Localnicii din Chiliile primesc apă potabilă de la pompieri

La Buzău a fost trimisă o instalație de potabilizare a apei, ce va fi folosită până când vor fi remediate problemele tehnice provocate de colmatarea cu aluviuni a barajului de la izvorul Mocearu.

 

Deși militarii și jandarmii au făcut eforturi supraomenești pentru a evacua, în mai puțin de 48 de ore, cei peste 500 de metri cubi de aluviuni care colmatasera barajul de la Mocearu, alimentarea cu apă potabilă a comunei Chiliile nu a putut fi reluată. Pentru ca apa ajunsă la poplație să fie bună pentru consum mai sunt de rezolvat câteva probleme tehnice, dar între timp, s-a intervenit pentru ca localnicii să nu sufere din cauza lipsei apei.

Astfel, la Chiliile au ajuns, în primă fază, 2.600 de litri de apă minerală din rezerva Guvernului, iar începând din această dimineață, alimentarea cu apă a populației din zona afectată se face și cu ajutorul pompierilor buzoieni și a celor din Ilfov. Întrucât reluarea alimentării cu apă potabilă din barajul de la Mocearu nu s-a putut face în cursul zilei de ieri, așa cum se spera inițial, de la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a luat măsura trimiterii la Buzău a unei instalații de potabilizare a apei, care să fie utilizată de pompieri în sprijinul localnicilor din Chiliile, până la remedierea situației.

 

Instalația a fost trimisă de la ISU Ilfov și a ajuns la Chiliile în această dimineață, fiind deservită de un echipaj de pompieri instruiți în acest sens. Tot în această dimineață, la Chiliile a fost trimisă și o autospecială de stingere de la ISU Buzău, încărcată cu apă, iar aceasta va fi distribuită populației, prin intermediul instalației de filtrare.

Măsura are astfel rolul de a preveni apariția unor cazuri de îmbolnăviri datorate consumului de apă din surse contaminate, localnicilor fiindu-le totodată recomandat să evite să se aprovizioneze cu apă din astfel de surse. Autspeciala de la ISU Buzău are o capacitate suficient de mare pentru a asigura necesarul de apă populației din zona afectată, existând oricând posibilitatea ca aceasta să fie reumplută, în cazul în care va mai fi nevoie de apă.

În orice caz, trebuie știut că realimentarea cu apă a comunei din barajul natural de la Mocearu nu va putea fi reluată imediat după rezolvarea problemelor de orin tehnic ale instalației, ci numai după ce DSP Buzău își va da acordul, în urma analizelor chimice și microbiologice ale probelor recoltate, dat fiind faptul că există riscul ca apa să fi fost contaminată ca urmare a cantității mari de aluviuni care au colmatat sursa de alimentare.

 

În zonă se află și specialiștii de la DSVSA Buzău, de la nivel central fiind trimise avertizări către toate direcțiile județene și circumscripțiile  din teritoriu, cu privire la riscurile reprezentate de situația creată în urma ploilor abundente și a viiturilor create.

În județul Buzău, zona Chiliile a fost cea mai afectată de aceste fenomene, iar din această cauză, cea mai mare concentrare de forțe se află aici.

După cum a declarat medicul veterinar Marijan Milea, directorul DSVSA Buzău, reprezentanții instituției iau la această oră măsuri  „pentru prevenirea şi combaterea bolilor la animale și a celor transmisibile la om, asigurând și controlul sanitar veterinar al produselor alimentare. Aceste măsuri constau în mutarea animalelor din gospodăriile afectate, în zone sigure, acțiuni imunoprofilactice, coordonarea activităților de strângere a cadavrelor de animale și supravegherea transportului acestora la puțurile seci ori la punctele de incinerare și, nu în ultimul rând, dezinfecția zonelor de unde s-au retras apele și a celor din care au fost colectate cadavrele de animale”.

Intervențiile și măsurile din teren sunt supravegheate de prefectul județului, Carmen Ichim, de inspectorul general al IGSU și de secretarul de stat Raed Arafat care, în weekend, s-a aflat la Buzău și a inspectat, personal, zonele afectate de inundații.

 


Adaugati un comentariu


 

*