Ministerul Sănătății: Vaccinarea nu va fi obligatorie în școli!

7 august 2023 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătăţii (MS) informează, luni, că proiectul de hotărâre de guvern privind strategia naţională de vaccinare în România până în 2030, pus în dezbatere publică, nu impune vaccinarea obligatorie, inclusiv în şcoli.

 

Abia lansată în dezbatere publică, Strategia de vaccinare a atras reacțiile antivacciniștilor, care ignoră sau se prefac a nu ști că vaccinarea a dus la eradicarea unor boli transmisibile grave. Din păcate, lipsa cazurilor de boală și creșterea influenței mișcării anti-vaccinare din ultimii ani au determinat scăderea acoperirii vaccinale împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei și a rujeolei (pojarului) cu circa 10%, în perioada 2009 – 2020, la copiii în vârstă de un 1 an, iar vaccinarea anti-COVID a crescut neîncrederea populației în celelalte tipuri de vaccin.

Analiza datelor de estimare a acoperirilor vaccinale pentru anul 2022 relevă faptul ca pentru vaccinul BCG acoperirile vaccinale sunt optime (peste 95%). În schimb, acoperirile vaccinale pentru 4 doze de vaccin hepatitic B pediatric, pentru 3 doze din vaccinurile DTPa, VPI, Hib și, respectiv, 1 doză de vaccin RRO se situează între 83,4% – 84,6% (sub ținta de 95%). Pandemia COVID-19 a afectat atât programul național de vaccinare, cât și acoperirea vaccinală atât datorită direcționării personalului medical în activitățile de combatere a pandemiei, cât și scăderii adresabilității populației la vaccinare”, se arată într-u comunicat al Ministerului Sănătății.

 

Ministerul Sănătății atrage însă atenția că vaccinurile tradiționale au menținut sănătoase generațiile de români, iar pentru a spulbera neliniștile, subliniază căstrategia de vaccinare nu impune vaccinarea obligatorie, dar dă dreptul tuturor, mai ales pacienţilor cu boli cronice, să se vaccineze gratuit, dacă doresc. Compensarea vaccinurilor este contrară principiului obligativităţii, iar România face în acest moment acest pas important pentru adolescenţi şi adulţi”.

Vaccinarea nu va fi obligatorie nici în şcoli, iar Ordinul comun semnat de miniștrii Sănătăţii şi Educaţiei prevede doar „măsuri care trebuie luate de unitatea de învăţământ în situaţii epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situaţie, copiii nevaccinaţi trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejaţi împotriva bolii”, se arată în comunicatul MS.

 

Ministerul Sănătății arată că proiectul Strategiei de vaccinare, care are 9 mari obiective generale și specifice, are ca scop atingerea beneficiilor maxime ale vaccinării în România, prin asigurarea accesului echitabil la servicii de vaccinare sigure şi eficace, care să contribuie la o stare de sănătate mai bună a populaţiei.

Cele mai importante (obiective – nr.r.) sunt reprezentate de creşterea cunoaşterii şi încrederii în vaccinarea anti-HPV, asigurarea accesului la vaccinare pentru cei cu risc mai mare de a contracta boli prevenibile prin vaccinare, asigurarea continuităţii programului de vaccinare în timpul situaţiilor de urgenţă prin detectarea precoce şi răspunsul rapid în cazul focarelor cauzate de boli infecţioase prevenibile prin vaccinare, creşterea capacităţii de supraveghere a acestora, comunicare corectă pentru creşterea încrederii populaţiei în beneficiile vaccinării, prin parteneriate sociale, asigurarea accesului uşor la informaţii ştiinţifice privind riscurile, beneficiile şi siguranţa vaccinurilor pentru profesionişti şi pentru populaţie, implementarea de campanii naţionale şi locale de educaţie pentru sănătate privind vaccinarea şi bolile prevenibile prin vaccinare, acces universal la servicii de sănătate, inclusiv accesul la medicamente şi vaccinuri esenţiale, sigure, eficace, la preţuri accesibile pentru toţi”, se evidenţiază în comunicatul MS.

 

Ministerul Sănătăţii a informat, săptămâna trecută, că a demarat şi o campanie naţională de informare şi conştientizare asupra importanţei vaccinării, sub sloganul „Ştiu, nu doar sper că o să fiu bine! Mă vaccinez!”.

Campania de informare şi conştientizare constă în promovarea a câte cinci spoturi audio şi video, adaptate principalelor categorii de public: cel general, bebeluşi, copii şi adolescenţi, vârsta a III-a, persoanele aflate în grupe de risc şi se va desfăşura în următoarele trei luni.

Obiectivul general al Ministerului Sănătăţii, cuprins şi în cadrul Strategiei Naţionale de Vaccinare 2023-2030, care este în dezbatere publică, îl reprezintă „asigurarea accesului echitabil la servicii de vaccinare sigure şi eficace, care să contribuie la o stare de sănătate mai bună a populaţiei, astfel încât oricine, oricând şi la orice vârstă să beneficieze de vaccinuri în folosul propriei sănătăţi şi a stării sale de bine”, a informat ministerul săptămâna trecută.

 


Adaugati un comentariu


 

*