Schimbări majore la Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila

Unitatea medicală și-a mărit capacitatea, numărul pacienților care pot fi tratați în secțiile de chirurgie și nefrologie crescând cu 200.

 

Primăria Capitalei și Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) au anunțat finalizarea proiectului de modernizare și dotare a Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, odată cu inaugurarea, în cursul zilei de ieri, a noii secții de Terapie Acută Nefrologică.

În acest proiect s-au investit 3,1 milioane de euro, iar ca urmare a lucrărilor de reabilitare și modernizare precum și a dotărilor cu aparatură medicală performantă, capacitatea unității medicale a crescut, spitalul având acum posibilitatea de a trata în secțiile de Chirurgie și Nefrologie 1.100 de pacienți lunar, față de 900, până în prezent.

Cu ocazia inaugurării noii secții, primarul Gabriela Firea a precizat că o astfel de investiție era necesară, în condițiile în care se constată o creștere, de la an la an, a numărului de pacienți cu probleme urologice. „Investiţiile masive pe care le-am făcut în unităţile medicale administrate de noi îşi dovedesc rezultatele; am reuşit astăzi să avem la Spitalul Dr. Carol Davila aparatură medicală de ultimă generaţie, în valoare de peste două milioane de euro. Valoarea totală a investiţiilor realizate în acest spital este de 3,1 milioane de euro, însemnând dotări şi reabilitări”, a mai declarat aceasta, adăugând că secții de urologie la fel de moderne mai există la Spitalul Clinic „Theodor Burghele” și la Spitalul Colentina, unități aflate în administrarea Primăriei Capitalei, prin ASSMB.

 

Despre investiția de la spitalul de nefrologie „Carol Davila”, dr. Turkes Ablachim, directorul medical al ASSMB a declarat că era una necesară, în condițiile în care, în perioada 2015-2016, peste 20% dintre pacienții care ar fi trebuit tratați aici au fost direcționați către alte spitale cu profil urologic, întrucât unitatea respectivă nu dispunea de capacitatea și dotările necesare acordării tratamentului pentru un număr mai mare de pacienți.

S-a luat astfel decizia transformării „Compartimentului de Terapie Acută Nefrologică în secţie clinică. Această transformare era necesară, pentru îngrijirea pacienţilor cu patologie nefrologică gravă aflaţi în predializă, în stadiul de uremie avansată, cu complicaţii, sau în proces de iniţiere a hemodializei, când este nevoie de o supraveghere strictă de 24 de ore, iar intervenţiile de urgenţă sunt complexe”, a adăugat directorul medical al ASSMB.

Secția respectivă a fost relocată, modernizată și dotată cu aparatura necesară, astfel încât pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale şi au insuficienţă renală severă pot efectua şedinţele de dializă fără a fi transferaţi.

 

Proiectul derulat la spitalul de nefrologie bucureștean a vizat și înființarea unui Compartiment de endourologie şi litotriţie, în cadrul secției de Chirurgie, care include şi o sală de operaţie pentru intervenţii endourologice.

„A fost înfiinţat şi dotat un compartiment de endourologie şi litotriţie, parte a secţiei de Chirurgie, inclusiv o sală de operaţie necesară intervenţiilor endourologice, cu rezolvarea cazuisticii de profil în internări scurte, eventual spitalizare de zi. Litotriţia ultrasonică este o metodă modernă, la limita între nefrologie şi urologie, care permite rezolvarea fără chirurgie a numeroaselor cazuri de litiază renală. Înfiinţarea acestui compartiment vine în sprijinul pacienţilor care suferă de afecţiuni renale, pentru a trata întreaga patologie a rinichiului şi căilor urinare. De asemenea, printre cele mai importante achiziţii realizate cu fondurile de la Primăria Capitalei se numără şi un scintigraf în valoare de 270.000 de euro, cel mai modern din Bucureşti. În 6 luni de la darea în folosinţă au fost investigaţi aici 165 de copii, toţi trimişi de Spitalul Marie Curie, conform contractului pe care îl avem cu această unitate medicală. Nu în ultimul rând, centrul de hemodializă şi-a mărit capacitatea de la 9 la 11 aparate”, a declarat, la rândul său, dr. Victor Strâmbu, managerul unității medicale.

 


Adaugati un comentariu


 

*