Ipoteza desființării CNAS agită spiritele în sistemul medical
Medicii, organizațiile profesionale și organizațiile de pacienți spun că nu desființarea instituției este soluția, ci autonomia finanțării sistemului sanitar din România, alături de dezvoltarea asigurărilor private de sănătate.
Solicitarea premierului Marcel Ciolacu, adresată ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, de a face „schimbări profunde” la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care a declarat în ședința de Guvern din 3 august că ,,este timpul pentru o instituție nouă, cu priorități noi și respect pentru cetățeni”, a alimentat în spațiul public ipoteza desființării instituției. La aceasta a contribuit reacția ulterioară a ministrului, care deși a declarat că nu s-a pus problema desființării instituției, a spus că are deja pregătite „mai multe variante” de reorganizare și a dat exemplul statului Israel, unde există patru case publice de asigurări de sănătate.
Medicii, organizațiile profesionale și organizațiile de pacienți spun însă că într-adevăr este necesară o reorganizare a CNAS, astfel încât activitatea instituției să poată susține nevoile reale ale sistemului de sănătate, dar pentru asta, nu desființarea, ci redobândirea autonomiei finanțării, așa cum a fost în primii doi ani, când instituția înregistra excedent bugetar, eficientizarea sistemului informatic și asigurarea mai multor servicii și mai multor beneficii, precum și accesul mai facil la servicii medicale pentru pacient sunt cele care trebuie analizate și îmbunătățite.
Dr Valeria Herdea
Dr. Valeria Herdea, medic de familie, președinte Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF) și vicepreședinte Colegiul Medicilor România (CMR), a declarat că astfel de decizii privesc întregul sistem medical, iar important este „ca pacientul, cel care este în centrul sistemului medical, să aibă siguranța zilei de mâine. Desființarea unei Case de Asigurări este o problemă de sănătate publică serioasă”, iar problema trebuie „cântărită foarte bine” și analizată împreună cu furnizorii de servicii medicale, Colegiul Medicilor și ceilalți actori implicați.
În opinia sa, esențial este să se asigure mai întâi resursa umană, resursa materială și cea educațională, să se țină cont de faptul că „sunt 55.000 de medici în România, care nu sunt nici foarte tineri, nici foarte odihniți, iar numărul de medici care revin populației este destul de mic față de cel din Europa. Avem specialități deficitare, avem zone neacoperite cu medici, avem populație îmbătrânită și, dacă pornim de aici, avem nevoie să facem în așa fel încât activitatea noastră să devină mai performantă și mai puțin birocratizată”, a atras atenția dr. Valeria Herdea, care a subliniat că în primul rând trebuie asigurat un sistem informatic performant și de mai puțină birocrație, iar eventuala reorganizare să se facă doar după elaborarea unui master plan care să fie mai întâi analizat și apoi implementat.
Și reprezentanții CNAS cred că „întotdeuna este loc de mai bine”, recunoscând că, în prezent, sistemul informatic unic integrat este mult subdimensionat și trebuie îmbunătățit, dar consideră că ,,prin programul național de reziliență CNAS va reuși să implementeze o platformă informatică de asigurări de sănătate mai prietenoasă”, așa cum a precizat Larisa Mezinu, purtătorul de cuvânt al CNAS.
În ceea ce privește reorganizarea, aceasta spune că „peste noapte nimic nu se poate realiza. Este necesar un plan foarte bine definit, astfel încât în timp să pui ceva mai bun în loc. În prezent sunt foarte mulți furnizori de servicii medicale pe întreg teritoriul României care acordă servicii medicale pacienților bolnavi, validate în sistemul de asigurări sociale de sănătate”, spune Mezinu. În opinia sa, orice schimbare trebuie etapizată, pentru că ,,nu poți înghiți un elefant deodată.
Pe de altă parte, specialiștii în politici publice de sănătate, atrag atenția că asigurările sociale de sănătate din fonduri publice finanțează 85% din sectorul sanitar, cu mult peste ce este prevăzut în definiția sistemului de asigurări sociale de sănătate, care ar trebui să asigure doar 60% din serviciile medicale și finanțarea sănătății, restul reprezentând asigurări private (10%), coplata pacientului (15%) și anumite taxe specifice pentru sănătate pe care le aplică autoritățile locale pentru diverse programe de prevenție (15%).
