Joburi care ingrasa

19 iunie 2014 | 0 comentarii |

Orice profesie care presupune statul prelungit la birou favorizeaza cresterea in greutate. Daca adaugam stresul, mancarea nesanatoasa si inghitita pe fuga su lipsa unui program regulat de miscare avem un tablou al joburilor care ne distrug sanatatea!

 

obezitateFaptul ca sedentarismul determina luarea in greutate, nu mai este un secret pentru nimeni. Unele profesii prezinta un procent mai mare de „risc”, atunci cand vorbim despre adaugarea unor kilograme in plus. Daca la aceasta se adauga si combinatia nefericita cu o alimentatie nefericita, stress-ul continuu, lucrul prelungit in fata monitorului calculatorului, avem un tablou al profesiilor care ne pun in pericol sanatatea prin cresterea in greutate.

Un studiu realizat de CarrerBuilder si Harris Interactive in randul a 3.600 de angajati full-time arata ca 55% dintre acestia se considera supraponderali si 41% recunosc deschis ca „au pus pe ei” de cand au jobul respectiv. Dintre cei care s-au ingrasat, 59% spun ca au adaugat in jur de 5 kg, in timp ce 30% s-au ingrasat cu 9-10 kg.

„Epidemia” de obezitate despre care specialistii ne tot avertizeaza, afecteaza o treime din populatia globului. In lume exista peste un miliard de persoane adulte supraponderale, iar cel putin 300 de milioane dintre adulti sunt obezi. In Romania, statisticile arata ca doar o treime din populatie are o greutate normala, in timp ce 34,6% dintre romani sunt supraponderali, iar alti peste 30% sunt obezi.

 

cerc-vicios-sedentarism-obezitateIntr-un top 6 al profesiilor care ingrasa, realizat in urma studiului amintit, se afla asistentul administrator (secretarele), caz in care 69% dintre acesti angajati spun ca sunt supraponderali.

Pe locul secund se afla inginerii, dintre care 56% spun ca sunt supraponderali.

Urmeaza profesorii, instructorii, asistentii medicali si IT-istii, 51% dintre cei care au una dintre aceste profesii recunoscand ca au probleme cu greutatea.

Pozitia a patra, cu 48% supraponderali este ocupata de avocati, judecatori si consultanti juridici, iar locul urmator, in care 45% dintre angajati spun ca s-au ingrasat este ocupat de operatori masinisti si operatori linie asamblare.

Ultimul loc in topul realizat prin studiul amintit revine oamenilor de stiinta, caz in care 39% spun ca sunt supraponderali.

Cei intervievati au indicat drept factori care contribuie la ingrasare  sedentarismul (56%), consumul alimentelor in conditii de stres (35%), mancatul in oras (26%), mancarea nesanatoasa de la birou (17%), omiterea meselor din cauza constrangerii timpului si aniversarile la locul de munca  (17%).

 

mediciMedicii atrag atentia ca supraponderabilitatea si mai ales obezitatea constituie cauze principale ale declansarii bolilor metabolice si in scaderea sperantei de viata, prin generarea diabetului zaharat, a afectiunilor vardio-vasculare si chiar a cancerelor – capitole la care Romania se afla tot in fruntea Europei.

Ei ne ofera si cateva sfaturi prin care sa prevenim ingrasarea si bolile pe care le favorizeaza:

Faceti miscare! Coborati din autobuz cu o statie inainte de locul de munca si mergeti pe jos. Urcati scarile, deplasati-va pentru a discuta cu un coleg, nu ii trimiteti emailuri.

Hidratati-va! Bautul apei ne taie pofta de mancare si ne ajuta sa reducem caloriile acumulate in urma consumului bauturilor dulci.

Veniti cu pachet „de acasa”! Un sandwich sanatos este intotdeauna mai bun decat mancarea nesanatoasa de catering sau cea de la „automat”.

Mancati fructe si legume! Consumati cat mai multe fructe si legume, nu va lasati tentati de „automatul” cu batoane de ciocolata, sandwich-uri si sucuri carbogazoase.

Tineti o „condica a caloriilor”! Daca doriti sa va mentineti greutatea sub control, notati-va undeva cat si ce ati mancat, pentru a va ajusta comportamentul „culinar”.

 


Categorii: Actual, Jobs, Lifestyle

Adaugati un comentariu


 

*