Românii, pe locul 10 în topul mondial al consumatorilor de alcool

3 septembrie 2019 | 0 comentarii |

„Pasiunea” consumatorilor români se resimte și pe șosele, mulți având inconștiența de a se urca băuți la volan.

 

Într-un clasament al consumului de alcool întocmit de Organizația Mondială a Sănătății, România se află în top 10, ocupând a zecea poziție, un alt studiu efectuat de o companie producătoare de bere, relevând și faptul că românii „beau mult și prost”, calitatea băuturilor consumate fiind invers proporțională cu cantitățile importante consumate. Pe lângă problemele de sănătate care pot fi generate de consumul de alcool, despre care Sanatateabuzoiana.ro a scris în nenumărate rânduri, apetitul românilor pentru băutură se răsfrânge în mod negativ și în ceea ce privește siguranța rutieră, mulți dintre șoferi fiind suficient de inconștienți pentru a se urca la volan după ce au băut.

Așa se face că un procent de 3% dintre accidentele de circulație grave produse pe șoselele din România sunt datorate șoferilor care conduc sub influența alcoolului, sancțiunile drastice aplicate pentru această abatere pârând să nu îi sperie foarte tare. Astfel, deși Codul Rutier are „toleranță zero” pentru consumul alcool, conducerea în stare de ebrietate fiind considerată infracțiune, 6.600 din cele peste 42.000 de permise reținute de polițiști în acest sezon estival au fost pentru conducere sub influența alcoolului.

 

Având în vedere această situație, compania producătoare de băuturi alcoolice Diageo, împreună cu Academia Titi Aur, au lansat o campanie de educare și conștientizare a riscurilor pe care le presupune alcoolul la volan, momentul lansării fiind marcat printr-un experiment care a demonstrat „pe viu” aceste riscuri.

În cadrul Academiei Titi Aur, 11 tineri au fost provocați să își testeze viteza de reacție la volan, atât în simulator, cât și pe circuit, în condițiile în care nu au consumat alcool, cât  și după consumul a trei cocktailuri preparate cu alcool distilat. La prima probă, desfășurată în simulatorul vitezei de reacție, participanții au obținut, în medie, rezultate cu 14% mai slabe după consumul de alcool, la jumătate de oră de la  startul consumului, decât în prima rundă, susținută înainte de a bea. În cadrul celei de-a doua probe, desfășurate pe circuit, timpul obținut a fost cu 20% mai slab după consumul de alcool, la o oră de la startul consumului, decât timpul obținut înainte ca cei 11 tineri să consume cocktail-urile pe bază de alcool.

 

Titi Aur

Fostul pilot Titi Aur a explicat cu prilejul lansării campaniei denumite „La volan alege 0”, că un șofer cu o alcoolemie în sânge între 0,20 de miligrame pe litru și 0,50 de miligrame pe litru are un risc de trei ori mai mare de a muri într-un accident, decât un șofer care nu consumă alcool la volan. „Alcoolul afectează viteza de reacţie, încetineşte reflexele, diminuează coordonarea, îl determină pe şofer să subestimeze pericolele, scade vigilența, provoacă somnolență sau scade acuitatea vizuală”, a mai precizat fostul pilot.

În cadrul campaniei, producătorul de băuturi alcoolice a lansat și în România platforma globală de informare și promovare a consumului responsabil de alcool DRINKiQ, care, pe lângă diferite instrumente de informare privind consumul responsabil și efectele alcoolului asupra organismului, pune la dispoziție și un test cu care poate fi calculat timpul de metabolizare a alcoolului, în funcție de sex, greutate, tipul de alcool consumat și cantitate, precum și cursuri on-line gratuite. „De multe ori, se întâmplă să conștientizăm pericolele alcoolului la volan prea târziu. Diageo are o lungă istorie, la nivel global, în promovarea și încurajarea consumului de alcool responsabil, iar prin platforma DRINKiQ își propune să crească și mai mult gradul de informare cu privire la efectele consumului de alcool asupra sănătății, performanțelor sportive și a consecințelor devastatoare pe care le poate avea la volan” a declarat Ruxandra Nuță, project manager în cadrul companiei producătoare de băuturi alcoolice.


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*