Povestea impresionantă a unui pacient al Asociației Zetta devenit „ucenic” al medicului care i-a schimbat viața

10 octombrie 2022 | 0 comentarii |

După zeci de operații reparatorii suferite după ce o oală cu apă fierbinte i-a ars jumătate din corp în copilărie, Vasile Derevlean a devenit student la Medicină și vrea să ajungă chirurg plastician, pentru ca împreună cu dr. Dragoș Zamfirescu, cel care lui i-a schimbat viața, să-i ajute alți pacienți.

 

Dr Dragos Zamfirescu, Vasile Derevlean

Când faci bine, acesta ți se întoarce înzecit – este lecția pe care Vasile Derevlean a învățat-o în urma unor experiențe dureroase, care i-au schimbat complet viața. Tânărul care acum are 23 de ani, și-a petrecut aproape toată viața rin spitale. La vârsta de 2 ani a suferit răni grave, după ce a tras o oală cu apă fierbinte de pe sobă și i-a fost arsă jumătate din corp. Cu toate acestea, nici zecile de operații pe care le-a făcut până acum și care l-au ținut departe de școală, nici situația modestă a familiei sale nu l-au împiedicat să ajungă student la Facultatea de Medicină din București.

Din pacient al Asociației Zetta, după zeci de operații reparatorii, tânărul nu numai că nu s-a speriat de spitale ci, își dorește să devină medic și la rândul lui să-i ajute pe alții. Visul lui a început să se transforme în realitate. Acum, Vasile intră, alături de medici cu experiență, în sala de operații. Își dorește să învețe cât mai mult, pentru a-și îndeplini visul de a deveni chirurg plastician. L-a luat drept mentor pe Dr. Dragos Zamfirescu, fondatorul Asociației Zetta, care lui i-a schimbat viața și despre care că l-a învățat că pentru a fi un medic bun, nu este suficient să ai cunoștințe vaste în domeniu, ci și să fii sufletist, aproape de pacienți, să-i înțelegi și să-i ajuți, atât pe masa de operație, cât și moral, după operație, pentru a întregi procesul de vindecare.

 

Vasile Derevlean

Vasile povestește că, în vara anului 2018 a ajuns la Zetta, iar de atunci a ținut mereu legătura cu dr. Dragoș  Zamfirescu și cu echipa Asociației Zetta, care oferă sprijin atât copiilor cât și adulților aflați în situații sociale delicate și care se confruntă cu patologii complexe din sfera Chirurgiei Plastice și Microchirurgiei Reconstructive.

Prima noastră întâlnire a fost foarte diferită, modestia lui te copleșește. Acum, având ocazia să stau lângă dânsul în sala de operație și în ipostaza de student, să ascult sfaturile pe care mi le dă, nu pot să nu mă gândesc că mi-aș dori să ajung ca dumnealui. Ce îmi doresc cu adevărat după toți acești ani este să ajung chirurg plastician, să pot profesa și să pot să ajut cât mai mulți paciențiE un sentiment aparte să poți să dăruiești la rândul tău, mai ales când tu personal ești bine, când nu îți lipsesc lucruri esențiale. Am fost de ambele părți în sala de operație și pot spune că ipostaza în care mă aflu acum necesită o personalitate aparte, un alt mod de gândire și de lucru pe care trebuie să ți le formezi din timp. E o artă combinată cu medicina, aceea de a remodela, de a reda funcția, iar complexitatea vine și din faptul că această specialitate nu e restrânsă la o anumită zonă a corpului și este interconectată cu toate celelalte specializări. Pentru a ajunge la acest lucru, anume acela de a practica chirurgia plastică, ai nevoie de multă muncă”, spune Vasile Derevlean, unul dintre pacienții ajutați de Asociația Zetta, care aniversează anul acesta cinci ani de la înființatre.

 

Gala Zetta 2019 (foto arhiva)

 În cei cinci ani de la înființare, echipa Asociațiai Zetta a intervenit pro bono, în peste 470 de operații de reconstrucție mamară, malformații congenitale, paralizie de plex brahial, accidente casnice sau de muncă, corectarea unor defecte fizice etc. oferindu-le pacienților șansa la o viață normală și sprjinindu-i să-și recapete încrederea în ei înșiși și în cei din jur. Momentul este marcat prin cea de-a treia ediție a Galei Zetta, care va avea loc miercuri, 12 octombrie, la Ateneul Român.

Va fi o seară în care se vor spune câteva povești ale unor pacienți care au învins boala, dar și alte greutăți majore, povești despre medici tineri și echipe medicale care reușesc să facă performanță de nivel internațional, ne vom delecta cu muzică clasică și vom socializa înconjurați de oameni de calitate. Dorim ca măcar pentru o seară, în lumea aceasta atât de imperfectă, în care «valoarea» este măsurată în like-uri, să scoatem în evidență oameni și profesioniști cu adevărat valoroși, punctează dr. Dragoș Zamfirescu, doctor în științe medicale, cu o experiență de peste 25 de ani în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, având la activ peste 11.500 de intervenții chirurgicale, dintre care unele cu grad deosebit de dificultate și premiere naționale.

Amfitrionul evenimentului va fi Alex Dima, iar momentele artistice vor fi oferite de Filarmonica George Enescu, Alexandru Tomescu, Doinița Iscru și Alex Penescu, el însuși pacient al Asociației Zetta în urma rănilor suferite în incendiul din clubul Colectiv.

 

Zetta este o asociație nonguvernamentală, apolitică, non-profit, de interes general, înființată în 2017, cu scopul de a oferi sprijin copiilor și adulților în situații sociale precare și diagnosticați cu patologii complexe. Prin intermediul asociației, aceștia pot beneficia de operații complexe pentru afecțiuni precum:

Reconstrucții în urma cancerului la sân

Paralizia de plex brahial

Malformații congenitale

Sechele complexe după arsuri

Accidente casnice sau de muncă ce necesită operații complexe de replantare realizate sub microscop pe durata a 8-12 ore

Redarea funcționalității mâinilor

Refacerea zâmbetului (în urma paraliziei de nerv facial)

Reconstrucții complexe dupa excizii oncologice

 

 


Adaugati un comentariu


 

*