În trei spitale din Capitală „moare și boala”! Managerul de la „Sf. Ștefan”, demis după controlul ANPC

6 aprilie 2022 | 0 comentarii |

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au descperit, în urma unor controale efectuate în trei spitale din București, condiții insalubre și alte numeroase nereguli, între care mâncare expirată, mizerie și gândaci.

 

Cantina spital

În urma unor vizite „surpriză” efectuate la trei spitale din București – Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” şi Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ştefan” – echipe ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au identificat nereguli aproape de neimaginat pentru un spital. Mizeria în care erau cazați bolnavii era la ea acasă, mâncarea expirată, iar gândacii se plimbau în voie peste tot, ceea ce l-a determinat pe Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, să declare că în cantinele acestor unități medicale „moare şi boala”… și „moare bacteria şi orice virus în paturile desfundate şi învelite în păturica stră-străbunicii! Dacă scapă din pat în viaţă, moare boala mâncând din cantine «cateringul» din service sau cum s-or numi sursele de mâncare cu destinaţia, culmea, bolnavi!”.

În urma controalelor efectuate, comisarii CPCMB au închias temporar cantinele a două spitale și le-au amendat cu 32.000 de lei și au dispus oprirea temporară a prestării serviciului acestora, până la remedierea deficienţelor. Totodată au oprit serviciul de catering pentru a treia unitate medicală, până la remedierea deficienţelor.

 

Radu Alexandru Chioțan – Spital Sf Stefan

Astăzi, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ștefan”, Radu Alexandru Chioțan, a fost demis, ca urmare a neregulilor constatate de ANPC, de către viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, au anunțat reprezentanții Primăriei Capitalei, în subordinea căreia funcționează cele trei spitale controlate.

Controlul de specialitate de ieri, al inspectorilor ANPC, a arătat că există probleme mari de igienă, mentenanță și funcționare la bucătăria spitalului. Consider că neregulile identificate sunt de netolerat și incompatibile cu standardele de îngrijire la care au dreptul bucureștenii. Problemele nu sunt de ieri, de azi, ceea ce arată o lipsă totală de preocupare a managerului pentru binele oamenilor bolnavi, în timpul care a trecut din 2018 și până acum, de când ocupă această poziție la Spitalul Sf. Ștefan. de pe vremea administrației Firea”, a declarat Horia Tomescu, citat într-un comunicat remis de Primăria Capitalei.

Totodată, vicele Tomescu a dispus ca Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB – instituția care coordonează cele 19 spitale din administrarea Primăriei Capitalei), să verifice modul în care spitalele din subordine respectă normele de igienă alimentară și să colaboreze cu inspectorii ANPC pentru îndeplinirea standardelor cerute de lege.

 

Razatoare ruginita, paine expirata

ANPC a transmia, printr-un comunicat, că în urma controalelor întreprinse la blocurile alimentare ale Spitalului de Boli Cronice „Sf. Luca”, Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu” şi Spitalului de Pneumoftiziologie „Sf. Ştefan” au fost constatatenereguli importante. Acest lucru i-a determinat pe comisarii CPCMB să ia decizia aplicării unor sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.000 lei, precum şi aplicarea măsurii complementare de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor, pentru cantinele a două dintre spitale”, se arată în comunicatul de presă al instituției de control.

Referitor la concluziile controlului, președintelle ANPC, Horia Constantinescu, spune că „Acțiunile noastre de control sunt dictate de consumatori și ATÂT! Până la multele teorii ale conspirației, hai să ne dăm în leagănele rupte și nefinanțate, cu toate că solicitări există de mult, hai să luăm tramvaiul către spital și, dacă nu ne îmbolnăvim așa, sigur o facem cum ajungem la destinație!

 

Pereti degradati

Cea de-a treia unitate sanitară cu paturi controlată de comisarii ANPC, Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, nu dispune de bucătărie proprie și realizează servirea mesei către pacienţi folosind serviciile firmei de catering Deco Luk Style SRL, așa că s-a extins controlul la aceasta. Din păcate, și aici, comisarii CPCMB au găsit nereguli și au oprit temporar activitatea, până la remedierea deficienţelor.

Moare şi boala în cantinele verificate de noi astăzi! Păi, moare bacteria şi orice virus în paturile desfundate şi învelite în păturica stră-străbunicii! Dacă scapă din pat în viaţă, moare boala mâncând din cantine «cateringul» din service sau cum s-or numi sursele de mâncare cu destinaţia, culmea, bolnavi! Vizionare plăcută celor care ar trebui să aibă ca prioritate sănătatea şi viaţa consumatorilor. P.S.: Păi, când trebuia să umblăm cu mască şi mănuşi, să stăm la distanţă unii de ceilalţi, care era teama? Că împărţim inegal infecţia din tramvaie sau faptul că, odată ajunşi în spitale, nu inspirăm bacteria şi virusul potrivit?”, a mai spus în concluziile ANPC, Horia Constantinescu, președintele instituției.

 

Gandaci si mizerie in frigiderele din spitale

Printre abaterile constatate de comisarii de la Protecția Consumatorilor la cele trei spitale controlate se numără lipsa autorizaţiei de funcţionare sanitar-veterinare pentru bucătăria Spitalului de Pneumoftiziologie Sf Ştefan, existenţa în spaţiile de depozitare a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, în timp ce unul dintre blocurile alimentare – format din cameră de preparare, magazie, cameră frigorifică – prezenta pereţii cu tencuială căzută, tavanul cu infiltraţii şi pavimetul deteriorate, cu plăci de gresie lipsă, frigidere cu rugină, rafturi şi mobilier depreciate, cu un grad avansat de uzură.

De asemenea, vesela utilizată era depreciată – cu uzură avansată, ustensilele erau pline de rugină, frigiderele neigienizate și cu prezenţa unor insecte moarte, hote din inox neigienizate, cu acumulări de grăsime şi arsuri, era folosit un sistem de ventilaţie neigienizat, coloanele de apă şi caloriferele din zona bucătăriei prezentau vopsea exfoliată, ceea ce determină formarea de rugină etc.

 

Sursă foto: ANPC

 


Adaugati un comentariu


 

*