Juniorii reciclării – speranță pentru sănătatea planetei

Aproape 3.000 de elevi și sute de cadre didactice din 54 de școli din județul Buzău au colectat aproape 69.000 de kilograme de deșeuri reciclabile, mobilizați de dorința de a trăi într-o lume mai curată și mai sănătoasă.

 

Grădina publică din curtea Centrului Muzeal „I. C. Brătianu” s-a umput, în ultima zi a lunii mai, de mii de campioni ai reciclării, care în ajunul Zilei Internaționale a Copilului au fost premiați. Prima ediție a concursului JUNIORII RECICLĂRII, inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco Buzău 2009, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, a avut ca scop a fost promovarea importanței și beneficiilor colectării separate a deșeurilor reciclabile și a bunelor practici de colectare în rândul elevilor din județ. Inițiativa a reușit să mobilizeze comunități întregi în jurul ideii de protecție a mediului și a dorinței de a trăi într-o lume mai curată și mai sănătoasă. Iar rezultatul a fost unul peste așteptări: 68.922 de kilograme de deșeuri reciclabile au fost colectate de cei 2.924 de elevi, din 54 de școli, cu implicarea a 463 de cadre didactice.

A fost „o zi despre recunoașterea și sărbătorirea responsabilității sociale, despre implicare, emoție, exemple pozitive și începuturi care inspiră, dezvoltă generații și, prin ele, comunitățile buzoiene. O recunoaștere binemeritată adusă adevăraților ambasadori ai reciclării – elevii și profesorii lor îndrumători în acest concurs, care ne-au arătat că grija pentru natură și sănătate, comportamentul responsabil și bunele practici de colectare separată a deșeurilor și reciclarea pot deveni un firesc în fiecare comunitate și un mod de viață”, a transmis directorul ADI Eco Buzău, Mircea Șendruc.

Iar recompensa a fost pe măsură. Pe lângă felicitări și aprecieri, câștigătorii competiției au fost și premiați. S-au acordat 33 de premii I, 53 de premii II, 53 de premii III și 3 premii speciale pentru unitățile de învățământ care au colectat cele mai mari cantități de deșeuri. „Campionii reciclării” au fost elevii școlilor din comuna Glodeanu Siliștea – 3.867 kg, urmați de cei ai Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Râmnicu Sărat – 3.720 kg, și cei ai Liceului Tehnologic „Mucenic Sf. Sava” din Berca – 3.700 kg de deșeuri reciclabile colectate.

„Concursul JUNIORII RECICLĂRII a fost mai mult decât un concurs. A pornit de la o idee simplă, dar puternică: să dăm voce tinerelor generații. Iar copiii ne-au răspuns cu o lecție clară: le pasă! Vor să se implice. Și știu deja că fiecare gest contează. A fost o lecție de implicare și o dovadă concretă că schimbarea începe cu cei mici care chiar fac acele fapte mari ce contează enorm pentru fiecare dintre noi. Un veritabil exemplu pentru comunitățile lor și întregul județ. Alături de premiile acordate (biciclete, tricouri personalizate, mingi de fotbal și de handbal, seturi de badminton, coșuri de baschet), însoțite de diplome de excelență și de merit, le transmitem tuturor participanților recunoștința și angajamentul nostru că ceea ce am început prin această ediție pilot devine tradiție”, a mai spus Șendruc.

Evenimentul de premiere a avut loc în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre și a consilierului de stat Mihaela Frăsineanu, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice și din județ și ai partenerilor și sponsorilor – Inspectoratul Școlar Județean Buzău, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, Green Point Management SA, Eco-X SA, Ecorep Group SA, Partslife Packaging Disposal Service SA, Eco-Rom Ambalaje SA, Financiar Recycling SA, RER SUD S.A., Green Report, Fundația Communitas Buzău și Afi Sport.

„Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest prim pas: elevilor implicați, profesorilor dedicați, părinților care au sprijinit cu sufletul, partenerilor noștri și comunităților buzoiene care au înțeles importanța proiectului. A fost un început extraordinar. Nu ne oprim aici. Continuăm. Pentru că un copil care reciclează astăzi va fi adultul responsabil de mâine, care construiește o lume mai curată și mai sănătoasă”, a punctat directorul ADI Eco Buzău.

Adrian Petre, vicepreședintele CJ Buzău, a promis că instituția pe care o reprezintă apreciază astfel de „inițiative care pun accent pe educație ecologică, implicare comunitară și responsabilitate socialăși va continua să susținăedițiile viitoare ale acestui concurs, pentru că avem nevoie de tot mai mulți juniori ai reciclării, care să devină lideri ai schimbării!.

Credit foto: ADI Eco Buzau 2009/Ciprian Sterian

 


Adaugati un comentariu


 

*