În județul Buzău s-a suspendat sacrificarea preventivă a porcilor din zonele afectate de PPA

3 septembrie 2019 | 0 comentarii |

Autoritățile locale consideră că prin această măsură și prin acordarea mai restrictivă a despăgubirilor, cetățenii vor fi mai conștiincioși în adoptarea și respectarea măsurilor de prevenție.

 

Continuarea propagării Pestei Porcine Africane (PPA) în județul Buzău, în ciuda măsurilor de limitare a focarelor și a informării susținute a populației, a determinat autorităle locale să ia noi măsuri. În cadrul ședinței extraordinare de marți, 3 septembrie, a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), s-a adoptat un nou plan de măsuri și s-au stabilit zonele de restricții în cazul unui nou focar de pestă porcină africană, confirmat în comuna Amaru.

Împreună cu doamna prefect Carmen Ichim, cu specialiștii DSVSA și toți membrii CLCB vom lua toate măsurile necesare limitării și eliminării focarelor PPA din județul nostru”, a confirmat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, după ședință.

Totodată, ca urmare a analizei de risc efectuate de specialiștii DSVSA Buzău, membrii CLCB au aprobat, în unanimitate, la propunerea prefectului, măsura de „neîncepere a uciderii preventive a suinelor din exploataţiile aflate pe raza localităţilor Padina, Mărgineanu și Căldărăşti, unde în acest moment sunt înregistrate aproape 50 de focare active de PPA”.

 

Prefectul Carmen Ichim consideră că „neînceperea uciderii preventive a suinelor” din exploatațiile aflate pe raza localităților afectate de PPA va duce la o mai bună conștientizare a populației și a tuturor factorilor implicați, asupra riscului răspîndirii virusului, iar limitarea plății despăgubirilor ar genera atât o economie la buget, cât și o mai mare responsabilizare în adoptarea măsurilor de prevenție. Potrivit unui raport al ANSVSA, în județul Buzău au fost plătite despăgubiri pentru 8 exploatații din cele 33 afectate, în valoare de 15.080 de lei.

Prefectul a arătat însă că, în 2018, cheltuielile cu măsurile de prevenție și limitare a focarelor la care s-au adăugat despăgubirile acordate proprietarilor porcilor uciși preventiv (atât în exploatații cât și în gpspodăriile populației) s-au ridicat la 42.847 de lei, iar în 2019, numai valoarea despăgubirilor este de 88.220 de lei, în timp ce valoarea totală a chetuielilor se ridică la 144.358 lei. Doar pentru proprietarii din Padina, Căldărăști și Mărginenau s-a calculat, pentru cei 65 de porci sacrificați preventiv, o despăgubire totală de 74.000 de lei, iar sacrificarea preventivă a celor peste 2.600 de porci din aceleași localități ar însemna despăgubiri de aproximativ 2,8 milioane de lei.

De aceea „cred că vom umbla la despăgubiri și vom limita plata acestora, și atunci vom vedea dacă cetățenii vor continua să nu-și ia măsuri de prevenție”, a spus Carmen Ichim.

 

Directorul adjunct al DSVSA Buzău, dr. Ciprian Botezatu a arătat că există localități în care nici populația, nici autoritățile nu pun niciun preț pe prevenție, așa că lucrile pot fi cu greu ținute sub control, dar sunt și exemple pozitive, în care deși înconjurate de focare de PPA, numeroase gospodării au porci sănătoși, pentru că și-au luat măsuri de protecție și au respectat normele de prevenire a virusului.

Dr. Botezatu consideră că o conștientizare, din partea fiecărui proprietar, asupra riscurilor pe care le reprezintă pesta porcină africană și a ușurinței cu care aceasta poate fi răspândită, dublată de o mai mare implicare în informare și monitorizare din partea factorilor locali ar putea fi „biletul câștigător în gestionarea acestor situații”.

În acest moment, în județul Buzău sunt înregistrate 53 de focare de PPA în gospodăriile populației din 7 localități, cu 23 de porci morți și peste 300 uciși preventiv. De asemenea, au fost identificate 21 de cazuri de mistreți cu acest virus.

La nivel național, Pesta Porcină Africană evoluează în 316 de localități din 25 de județe, cu un număr de 1.108 de focare (dintre care 11 focare în exploatații comerciale și 5 în exploatații de tip A). În alte 4 județe există doar cazuri la mistreți.

În total au fost eliminați 449.452 de porci afectați de boală și există 2.046 de cazuri la mistreți.

Până acum au fost stinse 1.303 de focare de PPA, dintre care 21 din județul Buzău, iar până la data de 03.09.2019 au fost despăgubiți 9.633 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 258.028.610 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

 


Adaugati un comentariu


 

*