Bălănescu, medic primar Chirurgie Pediatrică

• Dr. Adrian Cîmpeanu, medic specialist Chirurgie Pediatrică și Chirurgie Generală

• Șef lucr. dr. Andreea Moga, medic specialist Chirurgie Pediatrică

• Dr. Florin Rusu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, șef secție ATI

• Asis. univ. dr. Alexandru Băetu, medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă

Conf. dr. Daniela Păcurar, medic primar Gastroenterologie Pediatrică

 

Secția Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Marie S. Curie:

• Dr. Cătălin Cîrstoveanu, medic primar Neonatologie

• Dr. Eugen Oleineac, medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă

• Dr. George Iancu, medic primar Obstetrică-Ginecologie

 

Secția Clinică de Ortopedie Pediatrică a Spitalului Grigore Alexandrescu:

• Prof. dr. Alexandru Ulici, medic primar Ortopedie Pediatrică

• Dr. Iulia Tevanov, medic primar Ortopedie Pediatrică

• Dr. Cătălin Nahoi, medic primar Ortopedie Pediatrică

Dr. Florin Rusu, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, șef secție ATI

• Dr. Maria Tomiță, medic primar Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă

 

Secția Otorinolaringologie a Spitalului Elias:

• Dr. Loredana Mitran, medic primar ORL

• Dr. Angelica Polatos, medic primar ORL

• Dr. Janina Becherescu, medic primar ORL

• Dr. Vlad Petrescu Seceleanu, medic primar Chirurgie Oro-Maxilo-Facială

• Dr. Sorin Vlad Ibric, medic primar Chirurgie Oro-Maxilo-Facială

 

Un moment special

 

Dr. Sidonia Susanu, șef Secție Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, medicul care i-a salvat, anul trecut, de la amputare mânile Alexiei Tatu, replantându-i ambele brațe, după un accident rutier, a fost, de asemenea, onorată cu un trofeu.

„Împreună putem aduce speranță și alinare celor aflați în suferință. După un an greu încercat, bucuria de a trăi ne inundă din nou sufletele. Mulțumesc domnului doctor Dragos Zamfirescu pentru susținere și aprecieri! Felicitări Asociației Zetta pentru întreaga activitate și multumim pentru o seară magică petrecută în cadrul Galei Zetta alături de colegi și prieteni, împărtășind povești emoționante de viață”, a spus dr. Susanu.

În lume există extrem de puține cazuri de replantare a ambelor brațe, unui pacient, în timpul aceleași operații. Alexia a venit la Gala Zetta împreună cu fratele său, pentru a o susține pe dr. Sidonia Susanu, medicul care a salvat-o și care acum a fost premiată de dr. Dragoș Zamfirescu.

Tinerii medici au fost, de asemenea, recunoscuți pentru realizările lor. Alexandru Amarandei, rezident anul 3 la Spitalul Sf Spiridon din Iași, a primit Marele Premiu – Rezidentul anului 2023.

 

Record de operații pro bono

 

Anul 2023 marchează un nou record pentru Asociația Zetta: 704 intervenții chirurgicale efectuate, dintre care 180 numai în acest an, subliniind astfel angajamentul continuu pentru îmbunătățirea sănătății în România. Gala Zetta a inclus și momente artistice oferite de Valentin Șerban și Mihai Diaconescu, precum și sprijinul sponsorilor principali Inulta, Romger Medical, Crama de vinuri Iordache etc.

* Asociația Zetta, fondată în 2017, este o organizație nonguvernamentală, apolitică și non-profit din România, cu o misiune concentrată pe oferirea de suport medical specializat pentru copii și adulți în dificultate. Se axează pe furnizarea de intervenții chirurgicale complexe pentru o gamă largă de afecțiuni, incluzând reconstrucții post-cancer, tratamentul paraliziei de plex brahial, corectarea malformațiilor congenitale, îngrijirea sechelelor după arsuri, precum și realizarea de operații de replantare și proceduri de restaurare a funcționalității mâinilor sau a zâmbetului, contribuind la îmbunătățirea calității vieții pacienților și la progresul medical din România.

 


Adaugati un comentariu


 

*