Institutul Clinic Fundeni, singurul spital în procedură de acreditare la Ministerul Cercetării

4 octombrie 2018 | 0 comentarii |

Meritele deosebite ale echipei de specialiști din cadrul unității medicale au fost elogiate de autorități și personalități din domeniul medical, cu ocazia evenimentului științific ce are loc în această perioadă.

 

Dr. Carmen Orban, manager Fundeni

Zilele Institutului Clinic Fundeni continuă și astăzi, după conferința-dezbatere ce a avut loc ieri la Palatul Parlamentului. În programul evenimentului  sunt incluse o serie de alte manifestări cu caracter științific ce se vor desfășura până sâmbătă, beneficiind de participarea a numeroși specialiști în domeniul medical, atât din țară cât și din străinătate, dar și de reprezentanți ai pacienților.

În cadrul evenimentului de debut al manifestării, managerul IC Fundeni, dr. Carmen Orban, împreună cu nume de referință ale unității medicale și ale medicinei românești, a făcută și o prezentare a bilanțului activității institutului, urmată de o proiecție a planurilor de viitor. Cu această ocazie, specialiștii institutului au prezentat rezultatele medicale și științifice obținute de-a lungul timpului dar mai ales în ultimul an, precum și proiectele actuale și de perspectivă ale unității. Ceilalți invitați, participanți la dezbatere, au vorbit despre importanța pe care IC Fundeni o are, atât în plan medical, cât și în cel al cercetării și educației în domeniu.

 

În acest sens, profesor doctor Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic a Spitalului Fundeni şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a precizat că institutul este, la acest moment, singura unitate medicală de la noi din țară aflată într-un proces de acreditare la Ministerul Cercetării.

„Această chirurgie de excelenţă a fost obiectivul pe care ni l-am propus, atât cât s-a putut în limitele condiţiilor actuale – pentru că ştim cu toţi cât am putut să o dezvoltăm – care, cred eu, chiar şi în aceste condiţii, a înregistrat destule succese. În opinia mea, extinderea terapiei intensive este o maximă urgenţă pentru IC Fundeni. IC Fundeni este singurul spital din România care se află într-un proces de acreditare al Ministerului Cercetării şi este pe cale să devină o unitate acreditată a Ministerul Cercetării, a precizat acesta în cadrul dezbaterii de la Palatul Parlamentului.

 

Elogii au fost aduse și de academicianul Ioanel Sinescu, rectorul UMF Carol Davila, care a precizat că, deși nu are o tradiție foarte îndelungată, institutul s-a remarcat în peisajul științific și medical încă din primii ani de existență, reușind să se impună ca o unitate de elită, renumită la nivel internațional.

„Institutul Clinic Fundeni nu are o tradiţie foarte mare, a fost înfiinţat în urmă cu 59 de ani, dar de la bun început a vrut altceva. Fiecare clinică a fost încadrată cu cele mai remarcabile personalităţi ale medicinei româneşti, în aşa fel încât, de la început, fiecare clinică din fostul spital Fundeni a însemnat o clinică coordonatoare în specialitatea pe care o practica în medicina românească. Practic, în momentul de faţă fiecare clinică a progresat foarte mult. În IC Fundeni veţi găsi multe clinici de excelenţă, staţii terminus în medicina românească clinică, clinici care, în patologia pe care o abordează, nu au nevoie efectiv să trimită pacienţi din România pentru diagnostic sau diverse forme de tratament în diverse ţări ale Europei sau în afara Europei”, a precizat rectorul UMF Carol Davila.

 

Și reprezentanții autorităților prezenți la dezbatere au avut cuvinte le de laudă referitoare la activitatea și tradiția institutului, ministrul Sorina Pintea spunând că performanțele acestuia demonstrează că se poate avea încredere în sistemul de Sănătate din România.

„Faptul că putem vorbi despre performanţă la Institutul Clinic Fundeni înseamnă că, într-adevăr, sistemul de sănătate din România ne poate încuraja să avem încredere şi să mergem mai departe. Când spui Fundeni, spui Eugen Proca, spui profesor Ioanel Sinescu, spui profesor Irinel Popescu, ca să mă refer doar la cei care sunt lângă mine. Dar în primul rând spui viaţă. Vreau să vă asigur că Ministerul Sănătăţii este un partener loial şi de încredere atât al medicilor, cât şi al pacienţilor”, a declarat ministrul Sănătății.

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Laszlo Attila, a asemănat sistemul sanitar cu o piramidă, iar despre Institutul Clinic Fundeni a spus că se află în vârful acestei piramide. „În foarte multe domenii, IC Fundeni este deschizător de drumuri, formator de opinie, formator de curente în tot ceea ce face din 1959 încoace şi mai ales în ultima perioadă”, a adăugat acesta.

 

Dr. Diana Paun

Și consilierul prezidențial Diana Păun a apreciat activitatea încununată de rezultate de excepţie, atât în plan medical, cât şi în planul cercetării medicale din cadrul institutului, precizând că „viitorul în medicină înseamnă inovare şi orientare către tendinţele europene şi internaţionale. Medicina românească la Centenar înseamnă deopotrivă tradiţie şi modernitate, iar Institutul Clinic Fundeni constituie un bun exemplu al îmbinării celor două cu o tradiţie de aproape 6 decenii de activitate în slujba pacientului şi cu o viziune orientată către prevenţie, către standarde internaţionale de diagnostic şi tratament al pacienţilor”.

Gazdă a evenimentului, prof dr. Carmen Orban, managerul institutului, a declarat că „am putut să arăt că se pot face lucruri alături de oameni minunaţi care lucrează la noi în spital. Unitatea este un element de bază. Institutul Clinic Fundeni este un centru de excelenţă în medicina românească şi este un centru strategic pentru că suntem formatori şi de şcoală medicală românească, cât şi de cadre medicale, dar şi medici care tratează foarte mulţi pacienţi în ţară”.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*